În proclamaţia de constituire s-a anunţat că sunt îndeplinite toate condiţiile de constituire, iar toţi musulmanii sunt obligaţi să depună un jurământ de credinţă noului Calif Ibrahim, de fapt liderul mişcării SIIL, Abu Bakr al-Baghdadi. El a apărut pentru prima dată într-o înregistrare video, de la moscheea Nouri din Mosul, în care le-a cerut tuturor musulmanilor să îl asculte (modul în care SIIL îşi face cunoscută prezenţa în mass-media este de notorietate). SIIL se situează în rândul multiplelor organizaţii jihadiste din Orientul Mijlociu, însă de data aceasta este mai mult decât o mişcare teroristă.

SIIL se înscrie în rândul organizaţiilor teroriste din Orientul Mijlociu precum Jamaat al-Tawhid, Jihad, Al-Qaeda din ţara celor Două Râuri (se referă la Irak) şi Consiliul Shura al Mujahedinilor. Fondatorul SIIL este Abu Musab al-Zarqawi, cunoscut ca fiind brutal şi imprudent, ceea ce a făcut ca al doilea lider al Al-Qaeda, Ayman al-Zawahiri, să-i trimită o scrisoare de admonstare pentru felul agresiv în care câştigă inimile şi minţile oamenilor. De remarcat că acţiunile lui Zarqawi – şi acum ale SIIL – au urmărit pas cu pas recomandările din scrisoarea lui al-Zawahiri care spunea:

„Crezul meu a fost întotdeauna că victoria islamului nu poate avea loc până când un stat musulman nu va fi creat în felul în care a precizat Profetul, în mijlocul lumii islamice.”

De asemenea, scrisoarea a precizat şi paşii care trebuie urmaţi:

  • primul pas este eliberarea de trupele americane aflate în Irak;
     
  • al doilea pas, stabilirea unui emirat care să fie extins la un califat;
     
  • al treilea pas, atacarea statelor din jurul Irakului, în special Arabia Saudită, Kuweit, Siria şi Iordania;
     
  • al patrulea pas, folosirea combinată a puterii califatului pentru a ataca Israelul.
     

Grupul lui Abu Musab al-Zarqawi, în pofida avertizărilor primite de la liderii Al-Qaeda, a proclamat Statul Islamic în Irak şi a trecut la îndeplinirea planului în patru paşi sugerat de Ayman al-Zawahiri în scrisoarea amintită.

Proclamarea acestui stat, în 2006, a fost considerată de mulţi observatori ca o încercare prematură de coagulare a forţelor jihadiste. Îndată după anunţ, şeicii care conduceau miliţiile sunite din provincia Anbar au întors armele împotriva jihadiştilor lui Abu Musab al-Zarqawi (aşa- numita Răscoală din Anbar) şi acesta a pierdut controlul în regiune, deşi organizaţia nu a fost distrusă în totalitate, rămânând ca un factor de presiune ce putea fi folosit împotriva unui regim şiit la Bagdad. Şi aşa s-a întâmplat! Arma (SIIL) s-a îndreptat mai întâi împotriva regimului alawit de la Damasc, pentru ca acum să se întoarcă împotriva lui Nouri al-Maliki.

Vă propun un mic excurs despre Mali. Într-un moment în care nordul Africii este marcat de revoluţii şi de incertitudini, când Primăvara arabă a devenit o veritabilă Toamnă islamistă, ţinînd cont şi de alte focare de instabilitate din regiunea Africii de Vest, se poate spune că Al-Qaeda maghrebiană a creat în zona Sahelului o veritabilă industrie a terorismului. Din 2003, de când jihadiştii au început să răpească occidentali, dar şi alţi străini provenind din alte zone ale lumii, ei au reuşit să obţină sume importante pentru răscumpărarea lor. Alţi bani au fost obţinuţi în urma diverselor forme de trafic, în special de stupefiante. Nu degeaba unii comentatori vorbesc, în prezent, despre „narco-jihadismul” din Sahel.

Respectivele grupuri, care sunt mobile şi poartă diverse nume, au dispus probabil de cel puţin 150 de milioane de euro pentru a-şi procura arme, benzină, hrană şi materiale în vederea fabricării bombelor artizanale. La Timbuktu, membrii Al-Qaeda au lăsat în urma atacului forţelor franceze o serie de documente care relevă strategia reţelei teroriste în cucerirea nordului statului Mali, dar relevă, în acelaşi timp, disensiunile dintre grupările teroriste care sunt prezente în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

Documentul este o fereastră către operaţiile militare ale organizaţiilor teroriste, înfăţişând planurile de ocupare a Nordului Africii, concesiile ideologice pe care sunt gata să le facă în vederea apropierii a cât mai multor suporteri.

Documentul este semnat de Abu Musab Abdel Wadoud, nume de război Abdelmalek Droukdel, comandantul promovat de Osama bin Laden pentru a conduce ramura africană a Al-Qaeda.

Droukdel, emirul Al-Qaeda din Maghrebul Islamic, a recunoscut că una din greşelile făcute în Mali s-a datorat aplicării brutale a legii sharia în teritoriile ocupate. Alte două scrisori au fost găsite de jurnalistul Rukmini Callimachi, scrise de Nasir al-Wahayshi, liderul Al-Qaeda în Peninsula Arabică, şi adresate lui Abu Musab Abdel Wadoud. Al-Wahayshi amintea de greşelile pe care le-a făcut în realizarea unui emirat în Yemen, în încercarea de a avertiza pentru a nu fi repetate greşelile sale. Avertismentul se referea, în principal, la posibilitatea financiară de a susţine un stat nou creat şi la faptul că o coaliţie internaţională s-ar putea întoarce împotriva lor.

Alienarea populaţiei, adusă de jihadişti în Mali, prin distrugerea bibliotecilor, a mormintelor şi a vestigiilor culturale, prin introducerea legii islamice sharia a făcut din aceştia o forţă ostilă şi de nesupus, care a participat, ulterior, alături de administraţia centrală, la înlăturarea lor. Oricum, statul creat de Al-Qaeda din Maghrebul Islamic în nordul Mali a fost spulberat de trupele fraceze, în ianuarie 2013.

Aroganţa lui al-Baghdadi, referitoare la celelalte grupuri, precum Jabhat al-Nusra, a ostilizat alte mişcări jihadiste din teatrul de operaţii Siria-Irak. În această situaţie, s-au creat două centre de putere, unul aliat lui al-Zawahiri, liderul central Al-Qaeda, şi altul condus de liderul SIIL.

Într-un schimb de scrisori între al-Bagdadi şi liderul Al-Qaeda, al-Zawahiri, primul a scris că a fost nevoit să aleagă între comanda lui Allah şi un ordin venit de la un lider Al-Qaeda. A ales ordinul lui Allah. Acest răspuns se constituie într-un atac dur la poziţia şi legitimitatea lui al-Zawahiri în calitate de lider al mişcării teroriste internaţionale. Încercarea de a prelua prin forţă mişcarea Jabhat al-Nusra i-a făcut pe aceştia, la fel ca şi celelalte mişcări care luptă în Siria, să se întoarcă împotriva SIIL.

Situaţia din nordul Siriei nu este în totalitate favorabilă menţinerii de forţele SIIL în aceste condiţii. Încercarea lor de a consolida oraşele de graniţă ocupate în Siria, precum Raqqa şi Deir al-Zaour, este extrem de dificilă. În Irak, sunt deja dovezi că şeicii care conduc miliţiile alăturate SIIL se întorc împotriva acestora (vezi miliţiile sunite din Nineve). Aşadar, ofensiva miliţiilor sunnite se datorează recentelor alegeri din Irak şi modului în care Nouri al-Maliki conduce Irakul. (FOTO

Odată ce suniţii vor obţine revendicările lor, se vor întoarce împotriva SIIL.

Dar Bagdadul nu se confruntă numai cu jihadiştii din SIIL, ci şi cu propriii şiiţi radicali ai clericului şiit Mahmoud al-Hasani al-Sarkhi. Acesta doreşte instalarea unui regim la Bagdad similar cu cel de la Teheran. Forţele lui al-Sarkhi, în jur de 25.000-30.000 de militanţi înarmaţi, cunoscute drept Armata lui Husayan, au rădăcinile în Karbala. Sistemul comunităţii şiite este divizat încă de la înlăturarea regimului lui Saddam Hussein. Ce înseamnă resurgenţa acestei mişcări şiite? Pericolul pe care regimul de la Bagdad îl va suporta din sudul Irakului.