S-a crezut că acest text, tocmai fiindcă răspundea întru totul viziunii Cartei ONU, cea de colaborare pe plan mondial în caz de dezastre majore, era normal să treacă fără probleme şi să contribuie - pe plan politic - la susţinerea acţiunilor actorilor internaţionali care susţin din plin căutarea, din ce în ce mai disperată şi urgentă, a unei soluţii globale şi acceptată tehnic de cei de la OMS.

Părea să fie doar o chestiune de rutină şi, din această cauză, ceea ce s-a întâmplat ulterior a reprezentat o confirmare că lucrurile degenerează urât. Indiferent de cât de cumplită este tragedia produsă de COVID-19 în lume, unele ţări (ele însele grav lovite de un număr foarte mare de infectări şi decese) nu vor pune pe prim plan problema umanitară, inclusiv în cazul propriilor populaţii, ci vor acţiona strict din motive politice.

Înainte ca proiectul de Rezoluţie să fie supus votului, participanţii au putut accesa un apel, realmente tragic, transmis la Geneva de Olivier De Schutter, expertul independent numit de Consiliul ONU pentru drepturile omului ca Raportor Special pe problema sărăciei extreme şi drepturile omului. El a a avertizat că cele mai grave consecinţe provocate de pandemia de COVID-19 de-abia urmează să se producă, măsurile luate până acum de guverne dovedindu-se insuficiente: „Plasele de siguranţă existente sunt pline de găuri... măsurile actuale sunt în general unele pe termen scurt, fondurile sunt insuficiente şi este inevitabil ca mulţi oameni să alunece printre ochiurile plasei de siguranţă“. Aveţi aici textul raportului care a circulat printre delegaţii la Adunarea Generală şi a fost normal să fie foarte sensibili la argumentele enumerate şi, mai ales, au înţeles care vor fi implicaţiile teribile de securitate la nivel global ale afirmaţiei privind posibilitatea ca cel mai important efect imediat produs de pandemie să fie că un număr suplimentar de peste 176 milioane de oameni să intre foarte rapid în zona sărăciei, adică având un venit zilnic în jur de 3,20$, limita statistică a sărăciei.

Acesta este contextul în care a circulat, în aşteptarea votului, textul propus pentru a fi votată ca Rezoluţie de către Adunarea Generală a ONU, numind pandemia drept „una dintre cele mai mari provocări în istoria Naţiunilor Unite... solicitând o cooperare internaţională intensificată şi solidaritate în stăvilirea şi depăşirea pandemiei şi consecinţelor sale“. Cu sublinierea că Rezoluţia nu este obligatorie, deci nu impunea statelor un anumit cadru şi obligaţii legale pe măsură. Textul său cheamă Statele Membre „să ofere tuturor ţărilor un acces nelimitat la diagnostice, terapii, medicamente şi vaccine de calitate, sigure, eiciente şi la preţuri abordabile...precum şi la echipamentele pentru a răspunde la pandemia de COVID-19“. Se vorbeşte acolo şi de „rolul deosebit al unei imunizări excesive împotriva COVID-19 ca «bun global de sănătate publică» în prevenirea, lupta şi oprirea transmisiei pentru a se ajunge la încheierea pandemiei în momentul în care vor fi disponibile vaccinurile sigure, de calitate, eficiente, accesibile şi disponibile“.

A urmat votul pe textul Rezoluţiei „Răspuns global şi coordonat împotriva pandemiei de COVID-19“ care, cum spunem, notează cu „profundă preocupare“ impactul pandemiei asupra sănătăţii oamenilor, numărul extraordinar de decese, asupra sănătăţii mentale şi bunăstării oamenilor precum şi efectele negative ale nevoilor umanitare pe plan mondial, exercitarea deplină a drepturilor omului în toate sferele societăţii, inclusiv asupra mijloacelor de subzistenţă, securităţii alimentare, educaţiei, asupra exacerbării sărăciei şi foametei, perturbarea economiilor, comerţului, societăţilor, mediului înconjurător precum şi exacerbarea inegalităţilor sociale.

Rezoluţia a beneficiat de o susţinere care face cinste ideii de umanitate care se poate totuşi uni în cazuri disperate: 169 de voturi au fost în favoarea textului propus, dar au existat şi două state (SUA şi Israel) care au votat „împotrivă“, iar alte două ţări s-au abţinut (Ungaria şi Ucraina).

Ce a motivat votul negativ? Este vorba despre un amendament depus de Cuba care se referă la problema sancţiunilor internaţionale, solicitând „desfiinţarea urgentă a obstacolelor internaţionale pentru a asigura accesul universal, permanent şi echitabil precum şi distribuţia echitabilă de tehnologii esenţiale de sănătate şi produse de calitate, sigure, eficiente şi abordabile ca preţ, inclusiv a componentelor necesare pentru a răspunde pandemiei de COVID-19“.

A mai existat un amendament la Rezoluţie cu care SUA şi Israelul nu au fost de acord: se cere Statelor Membre „să se abţină în promulgarea şi aplicarea oricăror măsuri financiare sau comerciale care să nu fie în acord cu Carta ONU şi care să împiedice dezvoltarea deplină ă economică şi socială, mai ales în ţările în curs de dezvoltare“.

Dar cea mai serioasă obiecţie a americanilor este faptul că Rezoluţia comite un păcat politic impardonabil în plină campanie electorală în SUA, căci proclamă „rolul crucial al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi rolul fundamental al sistemului Naţiunilor Unite în mobilizarea şi coordonarea acţiunii mondiale împotriva pandemiei“. Reprezentanţii Administraţiei Trump nu puteau să accepte acest paragraf, afront direct la decizia americană din primăvara asta de a se separa de OMS acuzată de a fi gerat nesatisfăcător criza COVID-19 şi de a fi întârziat nejustificat lansarea alertei mondiale.

În fine, reprezentanţii americani s-au opus şi la alte două paragrafe ale rezoluţiei care se referă la protejarea femeilor în domeniul sănătăţii sexuale şi reproducerii. Alături de SUA, care au reiterat opoziţia lor la avort, în favoarea eliminării paragrafului respectiv au votat şi Libia şi Irak, ţări care în acest domeniu prezintă obiecţii similare celor americane, chiar dacă cu alte argumente religioase decât cele protestante şi evanghelice, dar echivalente. Şi în acest caz, votul a fost în defavoarea americanilor, paragraful fiind susţinut de 120 de voturi „pentru“ şi de 20 „împotrivă“

În esenţă, despre asta fost vorba şi este ciudat şi de prost augur că textul acesta, negociat extrem de dur începând cu luna mai, foarte complicat deoarece are peste 60 de articole (de aceea fiind numit „omnibus“ deoarece încearcă să acopere toate aspectele afectate de pandemie), nu a putut beneficia de un acord global şi, în primul rând, a avut parte de votul negativ al SUA, ţară membru permanent al Consiliului de Securitate.

O realitate foarte tristă şi care aruncă un nor negru suplimentar pe orice tip de proiecţie pentru viitorul imediat: dacă va trebui - în momentul găsirii formulei finale a unui vaccin - ca în Consiliul de Securitate să fie necesară o decizie comună privind abilitarea OMS ca operator general de supraveghere a producţiei şi distribuţiei vaccinului respectiv ca bun comun al umanităţii“, în condiţiile actuale, în lumina votului din Adunarea Generală a ONU, este limpede că americanii îşi vor menţine poziţia de acum, de data asta folosindu-şi dreptul de veto.

Ce va urma atunci?