Dar, cel mai probabil, atât americanii cât mai ales irakienii pare-se că au dorit să înveţe ceva din episodul retragerii aiuritoare şi în totală debandadă din Afganistan, astfel încât preocuparea lor este să ajungă cumva la acorduri cu ameninţătoarele şi foarte puternicele miliţii locale - în principal subvenţionate şi înarmate de Iran - care se opun prezenţei oricărui militar străin din forţa de ocupaţie.

În acest sens, foarte interesant este mesajul dat vineri de Qasim Al-Araji, consilierul naţional irakian pe probleme de securitate care a spus că guvernul său a încheiat un armistiţiu cu facţiunile armate pe agenda cărora figurează ca prim comandament atacuri împotriva soldaţilor americani şi a ceea ce a mai rămas activ din bazele lor din Irak şi a tuturor echipamentelor funcţionale, mai ales cele de transport terestru sau aerian.

"Guvernul irakian a reuşit să încheie un armistiţiu în două faze cu facţiunile militare care luptă împotriva prezenţei americane în Irak, ceea ce, din punctul lor de vedere, înseamnă ocupaţie străină" - a spus Araji într-o alocuţiune televizată. "Prima fază a armistiţiului va dura până la alegerile parlamentare care se vor desfăşura pe 10 octombrie...faza a doua va dura până la finele anului 2021", a mai spus el, reamintind că retragerea a fost reconfirmată în august, la Washington, cu ocazia întâlnirii între Biden şi Primul Ministru irakian. Cu toate astea, a mai spus Araji, armistiţiul nu priveşte convoaiele coaliţiei internaţionale conduse de americani, ceea ce lasă poarta larg deschisă oricărui atac împotriva trupelor internaţionale aflate încă în Irak, nu numai americani, ci şi consilierii din msiunea de 4000 de oameni a NATO în care se află şi sute de români. Desigur, este interpretabil dacă, da sau nu, misiunea NATO de consilieri militari şi civili va fi asimilată de conducătorii facţiunilor armate cu interesele directe americane. Oricum, la fiecare mesaj transmis de liderii facţiunilor respective - fiecare având la dispoziţie forţe miltare impresionante şi cu experienţă directă pe fronturi din Orientul apropiat şi Africa -  se spune foarte calr că toate acele convoaie sunt simbolul ocupaţiei militare ilegale de două decenii şi reprezintă "ţinte valide". Şi nu trebuie uitat că forţele armate şi de securitate ale guvernului irakian au asigurată în mare parte aprovizionarea cu materiale cu ajutorul unor asemenea convoie care pleacă de pe aeroporturile straegice controlate încă de americani.

Primul semn de întrebare post-armistiţiu deja a apărut: ieri s-a semnalat primul atac împotriva aeroportului internaţional din Erbil, capitala regiunii autonome kurde. Au fost trase trei rachete (cum spune serviciul irakian de securitate) fie aun fost folosite drone (cum spun cei din serviciile contrateroriste kurde). Semnificaţia mesajului este însă clară: după plecarea americanilor, exact ca în Afganistan, va începe goana după prezumtivii colaboratori, dar şi împotriva kurzilor, primii care au deschis porţile irakului pentru operaţiunea Coaliţiei "Iaqi Freedom" condusă de americani şi în care, dacă îşi mai aminteşte cineva, au participat şi au murit şi români. 

Ce se întâmpla în continuare depinde de soarta alegerilor care, în funcţie de rezultate, pot detona o bombă de o intensitate şi cu consecinţe mai mari decât cele ale eşecului istoric al Occidentului în Afganistan. Asta din cauză că bilanţul irakian al Războiului îpotriva terorii este mai amplu decât în Afganistan, lucru uşor de explicat datorită numărui mai mare de populaţie şi al existenţei unor aglomerării urbane.

Numai la nivelul populaţiei civile s-au înregistrat între 185.869 - 209.012 peroane de pe urma atcaurilor şi violenţelor produse, notează organizaţia IRAQI BODY COUNT, adăugând că numărul total al deceselor, incluzând militarii, este de 280.000 de personae. 18 ani de suferinţă care este însoţită de pierderi uriaşe pentru economia naţională şi de sărăcirea evidentă a unei mari părţi a populaţie, de o creştere inflaţionistă a preţurilor şi de probleme nenumărate în ce priveşte aprovizinarea stabilă cu energie electrică. Ceea ce a dus la alimentarea unei stări de nemulţumire continuă care, exact ca în Afganistan, a avu la bază două argumente: acţiunile militare ale Coaliţiei conduse de americani şi sprijinul lor necondiţionat pentru guvernele de la Bagdad acuzate de corupţie şi având ca singură calitate obedienţa absolută faţă de americani.

Acesta este contextul în care, mai ales din 2015 încoace, au început să aibă loc proteste antiguvernamentale din ce în ce mai ample, iar între septembrie-decembrie 2019, s-au produs cele mai violente mişcări de revoltă civilă de la căderea regimului Sadaam Hissein în 2003. Foarte rapid, exact pe aceste direcţii avea să fie formulată propaganda intensă a miliţiilor şi facţiunilor armate ale rezistenţei anti-americane, cu atât mai rapid asimilate de populaţie cu cât procentajul de sărăcie a crescut la peste 30% din totalul irakienilor, datele statististice vorbind acum despr 12 milioane de irakieni care trăiesc sub nivelul de sărăcie. Cu aproape 60% şomeri în rândul tinerilor de sub 25 de ani, adică exact zona demografică din care este recrutată majoritatea adepţilor mişcărilor anti-americani şi anti-occidentale.

Sentiment poate mai uşor de înţeles când ne amintim de ceea ce, la începutul începutului său de mandat mandat, pe 21 ianuarie, spunea preşedintele Donald Trump adresându-se lui Mike Pompeo pe care-l nominalizase ca director al CIA:

"Am spus întotdeauna, păstraţi petrolul. N-am fost un fan al Irakului. N-am vrut să mergem în Irak. Dar, când am ajuns acolo, am procedat total greşit. Şi, alături de asta, am spus mereu că trebuie luat petrolul. Acum spun asta din motive economice. Dar, Mike, gândeşte-te că dacă am fi păstrat petrolul atunci n-ar mai fi existat ISIS pentru că asta a fost prima lor sursă de a face bani. Deci ar fi trebuit să păstrăm petrolul. Acum, OK, poate va mai exista o altă şansă. Dar, de fapt, ar fi trebuit să păstrăm petrolul". Iar pentru ABC News adăuga: "Nu furăm nimic...Ne luăm banii înapoi...şi aş spune că doar la un nivel minimal. Luăm 1,5 trilioane în contul a ceea ce-am cheltuit acolo".

A avut oare dreptate? De-abia acum, în lumina misiunilor ratate din Afganistan şi Irak, avem timp să reflectăm la ce spunea Trump într-o dezbatere pe NBC: "Ne-am dus acolo, am cheltuit 3 trilioane dolari, am pierdut mii şi mii de vieţi şi apoi... Ce s-a întâmplat apoi? N-am primit nimic. Ştiţi, eram obişnuiţi să vedem cum cel victorios capătă beneficiile".  

Istoria va alege. Deja începe să aleagă. Şi rezultatele nu sunt deloc onorante. Deocamdată să sperăm că armistiţiul va funcţiona. Să vedem ce va fi după 10 octombrie. Inclusiv pentru românii de acolo, din misiunea NATO şi nu numai.