Dacă e să decupăm partea mediatică şi pe Donald Trump în spuma de imagine şi declaraţii, rămâne un summit extrem de puternic. Cu cele mai dure pronunţări la adresa Federaţiei Ruse, definită ca principal inamic al Alianţei, pusă la colţ în cel mai dur rechizitoriu pe care l-am văzut vreodată într-un document oficial al Alianţei, deci negociat şi acceptat de toată lumea.

Declaraţia finală a summitului NATO de la Bruxelles este cea mai dură pe care am văzut-o de la summitul de la Praga încoace, de când s-a înfiinţat Consiliul NATO-Rusia şi cunosc eu summiturile direct din culisele lor. Şi la Newport Beach, în Ţara Galilor, în septembrie 2014, după anexarea Crimeei şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, am fi vrut noi, est europenii, o pronunţare 10% din cât e în actualul document, ca duritate şi angajament aliat împotriva Rusiei şi nu am avut asemenea text şi o asemenea hotărâre a Alianţei.

Summitul a avut în plus o reuniune pe Marea Neagră, fără precedent, din nou subiect al lobbyului făcut de România, prezentă în prim plan prin situarea în fruntea plutonului ţărilor care respectă angajamentul de solidaritate şi împărţirea echitabilă a responsabilităţilor, cu 2% din PIB pentru apărare începând din 2017, cu peste 32% investiţii în noi capabilităţi militare, cu angajamente majore în teatrele de operaţiuni militare ale Alianţei şi o nouă creştere cu 25% a prezenţei în Afganistan. Pe această bază, dealtfel, România şi-a atins principalele puncte de program, chiar şi pe cele nefinalizate şi nedecise încă definitiv, pe care le-a putut introduce în documente în care Alianţa a luat act, a luat notă de aceste propuneri şi evoluţii.

Summitul a avut, deci, o Declaraţie finală în 50 de puncte, dar puncte cu teme diverse şi paragrafe multiple şi consistente. Cea mai puternică definire a Rusiei ca inamic şi acuzaţie la adresa agresiunii constante la adresa Occidentului, pe toate direcţiile. O afirmare solidă şi creştere a nivelului de ambiţie al Alianţei, a reasigurărilor, a capacităţii de mobilitate a trupelor pe teritoriul aliat, cu o structură de comandă nouă, capabilă să facă constant adaptările necesare, cu un comandament de forţe întrunite la Norfolk în SUA şi unul de infrastructură în Germania, care să asigure mişcarea trupelor fără impedimente, imediat, pe tot teritoriul aliat.

Documentele continuă cu reafirmarea misiunilor Alianţei, dar, în primul rând, cu construcţia mijloacelor necesare, al afirmării voinţei şi hotărârii politice de apărare a teritoriului aliat şi dincolo de el, cu angajamentul adaptării apărării şi descurajării, în mod constant, dinamic, la toate evoluţiile ameninţărilor din zonă, deci un plan de contingenţă care se adaptează pe măsura schimbării echilibrelor militare din vecinătate. Şi cu un angajament de proiecţie a securităţii asupra partenerilor din Ucraina, Georgia şi Republica Moldova.

România şi-a atins toate obiectivele, şi a fost, fără emfază şi fără a-şi asuma un rol de prim plan, în centrul acestor evoluţii, având un cuvânt greu de spus în documentul final.

Deci Declaraţia Finală a summitului e extrem de puternică şi solidă, consistentă, care oferă garanţii tuturor aliaţilor şi asumă ameninţarea reală pe toate dimensiunile ei. Apoi Declaraţia summitului NATO pe solidaritatea şi securitatea transatlantică, ce marchează indivizibilitatea securităţii şi apărării aliate, angajamentul aliaţilor şi solidaritatea în creşterea capabilităţilor şi resurselor pentru apărare.

Declaraţia Comisiei NATO - Georgia şi Declaraţia Secretarului General al NATO despre Ucraina acoperă, în condiţiile specifice ale veto-ului ungar pentru o reuniune formală a Comisiei NATO-Ucraina, sprijinul pentru parteneri, ca urmare al discuţiei pe Marea Neagră şi capabilităţi, cu suport masiv pentru integritatea teritorială, apărarea, securitatea şi retragerea trupelor ruse din cele trei state. Un alt angajament major ca rezultat al intervenţiei substanţiale a României.

Marea Neagră este menţionată clar, interesul aliat şi angajamentele pentru apărarea regiunii de frontieră a NATO şi proiecţia stabilităţii, peste o Crimee anexată de Rusia şi militarizată, şi peste regiunile georgiene Abhazia şi Osetia de Sud ocupate de Rusia. În fine, declaraţia comună despre angajamentul în misiunea Resolute support în Afghanistan.

România şi-a atins toate obiectivele, şi a fost, fără emfază şi fără a-şi asuma un rol de prim plan, în centrul acestor evoluţii, având un cuvânt greu de spus în documentul final, tocmai pe baza legitimităţii sale în contracararea ameninţărilor prezente şi a echilibrului său de abordare a relaţiei transatlantice, de înţelegere a solicitărilor partenerului strategic american şi de apropiere şi susţinere a poziţiilor europene.

O abordare coerentă, dincolo de dispute politice interne, care a profilat un preşedinte Klaus Iohannis mai puţin vocal, care tace şi face şi nu se laudă cu realizările sale, secondat de ministrul de Externe Meleşcanu şi ministrul Apărării Fifor, exponenţi ai partidelor din coaliţia guvernamentală, care susţin la unison poziţia României în mod coerent, consecvent şi dincolo de rivalităţile şi disputele politice interne.

Şi nu, NATO nu s-a dezintegrat, aliaţii nu s-au certat, Trump nu a lovit şi nu a rupt, din contra, Alianţa a trecut cu bine prin taifunul Trump. O explozie de voinţă, învelită nu totdeauna în cele mai corecte maniere, cele mai obişnuite abordări diplomatice, cu maniere mai puţin uzuale în cadrul Alianţei, dar cu dorinţa de a avea un răspuns puternic, o coerenţa absolută în combaterea ameninţărilor şi transmiterea semnalelor către competitori, inamici, provocatori şi agresori de orice fel, în primul rând Federaţia Rusă.


FOTO Getty Images/Sean Gallup

Principal investitor în apărarea Europei, Preşedintele Trump a dominat mediatic şi vocal summitul NATO

Donald Trump a fost actorul principal şi personajul dominant al summitului. El a început summitul marţi, 10 iulie, cu declaraţia de la plecare privind solidaritatea şi lipsa investiţiilor în apărare şi a contribuţiilor solidare la 2% din PIB, în stilul său abrupt, dur, direct, complet ieşit din uzanţele diplomatice ale relaţiilor dintre state şi din cadrul Alianţei, necunoscut finilor diplomaţi europeni şi scorţoşilor birocraţi de la Bruxelles. A continuat, la sosirea la summit, cu declaraţia privind dependenţa Germaniei de Rusia în privinţa gazului, şi critica la adresa Nord Stream 1 şi 2.

Deci Donald Trump a ocupat scena, arena, a creat intriga şi a acoperit cu titluri agenţiile de presă şi toată mass media, în stilul său binecunoscut. Dincolo de manieră, dacă ne uităm la conţinut, vorbim despre un angajament al investiţiilor în Apărare şi capabilităţi şi solidaritatea Alianţei care există adoptat încă din 2014. Reafirmat de Trump în campanie, în limbajul său propriu, cu agresivitatea şi lipsa de delicateţe diplomatică, de manieră şi limbaj adecvat, dar cu acelaşi conţinut.

Şi astăzi, Donald Trump vorbeşte despre respectarea angajamentului, statele şi-au asumat până în 2024 realizarea ţintei, toate statele, majoritatea au crescut cheltuielile şi devansat termenele. Trump a insistat acum ca ţinta să fie atinsă mai repede – 2% din PIB apărare, peste 20% capabilităţi militare noi, pentru apărarea fiecărui stat, iar acum a venit cu presiunea pentru creşterea acestei ţinte, fiind aruncată tentativ nivelul de 4% din PIB pentru viitor. Nimic nou, nimic ieşit din comun, doar o reluare, în manieră proprie, a aceluiaşi subiect.

Ca şi în cazul Nord Stream, criticat deja de 12 state din Estul Europei, considerat de Germania o investiţie privată, a unor companii, nu a statului. SUA a abordat a doua zi, în timpul dezbaterii pe Marea Neagră, alături de partenerii georgian şi ucrainean, această temă tot în formă abruptă, şi tot cu acuzaţii la Germania şi alte state nominalizate. Motiv pentru care a creat din nou evenimentul: partenerii, inclusiv reprezentanţii UE, au fost invitaţi afară, la fel şi restul delegaţiilor aliate, rămânând formatul restrâns al şefilor de delegaţii plus ambasadorii pentru un Consiliul Nord-Atlantic ad hoc prelungit, care a dat agenda peste cap. Numai bine pentru a face din nou titlurile, a dat peste cap agenda summitului NATO şi a anula întâlnirile bilaterale, amânând reuniunea pe Afganistan.

Donald Trump a marşat pe o abordare contondentă, dar realistă şi de conţinut, împărtăşită şi de alţi aliaţi pe fond, nu neapărat în maniera de abordare contondentă a lucrurilor.

Pe fond, Donald Trump a spus aliaţilor, din postura investitorului a 70% în bugetul apărării aliat, după o revenire de la 80% când a preluat mandatul: fraţilor, sunteţi serioşi? La sfârşitul Războiului Rece SUA plătea 60%, acum a ajuns la 80%, nu e normal. Am redus la 70% dar trebuie să investiţi în propria apărare dincolo de dezvoltare economică şi competiţia făcută nouă, americanilor, partenerii voştri.

Apoi sunteţi serioşi? Declarăm cu toţii că Rusia e inamicul, marcăm agresiunea sa pe toate dimensiunile, dar unii fac afaceri cu ei, îi ajută să aibă resurse şi să investească în domeniul militar, ameninţându-ne aliaţii din flancul Estic şi partenerii, state independente, din spaţiul post-sovietic? Ar trebui coerenţă, întărită apărarea şi descurajarea şi tăiate sursele de finanţare ale militarizării Rusiei, întărite sancţiunile ca să tăiem răul de la rădăcină, să pot lucra cu Putin şi să evităm războiul pe care nu şi-l doreşte nimeni, pentru că Putin nu înţelege de vorbă bună.

Donald Trump a marşat pe o abordare contondentă, dar realistă şi de conţinut, împărtăşită şi de alţi aliaţi pe fond, nu neapărat în maniera de abordare contondentă a lucrurilor. Însă asumată de aliaţi deja, care acceptaseră realitatea. Preşedintele SUA anunţă că abordarea soft, angajarea Rusiei cu raţiune şi argumente şi interdependenţa ca soluţie de securitate liberală nu a dat rezultate, din contra, ne-a adus aici, deci abordarea trebuie să fie una de forţă.

De ce a făcut astfel Trump? Două motive: mai întâi piaţa internă, cetăţeanul american, care trebuie să vadă că face treabă. În stilul său histrionic, populist, Trump e constant în campanie şi arată pas cu pas cum se luptă el cu prieteni şi aliaţi pentru binele americanilor de rând. Apoi pentru că asta e maniera sa de a face politică, inclusiv politică externă, o spune şi în cartea sa Great Again, chiar la capitolul rezervat politicii externe: maniera Mike Tyson, un pumn în gură pentru ca, şocat, cel din faţa ta să se trezească şi să face ceea ce vrei tu. O abordare agresivă, dură contondentă, neadecvată relaţiilor internaţionale, dar prizată public şi abordată de bussinessmanul Trump astfel în orice tip de relaţii. Plus componenta financiară prezentă pas cu pas.

Dar în concluzia summitului, Trump a avut o declaraţie la conferinţa de presă extrem de împăciuitoare şi coerentă, anunţând că pleacă la întâlnirea de la Helsinki cu Vladimir Putin cu angajamente ferme, cu cea mai puternică Alianţă de după căderea URSS, în spatele său, cu o creştere de 44 mld euro a investiţiilor în apărare de când a venit el la Casa Albă şi 31 miliarde numai anul acesta, cu angajamente puternice şi perspective de amplificare a acestor investiţii. Dacă decupăm declaraţiile publice anterioare, avem un summit aproape normal, desfăşurat în noul Cartier General funcţional al NATO din Bruxelles.


Klaus Iohannis la summitul NATO FOTO presidency.ro

Câştigurile României

România a reuşit să obţină câştiguri importante la summitul NATO, chiar dacă ele nu au fost anunţate într-o conferinţă de pregătire înainte de plecarea la summit, la Cotroceni, nici nu au fost clamate pe deplin după summit, ci s-a preferat o manieră discretă şi secvenţială de promovare a acestor câştiguri, în conferinţa de final. Avantajul a fost, într-adevăr, coerenţa abordărilor Preşedintelui şi membrilor Guvernului aflaţi la summit, cu sincopele inerente, date de anumite momente ale disputelor interne sau de tentaţia de a fura startul şi a asuma imagine a unora din cei implicaţi şi cu responsabilităţi politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a marcat trei câştiguri în conferinţa sa de presă. Ele au fost reluate ca atare de Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a doua zi, la conferinţa dedicată de la Ministerul Apărării:

Împreună cu ceilalţi aliaţi de pe Flancul Estic, România a obţinut o acceptare şi recunoaştere de către aliaţi a importanţei Flancul Estic, întărirea prezenţei aliate pe Flancul Estic, Apoi un centru de comandă şi control de nivel general de trei stele, operaţional, pentru întreaga regiune, cu circa 400 de ofiţeri de stat major din toate ţările NATO când va fi pe deplin operaţional, şi o creştere de relevanţă şi vizibilitate a Brigăzii Multinaţionale NATO de la Craiova, de la destinaţia pentru exerciţii comune la cea de prezenţă mai solidă, în drumul spre brigadă pentru toate tipurile de operaţiuni aliate, complet operaţională şi desfăşurabilă unde e nevoie, la frontiera alianţei. Aici mai sunt paşi de făcut.

Dar poate cea mai important realizare a fost sesiunea dedicată Mării Negre, organizată la iniţiativa şi prin demersul României, care au avut ca invitaţi partenerii Georgia şi Ucraina. Republica Moldova a lipsit nemotivat şi inexplicabil, aş spune eu, în condiţiile în care cele trei state au obţinut angajamente aliate nemai-întâlnite, inclusiv cererea imperativă de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul lor, unde staţionează ilegal. Pe aceeaşi dimensiune, există planuri de contingenţă şi apărare, de dezvoltare a apărării şi descurajării pentru regiunea Mării Negre, există o prezenţă militară aliată constantă în zona Mării Negre, iar postura NATO a fost întărită la acest Summit şi, în general, şi în Marea Neagră, pe toate dimensiunile.

Statistic, numai în Declaraţia Finală a Summitului NATO de la Bruxelles, România a fost menţionată în 3 din cele 50 de capitole ale documentului, iar Marea Neagră a fost menţionată de 4 ori în două articole, 19 şi 26, ca zonă de interes strategic a Alianţei, statut care determină creşterea substanţială şi angajamentul în ceea ce priveşte apărarea şi descurajarea.

Astfel, la capitolul 26 se menţionează dezvoltarea prezenţei avansate adaptată în regiunea Mării Negre. „În România, o brigadă multinaţională-cadru pentru instruirea trupelor terestre ale aliaţilor este constituită, şi în prezent se lucrează în continuare la dezvoltarea capacităţii brigăzii de a contribui la întărirea posturii de apărare şi descurajare a Alianţei. O serie de măsuri aeriene şi maritime pentru regiunea Mării Negre au condus la o creştere substanţială a prezenţei şi activităţii maritime a NATO în Marea Neagră. Salutăm progresul înregistrat în direcţia implementării depline a măsurilor agreate, şi în special în domeniul maritim, constatând că sunt necesare în continuare eforturi suplimentare“.

Articolul 30 menţionează contribuţiile aliate la comandă şi control prin Structura de forţe NATO. Documentul notează „Luăm notă de oferta României de a dezvolta o capacitate terestră de comandă şi control la nivel corp de armată pe teritoriul său pentru a contribui la planificarea procesului de reîntărire în regiune, precum şi de oferta Danemarcei, Estoniei şi Letoniei de a consolida în continuare comanda şi controlul în regiunea Baltică prin stabilirea unui Comandament multinaţional de divizie complementar. Luăm notă de oferta italiană, pe baze rotaţionale, privind un Comandament de divizie pentru susţinerea activităţilor vizate de Cadrul consolidat pentru sud.“

De asemenea, România este menţionată în contextul art 38 despre Apărarea antirachetă prin scutul de la Deveselu:

„NATO BMD se bazează pe contribuţii naţionale voluntare, îndeosebi mijloacele Abordării Adaptive în Etape a Sistemului SUA de Apărare Antirachetă din România, Turcia, Spania şi Polonia. Contribuţii naţionale voluntare suplimentare vor aduce robusteţe capacităţii.“

Conştientizare deplină a agresivităţii Rusiei la frontiera de Est a Alianţei şi în raport cu partenerii, Georgia, Ucraina şi Republica Moldova, expunerea explicită a tuturor actelor şi faptelor de agresiune ale Rusiei la adresa aliaţilor, NATO şi Occidentului, angajamentul de apărare şi adaptare continuă la nevoi sunt materiale extrem de importante care marchează fără dubiu realizări ale tuturor aliaţilor din regiune, din Flancul Estic, inclusiv România. Apoi recunoaşterea capabilităţilor noi şi adaptării continue, ca şi acordarea României a comandamentului de comandă şi Control şi perspectiva Brigăzii de a deveni una permanentă, pentru toate tipurile de operaţiuni sunt câştiguri de netăgăduit ale României la summitul NATO.

Sprijin deplin pentru partenerii Alianţei: Georgia, Ucraina, Republica Moldova

Cât despre partenerii NATO şi vecinii României, Ucraina şi Georgia au documente dedicate foarte puternice, dar în articolul 7 din Declaraţia finală, afirmaţiile şi câştigurile politice sunt extrem de puternice pentru cele două state şi pentru Republica Moldova. Mai întâi, NATO reiterează sprijinul pentru integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, Georgiei şi a Republicii Moldova în cadrul graniţelor acestora recunoscute pe plan internaţional şi face apel la Rusia să îşi retragă forţele staţionate în cele trei ţări fără consimţământul acestora.

NATO condamnă cu fermitate anexarea ilegală şi ilegitimă a Crimeei de către Rusia, anexare pe care afirmă din nou că nu o recunoaştem şi nu o va recunoaşte. Sunt menţionate sancţiunile aliate împotriva Rusiei pentru această acţiune a Rusiei şi pentru agresiunea militară din Estul Ucrainei, NATO cerând Rusiei să înceteze orice sprijin pentru grupurile militante şi să înceteze intervenţia militară în regiunile Donetsk şi Luhansk, să îşi retragă trupele, echipamentul şi mercenarii de pe teritoriul Ucrainei.

Tot NATO cere Rusiei să revină asupra recunoaşterii regiunilor din Georgia, Abhazia şi Osetia de Sud, drept state independente, să implementeze acordul de încetare a focului din 12 august 2008, mediat de UE, în special retragerea forţelor ruse de pe teritoriul Georgiei, să pună capăt militarizării acestor regiuni şi să înceteze construcţia de obstacole asemănătoare frontierelor. De asemenea, pentru Republica Moldova, NATO cere Rusiei să îşi retragă trupele de pe teritoriul Republicii Moldova şi să continue să se angajeze în mod constructiv în procesul de soluţionare privind Transnistria. Alianţa se angajează să sprijine reformele democratice şi eforturile de edificare a capacităţilor de apărare ale Republicii Moldova.


Vladimir Putin FOTO EPA-EFE

Rusia, pusă pe coji de nuci, la summitul de pomină de la Bruxelles

Poate cel mai important punct al summitului NATO oficial din Bruxelles din acest an a fost aşezarea Rusiei în postura de principală ameninţare şi provocare la adresa Alianţei şi calificarea statutului său, dar şi al abordării de către Aliaţi a Rusiei lui Putin. Cum summitul a intervenit chiar înainte întâlnirii de la Helsinki Trump-Putin, documentele summitului au fost cu atât mai relevante pe această dimensiune.

Statistic, Rusia e menţionată explicit de 55 de ori numai în Declaraţia finală a summitului. Fireşte că îşi are locul şi rolul ei şi în celelalte documente, cu preponderenţă cele despre Georgia şi Ucraina. Din 50 de articole mari ale documentului principal, aprobat în unanimitate de către aliaţi şi negociat în timp, 13 menţionează explicit Rusia.

Rusia apare direct începând de la articolul 2, acolo unde este menţionată ca principală ameninţare – înainte de terorism şi migraţie, la articolele 4-9 care se constituie într-un adevărat rechizitoriu la adresa Rusiei, conţinând toate acuzaţiile la agresiunile de diferite consistenţe şi relevanţă împotriva aliaţilor şi acuzarea încălcării dreptului internaţional, a propriilor angajamente, a graniţelor vecinilor şi suveranităţii statelor independente din spaţiul post-sovietic.

Rusia e menţionată explicit de 55 de ori numai în Declaraţia finală a summitului.

Articolul 22 menţionează explicit responsabilitatea pentru doborârea zborului Malaysian MH17 deasupra Estului Ucrainei, articolul 31 discută şi sancţionează armamentele de provenienţă rusă care se mai află în serviciu, în posesia aliaţilor, care se constituie acum ca vulnerabilitate, cu precădere prin problemele aferente reparării lor şi a producerii muniţiei aferente. Evident se ghiceşte referirea implicită la nevoia surselor pentru noi categorii de armamente, moderne şi adaptate la nevoile Alianţei, care să permită apărarea eficientă.

Urmează o pleiadă întreagă de articole, 41-42 şi 46-47 cu referire la diferitele categorii de armamente şi acordurile de control al armamentelor, încălcate de Federaţia Rusă astăzi. În acelaşi timp, în mod implicit, articolele 20 relativ la apărarea cibernetică a Alianţei şi 21 cu ameninţările şi agresiunea hibridă, menţionează sursa nenumită explicit - actori statali şi non statali – în care referirea la Rusia este evidentă.

Rusia - o provocare la adresa Alianţei şi subminează securitatea euro-atlantică şi sistemul internaţional bazat pe norme

Relevante sunt nu numai dimensiunea preocupărilor privind ameninţările provenite de la Rusia, cât termenii în care este abordată această ameninţare, agresivitatea, încălcarea acordurilor, provocările constante la principii, valori, reguli, revizionismul şi politica revanşardă a Rusiei la adresa Alianţei şi vecinilor săi, partenerii Alianţei.

La articolul 2, chiar la început, după evaluarea mediului de securitate periculos, imprevizibil şi fluid, cu provocări şi ameninţări durabile, care emană din toate direcţiile strategice, de la actori statali şi non-statali, de la forţe militare şi de la atacuri teroriste, cibernetice şi hibride, sunt menţionate „Acţiunile agresive ale Rusiei, inclusiv ameninţarea şi utilizarea forţei pentru atingerea obiectivelor politice, reprezintă o provocare la adresa Alianţei şi subminează securitatea euro-atlantică şi sistemul internaţional bazat pe norme.(…)“

Articolul 4 notează „Activităţile şi politicile recente ale Rusiei au redus stabilitatea şi securitatea, au sporit gradul de impredictibilitate şi au schimbat mediul de securitate. În timp ce NATO îşi respectă angajamentele internaţionale, Rusia a încălcat valorile, principiile şi angajamentele care stau la baza relaţiei NATO-Rusia“. Articolul 5 menţionează angajamentul de reasigurare aliat şi întărirea posturii de descurajare şi apărare, inclusiv printr-o prezenţă avansată în estul Alianţei, şi se menţionează suspendarea tuturor activităţilor de cooperare practică civilă şi militară dintre NATO şi Rusia. „NATO nu caută confruntarea şi nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia“ se mai menţionează aici.

Articolul 6 vorbeşte despre anexarea „ilegală şi ilegitimă“ a Crimeei de către Rusia şi destabilizarea estului Ucrainei, creşterea posturii militare a Rusiei şi activităţilor militare provocatoare ale acesteia, inclusiv în apropierea graniţelor NATO: dislocarea de rachete moderne cu capacitate duală în Kaliningrad, violările repetate ale spaţiului aerian Aliat, continuarea acumulărilor militare în Crimeea, investiţiilor semnificative în modernizarea forţelor strategice ale Rusiei, retoricii sale nucleare iresponsabile şi agresive, exerciţiilor sale ample şi de alertare desfăşurate fără notificare şi creşterii numărului exerciţiilor cu dimensiune nucleară.

„Toate acestea sunt amplificate de violarea continuă, neimplementarea şi eludarea, de către Rusia, a numeroase obligaţii şi angajamente în domeniul controlului armamentelor şi măsurilor de consolidare a încrederii şi securităţii.“

La acest capitol mai sunt amintite generarea de acţiuni hibride, „inclusiv prin încercarea de interferare în procesele electorale şi încălcarea suveranităţii naţiunilor noastre, cum a fost cazul în Muntenegru, prin campanii de dezinformare pe scară largă şi activităţi cibernetice maliţioase“. Rechizitoriul la adresa Rusiei continuă cu condamnarea atacului cu armă chimică militară de la Salisbury şi cele actuale, în timp ce articolul 7 discută, cum am văzut mai sus, situaţia Ucrainei, Georgiei şi a Republicii Moldova, anunţând susţinerile majore ale Alianţei pentru cele trei state.

Angajamentele pentru dialog şi cooperare cu Rusia sunt menţionate la articolele 8 şi 9. „Continuăm să credem că un parteneriat între NATO şi Rusia, bazat pe respectarea dreptului şi angajamentelor internaţionale (…) dar nu putem şi nu vom face compromisuri cu privire la principiile care stau la baza Alianţei şi a securităţii în Europa şi America de Nord“. Tot aici sunt marcate explicit condiţiile de revenire la o relaţie bună, când se înregistrează „o schimbare clară şi constructivă a acţiunilor Rusiei, care să demonstreze respectarea dreptului internaţional, a obligaţiilor şi a responsabilităţilor sale internaţionale“.

În termenii concreţi, articolul 22 notează responsabilitatea Rusiei pentru doborârea zborului civil MH17 în timp ce articolul 31 marchează angajamentul de apărare al teritoriului aliat împotriva ameninţărilor ruse. Rusia apare la articolul 41, referitor la apărarea anti-rachetă, şi se notează „am explicat Rusiei de mai multe ori că sistemul BMD nu este eficient împotriva sistemului strategic al Rusiei de descurajare nucleară şi că nu există nicio intenţie de reconfigurare a acestui sistem pentru a avea în viitor o astfel de capacitate“ fiind condamnate declaraţiile ruse care ameninţă să ţintească aliaţii din cauza NATO BMD.

Controlul armamentelor: Rusia, din nou repetentă la respectarea acordurilor

Componenta din Declaraţia finală a summitului NATO referitoare la controlul armamentelor este un nou prilej de rechizitoriu privind încălcarea acordurilor de către Rusia.

Articolul 42 menţionează că, după sfârşitul Războiului Rece, NATO a redus considerabil numărul de arme nucleare staţionate în Europa şi dependenţa de arme nucleare în strategia NATO. Sprijinul noului acord Start şi reducerea armamentelor strategice e salutat de către Alianţă. În schimb când vorbim despre Tratatul privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (Tratatul INF), limbajul din articolul 46 este sensibil diferit.

Aliaţii au identificat un sistem rusesc de rachete, codificat 9M729, care suscită îngrijorări serioase.

„După ani de negări şi mistificări şi în ciuda îngrijorărilor repetate exprimate de aliaţi, Federaţia Rusă a recunoscut numai de dată recentă existenţa acestui sistem fără a furniza transparenţa sau explicaţiile necesare. Un anumit model de comportament şi informaţiile acumulate pe parcursul mai multor ani au dus la îndoieli larg răspândite asupra respectării de către Rusia a tratatului.“

Astfel, NATO constată că „Rusia se află în situaţia de încălcare a Tratatului“.

Şi la nivelul armamentelor convenţionale, articolul 47 notează situaţia de fapt, acuzând „implementarea de manieră selectivă din partea Rusiei a Documentului Viena şi a Tratatului Cer Deschis“, precum şi „refuzul său îndelungat de a implementa Tratatul privind Forţele Convenţionale în Europa“, „postura sa militară agresivă“ care au subminat securitatea noastră.

„Aliaţii solicită Rusiei să revină la implementarea deplină şi îndeplinirea angajamentelor asumate, în spiritul şi litera acestora, fapt care este esenţial pentru restabilirea transparenţei militare şi creşterea predictibilităţii în regiunea euro-atlantică. Aliaţii sunt hotărâţi să menţină, consolideze şi modernizeze regimul de control al armamentelor convenţionale în Europa, în baza unor principii şi angajamente cheie, incluzând reciprocitatea, transparenţa şi acordul ţării gazdă“, ultima frază fiind o nouă referire la situaţia Tratatului Forţelor Convenţionale în Europa adaptat (declaraţia summitului OSCE de la Istanbul 1999) şi retragerea trupelor ruse din Georgia şi Republica Moldova.

Este ştiut faptul că drumul Rusiei a fost contrar: nu numai că nu au fost respectate angajamentele în privinţa forţelor convenţionale, dar a fost amplificată prezenţa acestora, a fost utilizată forţa pentru modificarea frontierelor Ucrainei, prin anexarea Crimeei şi agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, şi a crescut gradul de provocare la adresa Flancului Estic al Alianţei.

„Aliaţii subliniază importanţa modernizării Documentului Viena, menţinerea şi întărirea Tratatului Cer Deschis şi sprijinirea activă a discuţiilor în curs la nivel OSCE, inclusiv a Dialogului Structurat privind provocările actuale şi viitoare la adresa securităţii din spaţiul OSCE. Solicităm Rusiei să se implice în mod constructiv în aceste eforturi la Viena“, se mai menţionează în document.

Summitul de la Bruxelles a adus NATO la nivelul dominării absolute şi contracarării constante a ameninţărilor Rusiei

Summitul NATO de la Bruxelles a subliniat în mod clar dorinţa, voinţa şi hotărârea aliaţilor de a se apăra în faţa oricărei ameninţări existente, de a-şi apăra teritoriul şi cetăţenii, de a descuraja orice agresor statal sau non statal şi de a fi capabil să facă acest lucru întotdeauna, adaptându-se constant evoluţiilor mediului de securitate internaţională. Un mare pas înainte şi o întărire substanţială a Alianţei.

Mai mult, dacă precedentele summituri – cel puţin până la Ţara Galilor – au avut o dominantă politică, de sprijin politic şi reasigurare, din 2014, Declaraţia Finală a summitului NATO din acest an marchează cu precădere dimensiunea componentei militare, a capabilităţilor şi mijloacelor de descurajare şi apărare au fost dominante. Şi aceasta e o atitudine relevantă, care marchează voinţa de a fi pregătit pentru a apăra teritoriul aliat.

Dacă ne uităm la structura şi conţinutul Declaraţiei Finale a summitului NATO de la Bruxelles, 11-12 iulie 2018, vedem că articolele 1-3 sunt o introducere, cu notarea ameninţărilor şi provocărilor la adresa Alianţei, cu elementele necesare pentru desenarea unui viitor NATO capabil să confrunte aceste ameninţări, asumarea posturii, a misiunilor şi rolurile stabilite de componenta politică a Alianţei.

Capitolele 4-9 se referă la relaţia cu Rusia şi rechizitoriul la aceasta, ca primă ameninţare la adresa Alianţei, în timp ce articolele 10-11 se referă la terorism, cu toate componentele sale, de la terorismul din zona Orientului Mijlociu şi Africii de Nord la terorismul intern şi la luptătorii străini din teatrele de operaţiuni teroriste care revin acasă. În toate aceste cazuri este marcat rolul NATO în contracararea acestor ameninţări şi creşterea rezilienţei Alianţei, inclusiv prin schimbul de informaţii.

Un mare pas înainte şi o întărire substanţială a Alianţei.

Articolele 12-19 marchează o descriere comprehensivă a posturii asumate de către NATO. Întărirea capabilităţilor, viteză de reacţie, operativitate, desfăşurare rapidă şi capacitatea de răspuns se regăsesc aici. Capacitatea de reacţie politică şi militară e marcată la articolul 13, în timp ce operativitatea reacţiei şi intervenţiilor e marcată la articolul 14. Astfel, se notează că NATO are „un spectru întreg de capabilităţi şi forţe, care sunt antrenate, interoperabile, dislocabile şi pregătite să asigure toate cerinţele Alianţei“.

Lansarea Iniţiativei NATO pentru creşterea nivelului de operativitate şi răspuns, agreată în cadrul summitului, va asigura forţe naţionale de un nivel calitativ superior, pregătite de luptă la un nivel de operativitate ridicat, care pot fi puse la dispoziţia NATO. Aliaţii vor oferi în plus „30 de platforme maritime combatante de mare capacitate, 30 batalioane mecanizate de volum mediu sau mare şi 30 de escadrile de luptă, susţinute de forţe de sprijin de luptă, care vor fi gata de angajare în 30 zile.“ Acestea vor fi organizate şi antrenate ca elemente ale unor formaţiuni combatante extinse, care vor sprijini postura de ansamblu a NATO privind descurajarea şi apărarea.

„Iniţiativa NATO pentru creşterea nivelului de operativitate şi răspuns va continua consolidarea capabilităţii de reacţie rapidă a Alianţei, fie pentru reîntărirea aliaţilor în sprijinul funcţiilor de apărare şi descurajare, inclusiv pentru situaţii de luptă de mare intensitate, fie pentru intervenţii militare rapide în situaţii de criză, atunci când este necesar. De asemenea, va promova importanţa operaţiilor întrunite sau multi-arme“.

Componenta cibernetică a Alianţei este menţionată la articolul 20, ca domeniu operaţional distinct al Alianţei, în timp ce articolul 21 notează existenţa şi nevoia de reacţie în cazul ameninţărilor hibride, intrate sub formulă de răspuns de tip articol 5 (orice atac la adresa unui stat membru e un atac la adresa întregii Alianţe, a tuturor statelor membre) sub forma „Consiliul poate decide să invoce articolul 5 al Tratatului de la Washington, ca în cazul unui atac armat“.

Articolul 22 e rezervat doborârii zborului civil MH17 şi responsabilităţii Rusiei, iar articolul 23 se referă la asigurare, descurajare şi Forţă de Răspuns, cu articolele 24-25 discutând despre prezenţa avansată - cu articolul 25 despre Flancul Estic în zona de Nord, articolul 26 despre zona de Sud a Flancului Estic şi Marea Neagră, iar articolul 27 despre vecinătatea sudică şi articolul 28 despre ameninţările actorilor non statali.

Articolul 29 discută despre adaptarea noii structuri de comandă şi control întărite şi adaptate, cu articolul 30 rezervat ofertelor aliate, inclusiv a României, în materie. Capabilităţile sunt menţionate în articolele 31-32, în timp ce articolul 33 vorbeşte despre voinţa, hotărârea şi capabilităţile practice de apărare, descurajare, pentru îndeplinirea misiunilor pe teritoriul aliat şi în exterior. Tot astfel, apărarea credibilă şi descurajare în articolul 34, iar în articolul 35-36 sunt abordate capacitatea strategică de descurajare, rolul forţelor nucleare, urmate de capabilităţile de  apărarea anti-rachetă la articolele 37-41.

Începând cu articolul 42, după cum am văzut, este descrisă componenta controlului armamentelor - arme de distrugere în masă, articolul 43 despre arme chimice, Siria, utilizarea armei chimice împotriva civililor care e condamnată de către Alianţă – rolul Rusiei fiind implicit. Articolele 44-45 se referă la angajamentele de neproliferare şi acordul NPT, inclusiv convenţiile internaţionale despre materialul fisibil.

În fine Articolul 46 se referă la Tratatul rachetelor cu rază medie în Europa – INF, articolul 47 la armamentele convenţionale, 48 la denuclearizarea Coreii de Nord şi teste cu rachete balistice  iar articolul 49 la rachete balistice cu condamnarea Iranului şi Siriei pentru acţiunile duse pe această linie de dezvoltări, În fine articolul 50 se referă la concluzii şi la definirea la zi a Alianţei. Un document foarte bun, consistent şi care, aplicat, reprezintă într-adevăr garanţii şi reasigurări pentru toate statele, dar mai ales la nivelul cetăţenilor statelor aliate.