Medicul rus care l-a tratat pe Alexei Navalnîi la spitalul din Omsk a murit subit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksei Navalnii FOTO Meduza.io
Aleksei Navalnii FOTO Meduza.io

Serghei Maksimişin, unul dintre medicii principali care i-au acordat primul ajutor şi l-au tratat anul trecut pe Alexei Navalnîi la spitalul din Omsk, a murit subit, informează CNN.

Serghei Maksimişin, care avea 55 de ani, a fost medicul şef-adjunct al spitalului de urgenţă din Omsk unde Navalnîi a fost internat imediat după otrăvirea sa, în august 2020.

„Cu regret, vă informăm că medicul şef-adjunct al secţiei de anestezie şi terapie intensivă a spitalului de urgenţă nr. 1 din Omsk, doctor în ştiinţe medicale, Maksimişin Serghei Valentinovici, a murit subit”, se arată într-un comunicat al spitalului, fără a preciza cauza decesului.

La 20 august 2020, lui Aleksei Navalnîi i s-a făcut rău în timp ce era la bordul unui avion care plecase din Siberia şi avea ca destinaţie Moscova. Pilotul a decis să facă o aterizare de urgenţă la Omsk.

Timp de două zile, spitalul din Omsk l-a ţinut pe Navalnîi în secţia pentru intoxicări acute. Iniţial, medicii ruşi nu şi-au dat acordul ca el să fie luat cu un avion medical şi dus în Germania, invocând că starea lui este instabilă.

Doctorii din Omsk, inclusiv medicul-şef al Spitalului de Urgenţă nr. 1 şi medicul-şef toxicolog, au insistat că nu au fost depistate niciun fel de substanţe otrăvitoare în corpul lui Navalnîi cât timp acesta s-a aflat în grija lor. Ei au indicat ca posibil diagnostic „o tulburare de natură metabolică”.

Pe aceeaşi temă:

Aleksei Navalnîi, principalul opozant al lui Putin, a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare

Zi tensionată la Moscova: OSCE cere eliberarea lui Navalnîi. Opozantul îl acuză pe Putin de otrăvirea sa şi îi transmite că nu va putea încarcera toată ţara

Rusia



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite