Cum răspunde Rusia la atacul american asupra bazei siriene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moscova a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene, informează vineri AFP.  Totodată, Rusia a solicitat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, iar Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus) se va adresa astăzi cu un apel către Europa.

Statele Unite şi Rusia au semnat în octombrie 2015 un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două ţări în spaţiul aerian al Siriei. Documentul includea reguli specifice ce trebuiau urmate de echipajele de zbor în Siria. În plus, memorandumul prevedea stabilirea unor linii de comunicaţie între comandamentele din regiune ale celor două ţări.

Acordul conţinea un număr mare de reglementări şi de restricţii vizând evitarea incidentelor între avioanele militare ruse şi americane care efectuează operaţiuni diferite în Siria, împotriva grupării Stat Islamic. 

Ministerul Apărării rus a anunţat vineri că apărarea aeriană siriană va fi întărită după ce rachete de croazieră lansate de aviaţia SUA au lovit o bază aeriană din vestul Siriei.

În plus, ministerul rus a luat în derâdere eficienţa loviturilor SUA despre care a afirmat că a fost "extrem de redusă", în condiţiile în care 23 de rachete şi-au atins ţintele, în timp ce altele 36 nu se ştie unde au aterizat. 

Preşedintele Vladimir Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate, vineri, pentru a discuta despre atacul american, a declarat Dmitri Peskov, un purtător de cuvânt al Kremlinului pentru presă.

Rusia solicită şi o reuniune urgentă a Consiliului de Securitate ONU după atacul Statelor Unite asupra unei baze din Siria, Moscova avertizând că este vorba de o "agresiune" împotriva unui stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

 "În primul rând, Rusia va solicita o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate ONU. Acest atac poate fi considerat un act de agresiune comis de Statele Unite asupra unui stat membru ONU", a declarat Victor Ozerov, preşedintele Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului rus.

Comisia pentru Apărare a Dumei de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a avertizat că operaţiunea americană ar putea conduce la deteriorarea relaţiilor dintre Statele Unite şi Rusia şi la extinderea conflictelor în Orientul Mijlociu.

Înaintea atacului, diplomaţi ruşi au avertizat Statele Unite împotriva unei astfel de acţiuni „dubioase şi tragice” şi că Washingtonul va trebui să îşi asume întreaga responsabilitate pentru „consecinţele negative” ale acestei acţiuni.

Anterior, Consiliul de Securitate ONU a amânat votarea unei rezoluţii de condamnare a atacului regimului de la Damasc, al preşedintelui Bashar-al Assad, asupra unei localităţi din nordul Siriei, în care se suspectează că au fost folosite arme chimice. Atacul din 4 aprilie a ucis peste 86 de oameni. Guvernul de la Damasc a negat orice responsabilitate.

Rezoluţia a fost propusă de Statele Unite, Marea Britanie şi Franta. Rusia a afirmat că textul ei este „inacceptabil” şi a propus o altă variantă. Cei zece membri aleşi ai Consiliului – care este format din reprezentanţii a 15 state - au propus o variantă de compromis, apropiată însă de cea occidentală. Pentru a fi votată rezolutia are nevoie de votul a nouă membri din cei 15 ai Consiliului de Securitate ONU, dar oricărei rezoluţii i se poate opune veto-ul celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate – adică Statele Unite, Rusia,China, Marea Britanie şi Franţa.

Apel către Europa

Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a avertizat vineri că rolul de "poliţist mondial" ar putea avea consecinţe pentru SUA, anunţând că Duma se va adresa astăzi cu un apel către Europa în contextul atacului american asupra bazei siriene de lângă Homs, relatează agenţia de presă TASS. 

 "Nu exclud că încă de astăzi vom discuta acest subiect şi vom lansa un apel către Adunarea Parlamentară a OSCE şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Ţările europene trebuie să înţeleagă că tot ceea ce fac acum Statele Unite ale Americii, lovind Siria, se poate întoarce împotriva noastră, împotriva tuturor ţărilor europene", a afirmat Volodin, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin.

În opinia sa, atacul american asupra bazei aeriene siriene a asigurat practic un răgaz grupării jihadiste Statul Islamic. "ISIS .... aplaudă astăzi SUA, care i-au acordat o pauză şi posibilitatea de a-şi consolida forţele", a spus preşedintele Dumei de Stat, adăugând că acum sunt practic "anulate" toate măsurile întreprinse de Rusia şi de cei care au sprijinit aceste măsuri, între care şi SUA, în problema siriană şi care vizau de fapt combaterea terorismului.

Viaceslav Volodin a cerut să se facă totul pentru a preveni evoluţia evenimentelor din Siria după scenariul irakian.

La fel ca administraţia de la Kremlin, preşedintele Dumei a insistat că atacul cu rachete american a fost efectuat "sub pretextul complet fals" că Siria ar deţine arme chimice, în timp ce aceasta nu ar fi adevărat, susţine el. 

Conform unor surse militare, în baza aeriană siriană atacată de Statele Unite erau şi militari ruşi, iar Pentagonul a avertizat în avans Moscova în legătură cu lansarea rachetelor.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite