Articolul antisemit al lui Medvedev din Kommersant: Rusia lui Putin recunoaşte tacit că a dat chix cu războiul informaţional împotriva Ucrainei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin FOTO EPA-EFE
Dmitri Medvedev şi Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, partener şi prim ministru al lui Putin ani de zile, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate Rus (preşedintele fiind chiar Putin), a publicat un articol vitriolant, agresiv şi cu limbaj injurios în publicaţia de propagandă rusă Kommersant, la 11 octombrie.

După articolul fluviu al lui Putin (vezi aici), noua creaţie a Kremlinului vine cu mult mai multe mesaje, în acelaşi stil, dar şi cu depăşirea tuturor limitelor admisibile prin abordarea cu nuanţe antisemite directe la adresa Preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, nenumit şi ridiculizat în materialul care încearcă, formal, să dea explicaţii de ce Rusia nu negociază cu Ucraina, sub actuala conducere. În fapt, Materialul trădează eşecul propagandei ruse şi a războiului informaţional rus în Ucraina, de unde nevoia de a explica lumii desconsiderarea suveranităţii statului ucrainean şi a persoanei actualului preşedinte, dar, în spate, trădează disperarea Rusiei lui Putin pentru pierderea Ucrainei pe toate planurile şi absenţa capacităţii de a mai influenţa Kievul, care a luat-o pe drumul independenţei sale pro-occidentale.

Nevoia de Medvedev pentru credibilitatea campaniei ratate de război informaţional

În luna iulie, Preşedintele rus Vladimir Putin a emis un editorial fluviu cu pretenţii istorice şi un profund rol propagandistic în care acuza Ucraina de furt de identitate, o naţine care nu există, care preia istoria Rusiei şi o declară ca fiind a sa, o naţiune complet nerecunoscătoare Marii Rusii pentru însăşi existenţa sa. Contestarea dreptului de a exista al naţiunii ucrainene şi, pe cale de consecinţă, contestarea statului ucrainean, a fost un şoc şi o dezvăluire a frustrărilor Rusiei lui Putin care nu mai are mijloace de constrângere altele decât ocupaţia directă, după ce a distrus şi susţinerea ruşilor din Ucraina pe care i-a alungat de pe teritoriile lor din Donbas în pribegie, tâlhăriţi de trupele paramilitare ruse şi de soldaţii ruşi, cu vieţile şi bunurile distruse, unii fugind în Rusia, alţii în teritoriile aflate sub controlul autorităţilor legitime de la Kiev.

Atunci de ce a mai fost nevoie ca, iată, la 3 luni distanţă, Kremlinul să orchestreze o nouă apariţie publică, de data asta atribuită şi semnată de către Dmitri Medvedev, fostul preşedinte şi premier rus al lui Putin, eliminat din funcţie în urmă cu un an? Actualul vicepreşedinte al Consiliului Naţional de Securitate, fără rol şi poziţie publică directă în statul rus, este neuzual în asemenea apariţii până la 11 octombrie, în chiar ziua când Victoria Nuland, omul nr. 3 în ierarhia Departamentului de Stat a păşit la Moscova, după ce Rusia i-a ridicat interdicţia de intrare, la reciprocitate cu un gest în oglindă asupra unui oficial rus de rang comparabil.

Rusia este o putere legată încă puternic de simbolism. Iar descălecatul la Moscova al Victoriei Nuland, un bun cunoscător al Rusiei şi cu înfruntări relevante în timp, în special la Kiev, contra Moscovei, nu putea fi lăsată fără o primire “adecvată” obiceiului rus. Dar o asemenea valoare de întrebuinţare a textului atribuit lui Medvedev e prea puţin. Pentru că el trădează că materialul lui Putin avea efecte neclare şi insuficiente cel puţin pe una din ţintele sale – publicul rus, publicul ucrainean, oficialii de la nivel internaţional. De aceea a fost nevoie de o nouă ieşire publică, de data aceasta a unui alt membru recunoscut al elitei ruse, şi numărul doi etern cunoscut în Occident, Dmitri Medvedev.

Aceeaşi înclinaţie fină spre simbolism totuşi nu putea să nu lase urme adânci la planificatori că mesajul arată insuficienţa impactului lui Putin, faptul că a fost neconvingător, şi că aceste descifrări apar şi în Occident, la bătrânii kremlinologi. În plus, un asemenea demers trădează nevoia de a sublinia unitatea elitei, ca şi cum demersul lui Putin ar avea voci care să-i conteste eficienţa şi relevanţa. În plus, e antrenat reprezentantul liberal al sistemului, Medvedev, care trebuie să arate că se situează pe aceeaşi poziţie, chiar mai vehement şi mai dur decât Preşedintele Putin.

Totuşi, e de văzut că, imediat după apariţie, reacţiile publice au fost cele de relativizare a mesajului lui Medvedev şi de izolare de Kremlin şi Rusia oficială. A fost nevoie ca purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, să iasă public şi să întărească mesajul asumându-l ca fiind conform cu poziţia şefului său, pentru a-i da credibilitate. Un gest care, ca efect secundar, relevă autocratul real în Kremlin. Altfel, Dmitri Medvedev însuşi s-a văzut necredibil ca mesaj, i-a fost chestionată legitimitatea, reflectarea poziţiei Kremlinului, iar formulările din spectrul vitriolant, agresiv, violent chiar, dincolo de limite, cu un atac la persoana preşedintelui Zelenski – au părut nenaturale, necaracteristice lui Dmitri Medvedev. Concluzia unanimă a fost, deci, faptul că e vorba despre un mesaj prin care se pronunţă Rusia lui Putin care atacă din nou Ucraina.


Preşedintele ucrainean Volodmir Zelenski şi preşedintele rus Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Volodimir Zelenski si Vladimir Putin la summitul in formatul Normandia desfasurat la Paris in decembrie 2019 FOTO EPA-EFE

5 teme fără cap şi coadă: de ce se scuză Rusia acuzându-se singură de eşec?

Intimidarea şi bullying-ul la adresa preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, înainte de reuniunile în format Normandia, sunt de asemenea reprobabile, mai ales că întregul text anunţă, din titlu, faptul că Rusia nu discută cu actuala conducere şi că nu vrea să facă pace sub nici o formă. Ci doar aşteaptă să se schimbe conducerea şi alţi lideri să vină la Kiev înainte de a acorda, mărinimos, o întâlnire acelui lider care-i aduce Ucraina pe tavă, închinată Moscovei şi gata să reintre în noul Imperiu Rus reclădit de Putin pe ruinele URSS, cu toate statele post-sovietice incluse. Pretextele şi motivaţiile pentru refuzul de a considera conducerea democratică aleasă nu mai ţin de Maidan şi “lovitura de stat” a naziştilor de la Kiev, chiar dacă motivele de atac informaţional persistă.

Cele cinci motive sunt: Zelenski a îmbrăţişat poziţia celor mai radicale şi naţionaliste forţe din Ucraina (naziste, banderoviste, etc, cu toată simbolistica rusă; Ucraina e stat dependent şi condus de forţe străine(americane) cu infuzii de cash din Vest (UE şi SUA) şi controlată de serviciile de informaţii americane (formulare făcută explicit în text); Liderii ucraineni sunt fragili, uşor coruptibili cu bani, inclusiv de către ruşi, trădează pentru câţiva bănuţi şi de aceea nu te poţi baza pe ei; apoi liderii ucraineni nu-şi ţin cuvântul, sunt influenţaţi de stradă sau de străini, mint constant partenerii occidentali şi de ce să vorbeşti cu supuşi când poţi vorbi cu şefii (temă recurentă şi reluată şi pentru România, şi pentru Republica Moldova, pentru alte nenumărate state); în fine, Rusia nu poate discuta cu cei care împing confruntarea spre război deschis şi nu construiesc relaţii mutual avantajoase, dar Rusia are răbdare şi timp să aştepte noi lideri la Kiev.

Articolul atribuit lui Medvedev are o linie de argumentare care trădează, totuşi, regretul, dar şi marchează formule de scuze ale Rusiei faţă de comunitatea internaţională de ce nu promovează pacea şi dialogul cu Ucraina şi nu angajează Kievul în negocieri. Acest lucru îi permite să oculteze realităţile ocupaţiei şi motivele pierderii atât de dureroase a Ucrainei pe toate planurile, un eşec ce nu mai poate fi inversat. Anexarea Crimeii, agresiunea militară din Estul Ucrainei sunt fapte care au născut reacţii la cetăţenii ucraineni, şi nu mai pot fi schimbate decât prin război direct. Războiul informaţional rus a dat chix în Ucraina, asta arată acest recurs disperat la personalităţi pentru a promova mesaje de propagandă, personalităţi care sunt, însă, decredibilizate aproape imediat chiar de autorii campaniei, prin scoaterea lui Medvedev după Putin să semneze propriul articol şi a lui Peskov pentru a-l întări ca legitimitate pe Medvedev.

De ce se scuză – şi implicit se acuză – Rusia lui Putin? Sigur, de pierderea Ucrainei şi de eşecul recâştigării sub orice formă a inimilor şi minţilor categoriilor de cetăţeni ucraineni, inclusiv ruşi, rămaşi pe teritoriile controlate de autorităţile legitime ucrainene de la Kiev. Apoi textul declamă evenimente din al Doilea Război Mondial pentru a înfiera naţionaliştii ucraineni şi Occidentul, dar tace pe deplin asupra propriilor ingerinţe – anexarea Crimeii şi agresiunea armată rusă din Estul Ucrainei rămân neinvocate, ca şi cum relaţiile ruso-ucrainene ar putea să fie rupte exclusiv prin comportamentul conducerii actuale a Ucrainei şi nu prin acţiunile belicoase, agresive ale Rusiei în februarie-martie 2014 şi de atunci până azi, cu morţi practic în fiecare săptămână.

În plus, respingerea unor negocieri directe vine şi acoperă o altă mare fantasmagorie a Rusiei, care este menită să ascundă, să menţină ocultată realitatea intervenţiei directe a trupelor sale în Crimeea şi Regiunile din Donbas, deşi gestul său şi eforturile aduc mai multe costuri aşa şi sunt din categoria ascunsului în spatele degetului pretinzând că nu te vede nimeni: implicarea directă în conflict. Şarada privind rolul de mediator al Rusiei şi cea referitoare la conflictul intern din Ucraina e deja dezvăluită. Dar cum ai putea să o mai invoci dacă recunoşti prin negociere directă că eşti parte în conflict? Acordul Snegur-Elţîn din Republica Moldova este un precedent dureros.


FOTO EPA-EFE

Volodimir Zelenski la summitul Platforma Crimeea FOTO EPA-EFE

Referiri antisemite şi vulgare la adresa lui Volodimir Zelenski

Partea cea mai reprobabilă a articolului vizează atacurile la adresa persoanei preşedintelui Zelenski, pe care autorul prezumat şi semnatar, Dmitri Medvedev, îl critică pe rând ca fiind “slab,” “ignorant” şi “în care nu poţi să te încrezi” — chiar şi lipsa de menţionare a numelui Preşedintelui ucrainean fiind tot un tratament nelalocul lui – cam cum face Putin cu opozantul său Navalnîi, omul al cărui nume nu-l pronunţă niciodată, atât de mult îl desconsideră liderul rus.

Alături de acest tratament şi de invectivele ataşate, Medvedev îl acuză pe Zelenski pentru pierderea identităţii, trădarea identităţii sale, pe care o amestecă între cea de rus şi cea de evreu. Pentru că cel mai dur atac este unul cu conotaţii antisemite vizibile, în contextul public cunoscut al unei asemenea ascendenţe a lui Zelenski. În plus, el este asociat celui mai dur naţionalism şi nazismului, care ar fi îmbrăţişat pentru conservarea puterii, în caz contrar “i-ar strivi creierii de perete” scrie articolul lui Medvedev în cel mai dur stil kaghebist, cu exprimări de golan de stradă sau bătăuş pe bani al celebrului serviciu secret sovietic.

Din această discrepanţă vine şi atacul cu referiri anti-semite la adresa lui Zelenski, calificat ca atare de către analiştii şi comentatorii internaţionali: Medvedev îl acuză pe Zelenski că şi-a pierdut identitatea, nu şi-o cunoaşte, nu ştie identitatea istorică, etnicitate, cărui Dumnezeu i se închină, dacă e ucrainean, European, rus, evreu, tătar, ungur sau karait. Totuşi, un pragraf mai încolo, textul notează faptul că actualul preşedinte este o persoană “cu anumite rădăcini etnice”, care a renunţat la identitatea sa, lucrând cu cei mai radicali naţionalişti şi nazişti, fiind el însuşi cât se poate de radical, “o reminiscenţă a situaţiei incredibile în care membrii intelighenţiei evreieşti în Germania nazistă care din raţiuni ideologice ar servi în SS”. Bineînţeles, această situaţie ar crea "disonanţă cognitivă zilnică în sufletul său" pentru că nu ar şti dacă, într-un alt moment, când situaţia politică s-ar schimba, “nu vor veni să-l caute pentru a-i coase steaua galbenă pe spate”.

Zelenski ar trebui să manevreze tot timpul între diferite forţe, între care naţionaliştii radicali, (“nazişti”, cum sunt ei numiţi aici), partea de populaţie musulmană, în primul rând tătarii, apoi ruşii şi ucrainenii apolitici şi moderaţi, reprezentanţii altor grupuri etnice, “ca să nu-şi rupă gâtul”. Aşa s-ar explica “documentele ticăloase precum pretinsa lege a popoarelor indigene din Ucraina”. Formulările sunt din cele mai directe, mai dure, lipsite de decenţă, rafinament sau diplomaţie, o referire clară la lipsa intenţiei Rusiei lui Putin de a deschide măcar un canal de comunicare cu Kievul oficial de astăzi.


FOTO Shutterstock

rusia ucraina FOTO Shutterstock

Temele propagandei ruse împotriva Ucrainei: naziştii şi dominaţia occidentală – americană

Toate aceste diatribe sunt dublate de insinuările de trădare de către Zelenski a naţiunii ruse, de data asta în ideea lansată de Putin că nu există naţiune ucraineană, pe de o parte, apoi trădarea prin faptul că el, Zelenski, ar fi rus de origine, a vorbit limba rusă toată viaţa sa, a lucrat în Rusia şi a câştigat bani din surse ruse. Apoi, apropoul la corupţie şi îmbogăţire e la fel de prezent. Medvedev susţine că nu poate fi de încredere Zelenski cu referire la conturile off shore – apărute în dezvăluirile Pandora Papers - şi faptul că s-ar bucura la câţiva bănuţi pe care i-ar câştiga din mită, pe care i-ar putea primi inclusiv de la ruşi.

Atacul brutal la adresa lui Zelenski este greu de explicat în economia mesajului din articol. Faptul că Rusia fuge de masa unor negocieri directe cu liderii ucraineni îşi are un tip de semnificaţie, încetăţenit în naraţiunea propagandei ruse despre războiul intern din Donbas, deci discuţia nu poate viza Crimeea sau situaţia din regiunile separatiste produse de omuleţii verzi ruşi, ba chiar de armata rusă regulată după Debaltseve, nicidecum de ucraineni. Dar mai departe, refuzul negocierii nu justifică referirile de nivel foarte jos şi virulenţa atacului decât exprimând frustrarea ce poate fi identificată de un psiholog.

Şi pasarea deplinei responsabilităţi pentru înrăutăţirea relaţiilor biletarale către ucraineni, şi ignorarea/ocultarea deplină a propriei responsabilităţi, a raptului teritorial şi a războiului de joasă intensitate care durează de aproape opt ani, ambele reflectă un comportament aproape patologic. Şi nu are cum convinge nici prin războiul informaţional şi propaganda ale cărei elemente dovedesc clar că, cel puţin în privinţa ucrainenilor şi a liderilor occidentali, a ratat toate ţintele. Chiar şi referirile clasice la imaginile tari, la nazişti, la stăpâni externi, nu ajută cauzei de a menţine propria propagandă măcar la nivelul populaţiei ruse.

Iar teza controlului străin - american, al Occidentului, al NATO – este altă temă clasică de propagandă care reiese în nenumărate pasaje din articol. Ucrainenii sunt un popor absolut dependent şi sub control străin direct, dar mai puternic decât cel al URSS(!!!): de injecţiile de bani în economie, de către conducerea serviciilor secrete ucrainene de către patronii lor americani, doar că Statele Unite nu vor nimic de la Ucraina, doar îi utilizează în confruntarea cu Rusia – o altă temă din articolul fluviu al lui Putin – pentru îndiguirea Rusiei şi crearea a ceea ce numim "Anti-Russia" – şi aceasta o idee care răzbate din articolul lui Putin din iulie. Cât despre speranţele de apartenenţă viitoare la NATO şi UE, ele sunt efemere, susţine Medvedev, pentru că Ucraina nu ar avea nici o valoare.(sigur, întrebarea atunci de ce Rusia şi-ar dori-o atât de mult aproape dacă tot nu valorează nimic, nici măcar militar, cum susţine articolul din Kommersant)

Această denigrare enormă a Ucrainei nu are cum să deschidă vreo cale spre dialog. Din contra, enervează şi mai mult cetăţeanul ucrainean mediu, care chiar dacă nu mai are aceeaşi încredere în Preşedintele său – ce se apropie de noi confruntări electorale – sigur e sensibil la atacurile din articol la adresa sa şi a ţării sale. Autorii strategiei de a lansa cele două articole profund anti-ucrainene, cel al lui Putin şi cel al lui Medvedev din 11 octombrie – par să nu fie conştienţi că, prin asemenea susţineri şi abordări, îşi îndepărtează şi eventualele grupuri care ar fi putut privi cu mai mare simpatie Rusia, nevoia unei relaţii bune cu Rusia şi ar critica comportamentul Kievului.

Or astăzi, este evident că actorul matur, deschis, care a încercat să angajeze dialogul şi stabilizarea relaţiilor a fost întotdeauna Ucraina, iar răspunsul lui Medvedev marchează fără drept de apel îndepărtarea de la dezideratele păcii în regiune. Unicul element de relativă moderaţie este referirea la răbdare şi aşteptare, nu la ofensivă – deşi el nu e în măsură să liniştească temerile reale ale Ucrainei faţă de un posibil atac al Rusiei asupra Ucrainei, aşa cum l-a modelat în exerciţiile Zapad şi l-a pregătit inclusiv din zona Belarusului, mutând capabilităţi şi la frontiera de nord a Ucrainei.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite