Am descris în numeroase rânduri acest sistem anti-rachetă, posibil a fi cel mai performant din lume, extrem de mobil (instalat pe camioane) cuprinzând o serie de radare dintre care unul are rază lungă de acţiune (600 km) precum şi o rampă de lansare de rachete care au o rază de acţiune de 400 Km. Cel mai târziu până la finele acestei veri, anunţă surse turceşti şi ruseşti, vor mai fi livrate încă 2 asemenea instalaţii împreună cu 120 de rachete, sistemele vor fi totalmente operaţionale până în luna octombrie a acestui an, fiind asamblate şi conectate la întregul sistemului de apărare anti-aeriană al Turciei de către echipele de ingineri ruşi, iar bateriile de S-400 vor avea tehnicieni militari pregătiţi în Rusia.

Problema este enormă şi pe mai multe planuri: politic, militar, credibilitate şi prestigiu, relaţii diplomatico-militare şi cu implicaţii certe şi ample asupra situaţie regionale de securitate şi, cel puţin, a relaţiilor din spaţiul euro-atlantic.

Primul şoc ar trebui să se resimtă la nivelul relaţiilor bilaterale SUA-Turcia căci avertismentele americane au fost clare şi pe un ton extrem de ridicat: "nu cumpăraţi aceste sisteme, vor exista consecinţe severe!". Sancţiuni care, deocamdată, la modul concret, înseamnă că Turcia ar putea fi exclusă definitiv din proiectul F-35 la care a participat încă de la lansarea acestuia şi, mai ales, să nu mai primească avioanele deja achitate şi aflate în hangare în SUA. Asta deocamdată, căci sancţiunile invocate de partea americană s-ar putea să fie mult, cu mult mai dure decât atât. Trump ar putea apela acum la măsurile coercitive pe care le permite legea Countering America's Adversaries through Sanctions Act (CAATSA) unde sunt prevăzute 12 măsuri din care Donald Trump poate alege cinci. Cu urmări potenţial foarte seriaose căci acolo este vorba despre interzicerea acordării de vize şi interzicerea accesului la banca Export-Import Bank aflată în SUA sau, la limită, blocarea tranzacţiilor care folosesc sistemul financiar american sau interzicerea licenţelor de export către Turcia.

Este un afront pe care Donald Trump personal îl va suporta extrem de greu, mai ales că, la modul oficial, La început de mai, Turciei i se transmises un ultimatum în care se cerea imperativ renunţarea la acordul cu Rusia. Turcia nu a cedat, aşa că, în acest moment, în materie de diplomaţie şi diplomaţie militară, preşedintele american ar trebui să dea un răpuns în linia ameninţărilor anterioare. Altfel totul devine o joacă bună doar de alimentat buletinele de ştiri sau articolele de presă, dar scăzând dramatic credibilitatea argumentului de forţă american.

Asta mai ales că există mari îngrijorări că sisteme S-400 ar putea fi livrate (sau ar fi fost livrate) în urgenţă Iranului. A doua varinată care circulă îm mediile informate, poate simplă legendă urbană, fiind că ruşii ar fi livrat deja elemente tehnologice importante permiţând iranienilor şi nord-coreenilor să-şi modernizeze subit propriile sisteme anti-aeriene. Asta permiţându-le iranienilor să doboare drona ultra-sofisticată americană şi acesta să fi fost subiectul la care s-a referit Kim Jong-Un când s-a enervat din nou pe bunul său prieten Trump şi l-a ameninţat cu rachete antiaeriene care să doboare orice ţintă, inclusiv avioanele "invizibile".

Dar acesta este doar un nivel al scandalului.

Pot fi afectate în profunzime relaţiile NATO şi întregul raţionament de cooperare şi colaborare militară pe întreg flancul de sud-est. Este aproape imposibil de prevăzut cum va funcţiona acest sector dacă americanii începe sancţionarea aliatului strategi care este Turcia, căci asta ar însemna că avem un bloc de sancţiuni economice (unele deja funcţionale, altele în pregătire cum sunt cele împotriva Franţei) pe întreg spaţiul european al NATO. Desigur, mesajele oficiale sunt că NATO rămâne la fel de solid şi performant ca până acum. Dar, neoficial, ţâşnesc tensiuni din toate părţile şi s-ar putea ca, din această cauză, perspectiva urgentării la maximum a unui sistem funcţional european de apărare şi de securitate şă aibă deja o bază logică, poate în combinaţie cu aranjamente mai flexibile care să dubleze deschiderile majore ale UE în materie de cooperare economică internaţională.

O altă dimensiune cu totul nouă este că Turcia a devenit deja prima ţară musulmană dotată cu S-400 şi care va putea într-un viitor previzibil să proucă acasă aceste instalaţii şi pe care să le şi exporte. Ceea poate fi un pas siplimentar foarte semnificativ înspre obiectivul pe care şi-l doreşte de atâta timp, cea de lider al ţărilor musulmane moderate, calitate în care s-a asociat cu Rusia în lupta contra ISIS.

În fine, Turcia mai transmite un semnal global care, după părerea mea, este cel care ar putea să devină cel mai important dintre toate: Ankara spuen că, de acum, este în poziţia de a oferi,c a ţară individuală şi nu folosind sistemele unei alianţe militare, o putere suficientă şi convingătoare de protecţie aeriană pentru infrastructurile sale critice de importanţă geo-strategică.

Cele care asigură acum transportul energiei din Rusia şi statele din zona Mării Caspice precum şi cele care urmează să apară în continuare, Turkish Stream I şi II dar şi legătura posibilă cu bazed de extracţie din diverse ţări din Orientul Apropiat, inclusiv Iranul, oferindu-i acestuia siguranţa unei linii terestre protejate care să-i reducă dependenţa de transporturile maritime. În plus, marea, uriaşa miză pe care mizează acum Turcia este confirmarea definitivă că devine cap de pod pentru una dintre rutele terestre ale Noului Drum Al Mătăsii, alături de capacităţile deja proiectate şi promise la Latakia, în Siria, acolo unde Rusia are una dintre marile sale baze militare la Mediterana.

Urmează o perioadă extrem de complicată în care se redefinesc alianţe pe spaţii largi, iar teremnul comun al tuturor raţionamentelor este capacitate de securizare a zonelor de extracţie (nu numai petrol şi gaze) dar şi materii prime rare strategice în regiunea deşertului, a conductelor de transport şi spaţiilor de stocare. Cine poate spune că are cum să facă asta, inclusiv angajându-şi propriile forţe militare şi plătind în consecinţă pentru aceste operaţiuni, va face oferta credibilă. Şi apoi, în funcţie de cine rămâne la masă, vor urma negocieri pentru regacerea zonelor de influenţă ş modificarea în consecinţă a hărţilor.

Turcia lansează o provocare pe care nimeni nu ştie dacă va fi în stare s-o susţină din punct de vedere economic. Dar, după cum se vede, suprizele venind de la Ankara şi de mai departe nu numai că se produc, dar se succed rapid şi se amplifică, ameninţând să schimbe reguli întregi ale locurilor actuale. Oficialii noştri nu se exprimă pe problemă deoare, nu-i aşa, ce să zică şi ei, ca oameni sub vremuri ce se află?