Raportul Atlantic Council. Cât a pierdut Rusia de la sancţiunile occidentale de după anexarea Crimeii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
rusia sanctiuni FOTO Shutterstock

Rusia lui Putin nu se află în cea mai bună situaţie economică. De 7 ani, de când au început sancţiunile economice, o stagnare economică deplină caracterizează economia rusă. Totuşi există nenumărate controverse legate de impactul sancţiunilor americane şi europene asupra Rusiei, unii punând situaţia economică precară actuală mai degrabă pe scăderea preţurilor la petrol.

Atlantic Council a făcut o evaluare complexă a situaţiei, dată publicităţii luni, 3 mai, în care evaluează atât dimensiunea economică, cât şi pe cea politică şi impactul secundar, iar rezultatele arată că Rusia a pierdut mult mai mult decât arătau calculele iniţiale din cauza sancţiunilor occidentale, respectiv 2,5-3% din PIB pe an în ultimii 7 ani, respectiv o medie de 50 miliarde de dolari pe an venituri.

Rusia lui Putin în plină pandemie

Discursul lui Vladimir Putin despre Starea Naţiunii despre care am mai vorbit a ocolit cu atenţie principalele teme de interes pentru societatea rusă, precum şi principalele probleme ale Rusiei sub Putin. Astfel, discursul care nu s-a ferit să ameninţe pe toată lumea şi să anunţe celebrele “linii roşii” pe care Rusia şi le defineşte unilateral, nu a discutat despre principalele crize cu care se confruntă Rusia: pandemia de Covid – 19, criza economică determinată de măsurile de recluziune, criza protestelor interne generate de fenomenul Navalnîi şi presiunea determinată de ameninţarea cu războiul împotriva Ucrainei şi masarea trupelor ruse în Estul Ucrainei, Crimeea, Marea Neagră şi Marea Azov. Dintre toate, situaţia economică a cetăţeanului rus mediu este tema cea mai stringentă şi critică pentru regim, pentru că antrenează protestele oferind o mare masă de nemulţumiţi şi crează disconfort major autocraţiei kleptocratice unipersonale a lui Putin care nu mai are ca instrument decât recurgerea la represiune.

În privinţa pandemiei, Putin a preferat să se detaşeze, să nu se implice, să paseze autorităţilor locale problema, fără a aloca şi fonduri pentru acest scop. Rezultatul absenţei Tătucului din vârful Verticalei Puterii în lupta cu pandemia, în faţa noianului de morţi şi suferinzi grav, a fost o profundă nemulţumire publică şi catalizarea acestei nemulţumiri care s-a dirijat către Preşedinte. Anunţul oficial al celor circa 9000 de cazuri pe zi când spitalele gemeau de şiruri imense de ambulanţe ce aşteptau ore întregi pentru că nu aveau unde lăsa bolnavii nu a fost niciodată credibil. Apoi pe dimensiune economică, deşi a anunţat simplu că a trecut uşor peste criză, Rusia nu a putut declanşa nici o relansare economică prin injecţie de capital din lipsă de fonduri şi mai ales de voinţă, dar şi din lipsa dorinţei de a risipi resursele pentru sprijinirea cetăţenilor şi micilor afaceri lovite de pandemie.

Sosirea lui Navalnîi în Rusia a stârnit valuri de cutremure, iar arestarea sa intempestivă la scara avionului şi condamnarea sa ad hoc, într-o secţie de poliţie, pe teme fără substanţă juridică au ridicat şi mai mult temperatura protestelor, extinse pe întreg teritoriul Rusiei, la vreme de iarnă. Şi presiunea asupra Ucrainei s-a soldat cu mesaje unanime şi ferme de protest internaţional, atât de la SUA, NATO, UE cât şi de la G7 şi partenerii globali, inclusiv sprijin internaţional pentru Kiev. Testul Rusiei s-a soldat cu un răspuns puternic al coeziunii Occidentului şi al unei adevărate linii roşii întărite împotriva oricărei pătrunderi a trupelor ruse pe teritoriul ucrainean.

Represiunea de zi cu zi a lui Putin împotriva propriilor cetăţeni

În rest, cetăţeanul rus are parte de o inflaţie respectabilă, dobânda Băncii Centrale ajungând astăzi la 5%. Creşterea preţurilor de consum este anunţată oficial la 3,6%, dar e mult mai mare şi nu include preţurile şi suprataxarea produselor alimentare occidentale ca urmare a sancţiunilor de retorsiune ale Rusiei. În bănci scad depozitele populaţiei, creşte cererea de credite, creşte îndatorarea gospodăriilor la cifre record. Stagnarea economică este comparabilă cu perioada finală a brejnevismului târziu, cu diferenţa că, în plus, inflaţia mănâncă anual din puterea de cumpărare a ruşilor.

În schimb, cetăţeanul rus nu are de a face decât cu creşterea represiunilor pentru orice gest de contestare a regimului sau a stării de fapt. Şi, dacă altădată erau găsiţi ţapi ispăşitori, autocraţia unipersonală a lui Putin şi centralizarea puterii în stat au făcut ca toată nemulţumirea să se decanteze strict la nivelul Preşedintelui, mai ales după asumarea puterii pe o perioadă nelimitată, după ce Vladimir Putin a fentat Constituţia în 2012 şi a revenit la poziţia de Preşedinte, iar acum a modificat Constituţia, în 2020, modificare făcută în mod vădit neagreat de către populaţie, după cum o arată sondajele din toate momentele.

Rezultatele nemulţumirilor se acumulează, pentru că peste reforma pensiilor din 2019 s-au suprapus pandemia şi efectele sale în buzunarele populaţiei. Iar dovada cea mai clară este faptul că opozantul Navalnîi face agenda şi din închisoare şi după cea de-a 110-a zi de detenţie, după revenirea în ţară. Putin şi acţiunile sale l-au transformat în simbol, l-au victimizat nepermis şi l-au singularizat în faţa publicului rus, continuând represiunea, împingându-l spre o adevărată martirizare imagologică, în contextul grevei foamei şi al apariţiei publice de ultimă oră, în prag de Paşte ortodox.

Alegerile de politică externă ale lui Putin: ameninţarea cu războiul

Alegerea ca ţintă uşoară a Ucrainei pentru a încorda muşchii a părut varianta sigură pentru Moscova. Totuşi rezultatul nu a fost deloc unul scontat. Zelenski s-a descurcat relativ bine, angajând Europa şi evitând capcanele formatului Normandia, în timp ce forcingul întâlnirii în doi, faţă în faţă, cu Putin, dincolo de problemele pe care i le-ar stârni, obligă Moscova să accepte o întâlnire fără precondiţii, în care să discute nu agenda bilaterală clasică, cum a anunţat Lavrov, cât situaţia din Donbas a unui război care se decantează astfel, la nivel simbolic, drept ceea ce este, o agresiune rusă în Estul Ucrainei.

Poate cea mai mare greşeală a Rusiei lui Putin, deja aflată la cel mai jos nivel al relaţiei cu SUA şi UE, a fost afrontul la adresa Europei, şi asta într-un moment de deplină coordonare SUA – UE şi cu democraţiile globale. Astfel, chiar înainte de reuniunea G7 de la Londra, după o lună de la două vizite succesive ale Secretarului de Stat Blinken la Bruxelles, ultima însoţit de Secretarul Pentagonului, după discursul online al preşedintelui Joe Biden în faţa Consiliului European, sancţiunile la adresa unor oficiali europeni de săptămâna trecută au depăşit limitele acceptabile. Sancţiunile or să coste, iar proximul Consiliu Afaceri Externe şi Consiliul European din vară anunţă să fie foarte dure. Şi asta după ce SUA a marcat aceeaşi susţinere solidară faţă de UE prin condamnarea de către Blinken a listei negre europene a lui Putin. Vizita Secretarului de Stat la Kiev şi sprijinul pentru reforme – inclusiv livrările de armamente – nu pot decât să sublinieze problemele acţiunilor ruse din ultimele săptămâni.

Dar poate cea mai reprobabilă rămâne tentaţia Rusiei lui Putin de a utiliza în exces şi cu orice ocazie ameninţarea explicită cu războiul. A făcut-o direct zona oficială, care s-a refugiat ulterior în formula de ieşire a exerciţiilor militare, a făcut-o pe toate vocile propaganda oficială. Dar o asemenea alegere subiniază, în fapt, lipsa de argumente a Rusiei, pierderea de prestigiu şi de influenţă în spaţiul post sovietic şi izolarea sa din care nu mai iese şi nu are cum să iasă agitând pumnul în aer. Postura de bătăuş needucat de la colţul străzii impinge Rusia tot mai mult la periferia afacerilor globale – nu numai în afara posturii de superputere sau mare putere, egală SUA şi Chinei, ci în afara comportamentului acceptabil şi a listei partenerilor demni de a fi luaţi în considerare pentru a fi angajaţi în orice discuţie.

Până şi apărătorii unei relaţii binevoitoare cu Rusia, de la nivel european, sunt lipsiţi de argumente, iar dispariţia posturii globale şi a prezenţei în marile reuniuni relevante a Moscovei erodează până şi substanţa represiunilor interne, odată ce credibilitatea actorului e chestionată la nivel internaţional pe atâtea voci. Iar propaganda nu poate ţine loc de absenţă a faptelor promovate cu atât mai mult când este vădit contrazisă exact de fapte, care susţin toate poziţiile criticilor regimului.

Picătura chinezească în economia Rusiei: Impactul sancţiunilor occidentale

Raportul Atlantic Council subliniază faptul că impactul economic al sancţiunilor occidentale a fost mult mai mare decât a fost înţeles sau estimat iniţial. În plus, el relevă introducerea unor multiplicatori relevanţi odată cu creşterea impactului simbolic deoarece înţelegerea tipului de regim contează. Dacă sancţiunile au determinat oprirea ofensivei lui Putin în 2014, când îşi dorea întreaga Novorossia, acum picătura chineazească din adoptarea sancţiunilor şi menţinerea lor de 7 ani contează enorm în libertatea de mişcare a Rusiei.

Rusia are o creştere medie de 0,3% pe an(faţă de o medie de 2,3% pe an la nivel global), ceea ce înseamnă stagnare profundă, ba chiar recesiune în valoare absolută, dacă e să luăm în considerare şi inflaţia. Sancţiunile au blocat creditele externe, au blocat investiţiile străine directe şi au redus creşterea economică a Rusiei cu 2,5-3% pe an în ultimii 7 ani. Rusia a pierdut 50 mld dolari pe an la nivelul venituri numai pe seama sancţiunilor. Mai grav, Rusia va relua creşterea doar după ridicarea sancţiunilor.

Sancţiunile aplicate după 2014, după anexarea Crimeii – sancţiuni coordonate SUA şi UE în martie 2014 - şi după agresiunea militară din Estul Ucrainei – sancţiuni coordonate ale SUA şi UE în iulie 2014 - au vizat apărarea, finanţele, şi tehnologia şi pe orcine era implicat în afaceri cu Crimeea(inclusiv construcţia podului de peste strâmtoarea Kerci). Apoi au fost sancţiuni personale/asupra membrilor de familie pentru cei implicaţi în acte de încălcare a drepturilor omului şi pentru oameni de afaceri corupţi. Tot în cazul acestor persoane au intervenit sancţiuni financiare (blocarea conturilor) şi a proprietăţilor din Occident, interzicerea dreptului de călătorie şi a accesului la vize.

Sarabanda sancţiunilor pe dosare individuale

Trebuie spus că acestora li s-au adăugat sancţiuni pentru fiecare dosar al Rusiei care s-a adăugat după momentul martie 2014. Şi că ele veneau peste instrumentele deja existente, în principal Legea Magnitsky, 2012, în SUA (după Serghei Magnitsky, fostul avocat al lui Hodorkovski, decedat în închisoare) pentru încălcarea drepturilor omului în Rusia, corupţie, blocarea vizelor şi bunurilor/finanţelor celor vizaţi în SUA, o lege extinsă în 2016 la nivel global. În 2017 s-a adoptat CAATSA – Combating American Adversaries Through Sanctions Act, o lege generală dar care marchează faptul că doar Congresul ridică sancţiunile, nu administraţia (vezi cazul Ucraina), iar legea a fost utilizată în sancţionarea Rusiei în urma tentativei de asasinare cu Novicioc după otrăvirea în Marea Britanie a lui Serghei Skripal şi a fiicei sale, în 2018, pentru utilizarea de arme chimice militare – de către agenţii GRU ce au derulat operaţiunea pe teritoriul unui stat NATO.

În cazul otrăvirii lui Navalnîi, sancţiunea a fost blocarea cumpărării de datorii ale Rusiei. Ar trebui să fie blocate toate finanţările datoriei Rusiei, dar un asemenea gest ar determina vânzări în pierdere pentru Fondurile de investiţii americane. Datoria Rusiei e mică, 470 mld dolari, 18% din PIB, şi doar 66 mld sunt datorii ale statului, 72,5 mld din cele private sunt la bănci de stat ruse şi 318,5 mld datorii private la companii. Li se mai adaugă, în cazul SUA, sancţiuni pentru Nord Stream 2 împotriva furnizorilor şi companiilor care lucrează la conductă.

În 2017, au fost adoptate sancţiuni generale pentru industria de Apărare a Rusiei. Ele vizau orice companie occidentală care făcea “tranzacţii semnificative” cu industria militară rusă. Practic aceste sancţiuni americane au dus la blocarea accesului la tehnologii şi aplicaţii militare. Ele au fost urmate de blocarea accesului la tehnologia necesară sectorului energetic, cu precădere în industria petrolului, vizând exploatare de mare adâncime, exploatare în zona arctică, tehnologiile de exploatare a gazelor şi petrolului de şist. Sancţiunile nu au vizat, însă, niciodată exportul de petrol şi gaze al Rusiei din cauza investiţiilor majore ale companiilor occidentale, inclusiv americane, în aceste domenii şi a perspectivei de perturbare a pieţei de petrol, la începutul perioadei, o piaţă deficitară, de unde consecinţa creşterii preţului global şi a veniturilor Rusiei din produsele energetice.

Rusia s-a descurcat foarte bine să adauge costuri propriei sale situaţii după sancţiuni. Preţul petrolului a scăzut constant, iar în pandemie s-a adăugat bătălia pentru contingentare cu OPEC, cu precădere Arabia Saudită, care a sugrumat Rusia într-un război de supraproducţie, în martie 2020. Apoi sancţiunile de retorsiune ale Rusiei asupra produselor occidentale au accentuat situaţia precară a societăţii, prin penurie de produse, apoi prin creşterile de preţuri la alimente, nu numai la produse de lux. 

Efectele au fost majore peste tot, Rusia plătind sume relevante pentru a menţine anexarea Crimeei. Nu că şi-ar fi propus să o abandoneze vreodată, dar costurile sunt importante. Comerţul exterior al peninsulei a scăzut cu 90% după martie 2014, după sancţiuni, preţul la imobile a scăzut dramatic, a crescut preţul la produsele de tot felul din cauza dificultăţilor de a le aduce în peninsulă iar costurile Rusiei s-au ridicat la circa 5 miliarde de dolari pe an. Nu includem aici diferenţele de salarii, pensii, ajutoare sociale pe care trebuie să le suplimenteze Moscova pentru a egaliza regimurile cu cele din Rusia, nici stipendiile pentru cetăţenii ruşi colonizaţi în peninsulă pentru a schimba raportul etnic faţă de ucraineni şi tătari.

Compensarea pierderilor oligarhilor lui Putin. Visteria şi afacerile Rusiei mutate la particularii privilegiaţi

Kleptocraţia autoritaristă sau autoritarismul neopatrimonial al lui Putin se bazează, cu precădere, pe construirea unei loialităţi depline a elitei prin subvenţii drept răsplată şi răsfăţ (huzur în lux). În prima decadă a lui Putin, preţurile energetice au permis un nivel de distribuţie publică relevant şi pentru populaţie. Dar acesta nu a supravieţuit în cea de a doua decadă, când stipendiile au fost înlocuite de propagandă şi decontarea patriotică după anexarea Crimeii. Şi aici procesul nu a durat, iar acum, în cel de-al treilea deceniu Putin, numai represiunea mai e la îndemână, începând cu 2019. Putin a ales promovarea intereselor elitei în detrimentul intereselor cetăţenilor, pentru a-şi consolida şi menţine regimul.

Sancţiunile au creat numeroşi perdanţi din imediata apropiere a lui Putin, oameni cu poziţii relevante în stat sau oligarhi din imediata sa proximitate. În toate cazurile, Putin a ales să compenseze aceste pierderi prin alocări directe de afaceri spre exploatare, plătite din banii statului sau, cel mai adesea, prin contracte lucrative pentru diferite domenii acaparate de prietenii săi. Rezultatul acestor intervenţii, dublate de aventurile sale militariste externe, din Siria, Libia, Republica Centrafricană şi alte locuri unde Rusia e prezentă cu companiile militare private, a fost spolierea bugetului de stat.

Sigur, populaţia a putut fi menţinută sub control o perioadă. Recentele sondaje arată că efectele primilor ani după Crimeea, cu precădere 2014-2016, s-au pierdut. Populaţia rusă nu mai susţine acţiunile militariste, cu precădere în Siria, dar nici măcar în Donbas sau în Crimeea. Această evoluţie subliniază şi oboseala populaţiei, şi limitele propagandei sistemului rus, care devine ruginită, repetitivă şi de-a dreptul respingătoare prin metodele adoptate.

Dacă la nivel extern sofisticarea a vizat, cu precădere, evitarea promovării propriului sistem şi a propriei imagini şi subminarea sistemului democratic, respectiv critica autorităţilor din fiecare ţară în mod oportunist, când s-a invit ocazia, la nivel intern o asemenea variantă nu avea cum să fie construită, din lipsa unei opoziţii care să fie criticată. Şi după abandonarea unor membri marginali ai regimului respectiv purtarea unei pseudo-lupte anti-corupţie, ţintirea autorităţilor locale pentru vinovăţii generale, acum Vladimir Putin s-a văzut în situaţia de a contabiliza toate costurile şi de a ajunge la un nivel de credibilitate record negativ, cea mai scăzută încredere şi susţinere de la preluarea mandatului de premier, în 1999.

Raportul Atlantic Council vine şi cu trei recomandări care s-au vădit unanime la nivelul celor care au apreciat sau celor care au criticat raportul. Mai întâi, nevoia de noi sancţiuni, la fiecare acţiune a Rusiei. Raportul notează deja câteva restanţe în materie, subliniate deja de către Preşedintele Joe Biden în discursurile sale şi în discuţia telefonică recentă cu Vladimir Putin, când a determinat stoparea oricărei acţiuni împotriva Ucrainei. Apoi raportul recomandă urmărirea mai clară şi cu atenţie a deciziilor legale adoptate, aplicarea lor şi sancţionarea celor care le încalcă, la nivel global. În plus, Atlantic Council propune introducerea de sancţiuni pentru neîndeplinirea obiectivelor – retrocedarea Crimeii, eliberarea/retragerea din Donbas şi asumarea unei soluţii în regiunile ocupate din Donetsk şi Donbas. Adică chiar accentuarea sancţiunilor pentru neîndeplinirea acestor deziderate, la intervale regulate de revizuire, când măsurile să devină tot mai stricte şi mai dure.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite