cele două state au fost întotdeauna privite ca leagăn al democraţiei.

Sistemul câştigătorului care ia tot şi polarizarea societăţii

 

În ambele cazuri, a funcţionat sistemul numit first pass the post, respectiv câştigătorul ia tot într-o constituenţă, circumscripţie, primărie, consiliu judeţean. Acest sistem, aplicat în Marea Britanie şi în SUA deopotrivă, a dus la tendinţa bipartidă – există o teorie ce leagă cele două componente, potrivit căreia votul într-un tur concentrează voturile şi impune coagularea a două forţe politice oponente, atunci când nu există o formulă proporţională de reprezentare. Acest proces e unul care polarizează societatea.

Mai nou, interesul pentru identitate, demnitate, recunoaştere – surprins de Francis Fukuyama în cartea sa din 2019 – arată o înclinaţie a lumii spre a privilegia aceste componente, aceste drepturi fundamentale care modelează, deopotrivă, societatea umană. Ele surprind înclinaţia naţionalistă actuală, cu componentele pozitive şi negative deopotrivă – una ducând la coeziune societală la nivel naţional, cu toate principiile componente şi definitorii ale statului inclusiv la nivel etnic regăsite împreună în legitimitatea construcţiei naţiunii, cealaltă marşând pe o singură etnie dominantă şi pe preeminenţa unui stat în raport cu vecinii săi şi cu celelalte state ale lumii, un excepţionalism ce lansează toate premizele confruntării internaţionale.

Altfel, aceste porniri de natură destructivă, cu elemente populiste evidente, pun sub semnul întrebării democraţia şi componenta de expertiză, elită şi leadership, respectiv componenta instituţională şi a funcţiei publice situând-o sub principiile şi valorile identităţii care mătură, pe baza emoţiei şi a pasiunilor exacerbate la nivel public, toată raţionalitatea şi substanţa politicilor publice. Pe această bază, apare naţionalismul rău - exclusivist, excepţionalist, destructiv prin esenţă.

Scindarea societăţii şi subminarea coeziunii societale

 

Revenind la sistemul bipartid pe baza votului dominant într-un singur tur - spre deosebire de votul majoritar în două tururi – rezultatul este, evident, unul de scindare a societăţii. De subminare a coeziunii societale şi de divizare, de polarizare a credinţelor, ideilor, identităţilor naţionale sub imperiul opţiunilor politice. Nici măcar ideologice întotdeauna. Pe de altă parte, reconsolidarea societăţilor, unificarea naţiunii şi recompunerea ţării după alegeri bipartizane e tot mai dificilă.

În cazul Statelor Unite, mai există un element care se adaugă acestui trend: votul în primare. Alegerile primare sunt cele care selectează, la nivelul membrilor de partid, candidatul prezidenţial în cele două mari partide, Republican şi Democrat. Aici competiţia pentru nominalizare se dă doar în faţa membrilor de partid, nu a întregului electorat, de aceea tendinţa pentru a câştiga merge spre o poziţie mediană în raport cu partidul. O tendinţă prea radicală nu va fi îmbrăţişată de majoritatea membrilor de partid, fie că e vorba despre dreapta şi stânga radicală, în funcţie de orientarea partidului, dar acelaşi lucru se repetă şi în ceea ce priveşte poziţiile de centru.

Apoi, deşi postura cea mai moderată şi de centru a unui candidat este în măsură să garanteze succesul în faţa electoratului general, candidaţii propuşi trebuie, în primul rând, să obţină voturile partidelor, deci programele şi poziţiile lor sunt departe de Centrul care este o extremă pentru ambele partide şi prezumă reconciliere şi pertractări cu cealaltă parte, oricum înstrăinarea faţă de poziţiile canonice, „sănătoase” ale partidelor. De aceea, pentru că trecerea de selecţia partidelor reclamă o poziţie mediană între opţiunile partidului, candidaţii în cursă sunt înclinaţi spre poziţii dure şi păreri solide, consolidate, definitorii pentru partide şi în mai mică măsură pentru electoratul general.

Excentricitatea politică a sistemului democratic: competiţia opiniilor puternice, de partid

 

Şi aceasta este o aberaţie şi o excentricitate politică în sistemul democratic care, în cazul sistemului american, dă naştere unor candidaţi cu poziţii departe de centru. Din contra, într-o democraţie în care votul majoritar e dominant în perspectiva alegerilor generale ale publicului, tendinţa este ca în alegerile prezidenţiale să se prezinte candidaţii cei mai aproape de centru, mai moderaţi şi cu susţinere mai largă, care pot atrage voturile independenţilor, nehotărâţilor şi, de ce nu, celor din cealaltă parte.

Rezultatul acestui sistem crează formulele cele mai flagrante de divizare şi faliile cele mai adânci în materie de scindare a societăţii. Coeziunea societală pierde dramatic şi nu poate să se refacă odată cu trecerea alegerilor generale. Când peste toate vine un candidat cu personalitate şi tuşe groase, cu apucături şi porniri ce nasc pasiuni, pro şi contra, capacitatea reclădirii coeziunii societale şi unităţii naţiunii după alegeri scade dramatic. Iar aceste falii societale nasc răni sângerânde care se acutizează în aceste competiţii succesive.

În Marea Britanie, au apărut, în plus, şi temele care divid societatea precum Brexitul. Aici lucrurile devin grave şi prin postura purtătorilor de mesaje populişti, care recurg la sentimente şi emoţii dincolo de raţiune, dar şi prin natura exclusivă şi ireconciliabilă a poziţiilor. Rămânerea în UE însemna o dramă pentru Brexit-eri, aşa cum ieşirea din UE este o schimbare dramatică resimţită ca o catastrofă de către pro-europeni, o schimbare fundamentală cu consecinţe incalculabile.

Nevoia revenirii la alegerile majoritare în două tururi

 

Şi aici, refacerea coeziunii societale este greu de realizat după alegeri, odată ce victoria e privită nu drept o simplă alegere de alternative de către populaţie ci ca preluarea dominantă a întregii puteri în stat, în formule absolute, cu decizia netranzacţionabilă şi soluţii nenegociabile bipartizan. La acest capitol, Statele Unite sunt mai avantajate prin înclinaţia spre tranzacţionism şi de negocierea în ambele camere a majorităţii cu minoritatea. Totuşi, ambele situaţii nu se pot compara cu abordările inclusive europene şi cu principiul respectării puterii minorităţii şi a nevoii integrării sistemului multipartinic, după alegeri, într-o formulă indisolubilă a coeziunii societale pentru a obţine coerenţa efortului naţional pentru a putea intra în competiţie şi a realiza obiectivele politice asumate.

Este motivul pentru care formula votului “eficient” într-un singur tur, pentru că economisim banii, este un dezastru pentru coeziunea societală şi eficienţa efortului unitar naţional în momente de criză şi în efortul de a realiza proiecte naţionale. Pentru acestea, e nevoie de o susţinere mai largă şi de abordarea inclusivă a tuturor forţelor politice, care să nu se gândească doar că un alt partid ar marca o victorie valorificabilă electoral odată ce un asemenea proiect este realizat. Gândirea îngustă de partid, mai ales în sistemele bipartizane, nu are nimic de a face cu democraţia inclusivă.

Este şi cazul alegerii primarilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene într-un tur, aşa cum funcţionează azi mecanismul alegerilor locale în România. Este nereprezentativ, nedemocratic, exclude compromisul creativ şi constructiv şi respectarea părerii minorităţilor, inclusivitatea caracteristic europeană. De aceea, legile electorale pentru alegerile locale trebuie schimbate rapid pentru a anunţa, pentru viitoarele alegeri, scrutinul în două tururi.