În funcţie de intensitatea acesteia, apreciem dacă este vorba de ceva care ne va afecta vieţile, sau este doar o poveste ca oricare alta din starea de fapt în care ne mişcăm.

Conflictul din Ucraina continuă între aceste două realităţi paralele:

  • una, în care se moare şi se supravieţuieşte omorând. Nu există decât mecanica glonţului, a loviturii de artilerie, a bombelor de aviaţie, a şuierului rachetei care trece pe deasupra îndreptându-se către nişte nefericiţi care se află fie în tranşee, fie în spatele frontului dar prea aproape de o cazarmă, de un depozit militar, fie într-un mall, fie, pur şi simplu, destinul lor face, aşa, că vrea el, cale întoarsă;
  • cealaltă, realitatea ca o dezbatere, în care discutăm despre politică şi istorie, despre teoria agresiunii, despre schimbările lumii, încercând să dăm meciului de kickbox la care asistăm înălţimi teoretice nemeritate, el fiind, până la urmă, doar o luptă oarbă pentru teritoriu, pentru influenţă, pentru cine să fie jupân pe o bucată din planeta aceasta din ce în ce mai înfierbântată.

Conflictul continuă, dezbaterea a mai obosit, deşi ambele echipe fac transferuri şi se laudă cu propriul antrenor.

Pe televizoarele noastre se vor aprinde din nou spiritele acum, după ce militarii ruşi au fost retraşi de pe Insula Şerpilor.

Au ajuns şi ei, ruşii, în general, la concluzia că insula nu e decât o stâncă pe care nu ai unde să te ascunzi atunci când plouă cu bombe ucrainene.

Nu e sigur că în locul lor vor fi dislocaţi omologi ucraineni, pentru a fi, la rândul lor, ţintă fixă pentru rachetele ruseşti, deşi este posibil ca, măcar simbolic, Kievul să încerce plantarea unui steag propriu pe una din clădirile de pe platoul de piatră.

Dacă o mai fi rămas vreuna în picioare.

Sunt ceva şanse ca, pentru perioada următoare, disputatul promontoriu să devină ”no man's land” / ”ţara nimănui”, pradă pentru viitoare operaţii navale.

ImagePentru că în Rusia, se ştie, presa e liberă, vestea retragerii a fost transmisă mai întâi de corespondenţii de război, de abia după aceea ministerul rus al apărării confirmând informaţia.

La acest punct, poate merită menţionate câteva note:

  • siguuur că motivul retragerii a fost unul ”umanitar”, să contribuie la îndepărtarea suspiciunii că Rusia ar avea ceva contra coridoarelor maritime pe care să poată fi transportate grânele ucrainene. Zelenski a spus că e vorba de 20 milioane tone, lui Putin i-a dat cu minus, doar vreo 5 milioane;
  • mai aproape de realitate pare a fi faptul că mica garnizoană de pe insulă, oricât de stoic s-a comportat, nu a putut face faţă loviturilor ucrainene, eficiente mai ales după ce echipament militar occidental a  fost transferat către Kiev;
  • cum, pentru ucraineni, Insula Şerpilor este legată organic de regiunea Odesa, apare întrebarea dacă nu cumva Rusia a renunţat la atât de discutatul şi invocatul - în dezbateri - plan de capturare a întregului litoral ucrainean al Mării Negre. Să lase Kievului, aşa, de inimă roşie, o ieşire la mare că să nu fie prea intensă amărăciunea pierderii Donbasului? Unde...

...”Buzunarul” de la Lisiceansk se coase mai repede decât cel de la Mariupol, deşi metoda e un pic diferită.

După căderea Severodoneţkului, ucrainenii au sperat că pot susţine apărarea de-a lungul râului cu acelaşi nume în oraşul Lisiceansk (cele două oraşe au, fiecare, peste 100.000 locuitori, în timp de pace!), dar dezechilibrul între capabilităţile de artilerie, rachete şi blindate (raportul e prin zona 1 la 10) a impus continuarea retragerii spre vest.

ImagePe coridorul lăsat liber, încă, de ruşi, dar care, spun aceiaşi corespondenţi bine informaţi, va fi închis în următoarele zile.

Luptele din zonă au produs deja câteva sute de prizonieri ucraineni, în ”buzunăraşul” Hirske – Zolote, iar o reeditare a ”episodului Mariupol” nu ar fi de bun augur pentru Kiev.

ImageMai ales într-un moment când pe jumătatea vestică de lume par a se fi aliniat stelele pentru un sprijin mai clar, concertat, pentru transferul de echipamente militare moderne către armata ucraineană.

O nouă linie de apărare se preconizează, potenţial, pe aliniamentul care uneşte oraşele Seversk şi Bahmut.

Seversk e un fel de comună mai mare, unde sunt şi câteva blocuri, deci şansele de a deveni redută, după ce apărarea ucraineană nu a reuşit să reziste în două din oraşele mari ale Donbasului, sunt puţine.

Probabil, o nouă bătălie de proporţii se va duce pe aliniamentul Sloviansk – Kramatorsk – Bahmut.

Şi, tot probabil, acela va fi momentul în care se va face o nouă analiză de etapă a ambiţiilor Rusiei în Ucraina: cu sau fără Harkov, cu sau fără Odesa, cu... sau fără...Insula Şerpilor?

Între timp, hărţile continuă să proiecteze eventuale evoluţii pe frontul din Ucraina care pot, sau nu, să se materializeze.

Din surse franceze,  vă prezint această hartă care arată, brut şi procentual, teritoriul ocupat de ruşi din potenţialele regiuni ucrainene considerate a fi ţinte ale ocupaţiei.

ImageFoto: https://twitter.com/Pouletvolant3/status/1541811177860251651/photo/1

Perioada analizată este între momentul declanşării războiului, 24 februarie 2022, şi 28 iunie 2022, începutul blocării apărării ucrainene în Lisiceansk.

Rezultă că, la acest moment, aproximativ 20% (20,98%) din teritoriul ucrainean este controlat de ruşi, care au adăugat încă 13% (13,83%) pe timpul luptelor recente, celor 7% (7,15%) deja capturaţi în 2014 – 2015.

Francezii de pe twitter apreciază că scopul ruşilor ar fi atingerea pragului de 30% din teritoriul ucrainean, prin capturarea şi a zonelor verzi, încă libere, din regiunile vizate.

Conform prognozei lor, regiunea Herson ar fi limita vestică, ceea ce ar lăsa libere Mikolaev şi Odesa.

Mai rămâne să vrea şi Grivei.

Cum spuneam, multe depind de cum va arăta armata ucraineană după operaţia din Donbas.

Armamentul occidental ar putea să facă diferenţa dacă...

...promisiunile făcute s-ar materializa rapid şi în furnizări concrete către armata ucraineană.

Există încă o mare discrepanţă între ceea ce se anunţă şi ceea ce ajunge cu adevărat pe aliniamentele de front.

Şi mai e o problemă (mai multe, de fapt):

  • nevoile Ucrainei depăşesc posibilităţile de sprijin ale NATO, statele membre neavând economiile orientate pentru producţia de război, astfel că se trimite doar ceea ce e prin depozite;
  • furnizori mulţi, sisteme de armament diferite, muniţie diferită, instrucţiuni de utilizare diferite. E greu să câştigi un război când antrenamentul se reduce la vizionarea unui film pe You Tube;
  • cu cât sistemul e mai complicat, cu atât întreţinerea e mai complexă. În condiţiile Ucrainei, aceasta înseamnă uzură rapidă, utilizare incorectă, necesar de reparaţii care nu pot fi efectuate decât în statele vecine, pentru că întreprinderile locale de profil au fost deja ţinte pentru rachetele Kalibr;
  • şi, cel mai important, multe dintre aceste echipamente nu mai ajung să aibă botezul focului pe front, fiind distruse de ruşi în locurile de depozitare temporară.

În aceste condiţii, multe din sistemele furnizate devin arme de unică folosinţă.

Gurile rele spun că nici sistemele Javelin nu funcţionează întotdeauna, având o problemă cu bateriile, nici sistemele britanice MBT NLAW (Main Battle Tank Next Generation Light Anti-Tank Weapon) nu sunt foarte eficiente împotriva tancurilor ruseşti, dronele sinucigaşe pot fi bruiate, rachetele Stinger sunt cam încete pentru ţintele foarte rapide, iar sistemele de artilerie M-777 sunt cam fragile chiar şi faţa schijelor provocate de loviturile adverse.

Nu sunt informaţii pentru care să bagi mâna în foc, pentru că, asta e, în Ucraina e un război al luptătorilor, dar, în paralel, e şi un război al tehnologiilor si echipamentelor militare.

Care trebuie promovate prin informare, dezinformare, propagandă, contra-propagandă etc.

Şi pentru că sunt multe de experimentat şi testat, de toate părţile, războiul va dura.

Interesant este că ambele părţi, Ucraina şi partenerii occidentali, de o parte, Rusia, de cealaltă, par a fi acceptat acest scenariu.

Pentru NATO, victoria Ucrainei, inclusiv cu recuperarea tuturor teritoriilor pierdute (Crimeea and Donbass included), este încă o opţiune.

Pentru Rusia, obiectivul este ceva mai nebulos: ”îndeplinirea obiectivelor operaţiunii speciale...”.

Pe ici, pe colo, chiar şi pe CNN sau New York Times, apar semnale că s-ar încerca o soluţie negociată.

Poziţiile părţilor par a fi, însă, mai depărtate ca niciodată.

ImageCum apare câte o iniţiativă franco – germană de a creiona o soluţie pentru încetarea conflictului (aşa cum a fost, se pare, obiectivul deplasării la Kiev al triadei Macron – Scholz – Draghi, însoţită şi de preşedintele nostru), cum urmează la serviciu Boris Johnson, care promite şi luna de pe cer pentru armata ucraineană, numai să continue să lupte.

Premierul britanic şi-a asigurat supravieţuirea politică tocmai acestui conflict şi pare a fi făcut o conexiune directă între prezenţa sa în Downing Street 10 şi continuarea războiului din Ucraina.

Şi nu e singurul care face astfel de calcule.

Doar pentru cei din tranşee aceste opţiuni lipsesc. Pentru ei, următorul aliniament de cucerit rămâne ziua de mâine.