Acţiune în forţă împotriva contestatarilor lui Putin: Şeful diplomaţiei SUA solicită încetarea persecutării figurilor politice independente din Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Opozantul Vladimir Kara-Murza arestat de Poliţia din Moscova FOTO Twitter
Opozantul Vladimir Kara-Murza arestat de Poliţia din Moscova FOTO Twitter

Secretarul de Stat al SUA, Antony Blinken, a cerut sâmbătă încetarea persecutării figurilor politice independente din Rusia. Reacţia sa a survenit după arestarea a 200 de participanţi la un forum al opoziţiei ruse, organizat la Moscova.

„Solicităm încetarea persecuţiei vocilor independente. Guvernul rus a arestat aproape 200 de oficiali municipali şi figuri politice, printre care activiştii politici Vladimir Kara-Murza şi Iulia Galiamina, din motive discutabile”, a scris Antony Blinken pe Twitter.

Activişti şi opozanţi din toată Rusia s-au adunat sâmbătă la o conferinţă privind viitoarele alegeri regionale şi locale. Evenimentul a fost organizat de un grup  susţinut de oligarhul aflat în exil Mihail Hodorkovski, un critic vehement al preşedintelui rus Vladimir Putin, transmite AFP.

Circa 200 de persoane au fost arestate în cadrul evenimentului. Poliţia din Moscova şi-a justificat intervenţia prin faptul că forumul nu respecta regulile sanitare aflate în vigoare şi reunea „membri ai unor organizaţii cu activităţi nedorite pe teritoriul Rusiei”.

Forumul, primul de acest gen din Rusia, a fost organizat de „Democraţii Uniţi”, un proiect al lui Hodorkovski care are drept scop promovarea alegerii de deputaţi independenţi la alegerile locale.

Mai mulţi activişti arestaţi au anunţat sâmbătă seara că au fost eliberaţi, dar că au fost chemaţi să se prezinte în instanţă ulterior, precizează AFP.

Această operaţiune a Poliţiei din Moscova, fără precedent în Rusia, are loc într-o perioadă în care regimul Putin îşi intensifică presiunile asupra oponenţilor înaintea alegerilor parlamentare din septembrie. Opoziţia rusă a denunţat în repetate rânduri faptul că este hărţuită şi împiedicată să se întrunească liber.

Circa 30 de organizaţii sunt „indezirabile” în prezent în Rusia în baza unei legi din 2015 foarte criticată de activiştii pentru respectarea drepturilor omului. Aceştia din urmă consideră legea cu privire la „organizaţiile indezirabile” drept un instrument de represiune împotriva societăţii civile.

Rusia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite