Ca în vremurile sovietice. Vladimir Putin şi-a decorat un bun prieten cu titlul de „Erou al Muncii”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a decorat pe partenerul său de judo, oligarhul Arkadi Rotenberg, cu titlul de „Erou al Muncii” pentru participarea sa la construcţia controversatului pod care leagă din 2018 Rusia de Crimeea, o peninsulă de la Marea Neagră anexată acum şase ani de Moscova de la Ucraina.

Arkadi Rotenberg, un prieten încă din copilărie al lui Vladimir Putin, a primit luni titlul de „Erou al Muncii” pentru implicarea fostei sale companii Stroigazmontaj în construcţia podului Crimeei.

Întins pe o lungime de 19 kilometri, podul Crimeei a fost deschis traficului rutier în 2018 şi celui feroviar în 2019.

Statele Unite şi Uniunea Europeană au denunţat cu tărie acest proiect, atrăgând atenţia asupra faptului că reprezintă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. De asemenea, au sancţionat firmele implicate în ridicarea podului, inclusiv Stroigazmontaj.

Rotenberg şi-ar fi vândut în noiembrie anul trecut partea sa din Stroigazmontaj pentru 1,2 miliarde de dolari companiei Stroiinvestholding, creată cu numai patru luni înainte de realizarea tranzacţiei. Stroiinvestholding ar fi afiliată gigantului de stat din domeniul gazelor Gazprom şi ar fi condusă de o anume Olga Safonova. Proprietarii companiei încă sunt anonimi.

Titlul de „Erou al Muncii” se acordă în Rusia începând din 2013, în semn de recunoştinţă pentru munca depusă în mod dezinteresat în slujba statului. Putin a reinstaurat astfel un titlu onorific acordat pentru prima dată de fostul dictator sovietic Iosif Visarionovici Stalin şi desfiinţat în 1993 în Rusia, după destrămarea URSS.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite