Un alt subiect la care ridicăm din umeri

Între sutele de ştiri din categoria bârfă, viol, incest, accidente groaznice, divorţuri senzaţionale sau înţelepciuni creştine ale lui Nea Gigi politicianul, s-a strecurat cu greu şi a disparut cvasi-instantaneu una cu adevărat importantă, anume ameninţarea absolut reală formulată de Coreea de Nord: “avem capacitatea operaţională deplină de a lovi orice obiectiv strategic din SUA”.

Departe de noi, veţi spune. Departe şi, în consecinţă, de ce ne-ar interesa?

Ar trebui să ne intereseze pentru că de această spectaculoasă şi continuă dezvoltare a tehnologiei militare nord-coreene au început, foarte de curând, să fie interesate, chiar extrem de interesate, state din cele mai diferite zone ale lumii, cu capacitate de plată instant, în cash, şi cu foarte puţine standarde sau convenţii la care să fi aderat în domeniul limitării sau interzicerii armelor nucleare.

Că este aşa, o demonstrează rapoarte (unele publice, alte difuzate pe surse) provenind din partea mai multor servicii de informaţii militare. În urmă cu câteva zile, pe “Strategy Page” se afirmă că, începând cu 1987, Coreea de Nord a exportat aproape 500 de rachete balistice.

Cele mai multe dintre transporturi (420) au avut loc între 1987 şi 1993... Cele mai multe au ajuns în Siria, Iran, Egipt, Pakistan, Libia, Emiratele Arabe Unite şi Yemen. Cele mai multe rachete erau din clasa SCUD, costând fiecare în jur de un milion de dolari...Se crede că Egiptul deţine peste 50 de rachete nord-coreene, iar 20 dintre acestea (tip Nodong) au o rază de acţiune de peste 1200 Km. Experţii chinezi şi nord-coreeni care au fost recent identificaţi în Egipt par să tranzacţioneze îmbunătăţiri designului şi capacităţilor de producţie pentru rachetele egiptene.

Chestiunea este foarte serioasă. Sigur, nimic nou în faptul că în ţările din Orientul Apropiat şi Maghreb s-au strâns, mai ales în ultimele două-trei decenii, cantităţi impresionante de armament şi, mai nou, de rachete balistice. Contextul este însă unul nou, marcat de debalansarea ţărilor din primăvara arabă într-un islamism fundamentalist de stat, dar şi de accesul acum cu mult mai direct la arsenalele chinezeşti şi nord-coreene, la sisteme de rachete din ce în ce mai sofisticate şi cu o rază mai mare de acţiune.

Întrebarea cea mai interesantă este de a şti dacă şi când, alături de ţinta tradiţională, Israelul, vor mai aparea pe listă şi altele noi. Ţinte generate de posibile conflicte regionale dar, mai ales, de posibilitatea transferului unei părţi a acestui arsenal către mişcările teroriste care acţionează din ce în ce mai intens la marginile spaţiului islamic, la sud şi nord de Maghreb, poate în Afganistan ca bază de lansare.

Cât este de posibil? Din păcate, afirmă analiştii serviciilor de informaţii, riscul este foarte mare ca, în perioada imediat următoare, să vedem o creştere a conflictelor locale cu posibilitate de extensie regională în zona de mare instabilitate politică şi socială a Maghrebului, acum agitat de mişcări sociale care pot să se transforme în orice clipă în revolte civile, în prezenţa unei puteri politice de sorginte islamică şi care nu va ezita să recurgă la măsuri extreme.

La toate acestea se mai adaugă un alt aspect care intervine recurent în discuţiile pe această temă: imposibilitatea reală de a determina existenţa în arsenalelele respective şi a unor arme nculeare miniaturizate sau a unor bombe nucleare “murdare” sau chiar a unor încărcături clasice, din cele care, de-a lungul timpului, au dispărut misterios din arsenalele URSS în momentul dezagregării imperiului sovietic.

Terorismul nuclear nu este deloc o ficţiune, iar spectrul său pare să se concretizeze în condiţii favorabile cum sunt acestea de acum, în prezenţa unor state carefac deja publică o ideologie a revanşei istorice faţă de Occidentul opresor, necredincios şi decadent.

Coreea de Nord poate că ni se pare departe, exotică şi stranie. Altor ţări li se constituie ca model pentru ceea ce înseamnă “o ţară cu adevărat şi pe deplin liberă”. Ţări care poate că sunt puţine, dar care merg decise pe drumul fanatismului total nord-coreean, foarte asemănător, în absoluta sa intoleranţă, cu ceea ce propovăduiesc acum fanaticii islamului radical. Unde oare se va marca punctual de convergenţă?