Wikileaks, în faliment. Site-ul suspendă publicarea de documente secrete din cauza lipsei de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul site Wikileaks a anuntat că are mari probleme financiare şi că întrerupe orice publicare de documente sau telegrame secrete. Anunţul vine după o campanie susţinuta de desecretizare a unor documente diplomatice.

Site-ul fondat de Julian Assange a anunţat că temporar va suspenda orice fel de publicare a "cablurilor" scurse din diferite surse oficiale. Şi asta pentru că Wikileaks trebuie să lupte acum cu o "blocadă" impusă de bănci.

Foarte multe instituţii financiare au refuzat să transfere în conturile Wikileaks mai multe donaţii în valoare de zeci de milioane de dolari.

Pentru a lupta ca să supravieţuiască, Wikileaks a decis să nu mai publice nimic şi să se concentreze pe rezolvarea problemelor financiare, scrie The Telegraph.

Reprezentanţii WikiLeaks mai spun, în comunicatul dat publicităţii luni, că au dat startul colectării de noi fonduri. "Începând din 7 decembrie 2010, o blocadă ilegală a fost impusa de Bank of America, Visa, Mastercard, Paypal şi Western Union. Măsura a afectat 95% din fondurile noastre", arată reprezentanţii WikiLeaks, precizând că site-ul a funcţionat, în ultimele 11 luni, graţie rezervelor sale de lichidităţi.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite