O nouă lege represivă în Rusia: Regimul Putin va pedepsi „minciunile” despre activităţile sale în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Duma de Stat, camera inferoară a Parlamentului rus, a adoptat marţi un proiect de lege care prevede aplicarea unor sancţiuni dure pentru cei care distribuie „informaţii mincinoase” despre activitatea statului rus în străinătate - o nouă armă represivă din arsenalul Kremlinului vizând controlul comunicării, relatează AFP.

Acest proiect de lege completează o lege de la începutul lui martie care prevede până la 15 ani de închisoare pentru publicarea unor „informaţii mincinoase” despre armata rusă.

Acest text, adoptat în a treia lectură, pedepseşte „difuzarea în public, cu bună ştiinţă, a unor informaţii sub pretextul unor informaţii fiabile” cu privire la „acţiunile organelor statului rus în afara teritoriului rus”, precizează într-un comunicat Parlamentul rus.

Textul de lege prevede pedepse de până la trei ani de închisoare, înăsprite la cinci ani de închisoare în cazul în care este vorba despre o activitate în grup, un „abuz dintr-o poziţie oficială”, o „creare artificială de probe” sau dacă acţiunea este „motivată de ură sau ostilitate politică, ideologică, rasială, naţională sau religioasă”.

Pedeapsa poate creşte la 15 ani de închisoare în cazul în care „informaţiile mincinoase” au „dus la consecinţe grave”.

Acest proiect de lege, care este necesar să fie promulgat de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a intra în vigoare, prevede, de asemenea, sancţiuni de până la cinci ani de închisoare cu privire la „acţiuni vizând discreditarea exercitării puterii pe care o au organele de stat ruse în afara teritorului” rus.

Regimul aflat la putere în Rusia a interzis - de la începutul războiului său împotriva Ucrainei - numeroase publicaţii locale şi străine, dar şi reţelele de socializare Facebook, Instagram şi Twitter.

De asemenea, a catalogat compania americană Meta drept „extremistă”.

Cel puţin trei persoane care au publicat pe internet mesaje împotriva războiului din Ucraina au fost inculpate din acest motiv.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite