Procurorul saudit a părăsit Istanbulul după ce a cercetat circumstanţele morţii jurnalistului Jamal Khashoggi. Ankara nu e mulţumită de cum decurge ancheta

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Procurorul saudit Saud al Modjeb
Procurorul saudit Saud al Modjeb

Procurorul saudit care conduce ancheta privind moartea jurnalistului Jamal Khashoggi în consulatul din Istanbul şi-a încheiat treaba şi a părăsit Turcia. Ankara şi-a exprimat îndoiala cu privire la voinţa Arabiei saudite de a ”coopera sincer” în această anchetă.

Timp de trei zile, Saud Al Modjeb a purtat discuţii cu oficialii turci, inclusiv cu magistratul turc Irfan Fidan şi cu oficialii din servicii de informaţii. De asemenea, a vizitat Consulatul General al Arabiei Saudite, unde a fost ucis Khashoggi.

Procurorul şef din Istanbul a declarat că Jamal Khashoggi a fost strangulat imediat ce a intrat în consulatul saudit din Istanbul, iar apoi corpul său a fost dezmembrat, scrie The Guardian.

Comunicatul contrazice afirmaţiile saudiţilor conform cărora Khashoggi a fost ucis după o luptă în consulat.

Declaraţia vine după vizita procurorului-şef al Arabiei Saudite la Istanbul.

Procurorul, Irfan Fidan, a declarat că discuţiile din această săptămână cu omologul său saudit, Saud al-Mojeb, nu au dus la niciun rezultat „concret”. Moartea lui Khashoggi a creat o criză diplomatică pentru Arabia Saudită şi prinţul Mohammed bin Salman, despre care multă lume crede că a fost implicat în operaţiune.

Turcia şi-a exprimat miercuri îndoiala cu privire la voinţa Arabiei saudite de a ”coopera sincer” în ancheta cu privire la uciderea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi la consulatul ţării sale la istanbul, relatează AFP.

Un oficial turc a declarat, sub protecţia anonimatului, pentru AFP, că oficialii saudiţi sunt ”preocupaţi mai ales să obţină probele pe care le avem împotriva autorilor crimei”. ”Noi nu am avut impresia că ei vor să coopereze sincer în anchetă”, a adăugat el.

El a făcut aceste declaraţii în timp ce procurorul general saudit Saud bin Abdallah al-Muajab se află în Turcia de duminică, în cadrul acestei anchete.

”Noi le-am cerut reprezentanţilor saudiţi informaţii despre locul unde se află corpul lui Jamal Khashoggi şi identitatea unui presupus complice local”, a continuat acest oficial turc, care a reiterat solicitarea Ankarei ca cei 18 suspecţi arestaţi în Arabia Saudită să fie extrădaţi în Turcia, ”pentru ca ei să dea socoteală pentru faptele lor”.

Jamal Khashoggi, un editorialist şi colaborator al ziarului american The Washington Post , a fost ucis în Consulatul Arabiei Saudite din istanbul la 2 octombrie, după ce a intrat în sediul misiunii pentru a-şi pocura documente pentru a se căsători cu logodnica sa turcă. 

Corpul său nu a fost găsit, iar Riadul insistă că a fost încredinţat, după asasinat, unui ”colaborator local”.

În urma unor presiuni internaţionale, Riadul a recunoscut, după ce iniţial a negat, timp de mai multe zile, uciderea jurnalistului în consulatul său, într-o operaţiune ”neautorizată” şi a prezentat mai multe versiuni contradictorii care au provocat scepticism.

Potrivit presei turce, corpul lui Jamal Khashoggi a fost dezmembrat de agemţi trimişi de Riad, care l-au ucis în consulat.

Mai mulţi oficiali şi publicaţii turce l-au incriminat în mod direct pe prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, supranumit ”MBS”, în acest asasinat, însă Riadul încearcă să-l scoată în afara acestor suspiciuni şi insistă asupra caracetrului ”neautorizat” al operaţiunii.

Imagini cu maşini ale consulatului saudit curăţate după asasinat au fost dezvăluite de presa turcă, în contextul vizitei procurorului general saudit Saud al-Mojeb, la Istanbul, în cadrul anchetei cu privire la asasinarea lui Jamal Khashoggi, iar anchetatorii turci vor să sece o fântână de la consulatul saudit, în care cred că ar fi aruncate rămăşiţele jurnalistului, scrie The Guardian.

Cadavrul lui Khashoggi nu a fost găsit dar mai multe maşini ale consulatului au mers către casa consulului saudit, una dintre ele continunând drumul spre o pădure de la marginea Istanbulului.

Presa turcă pro-guvern a publicat fotografii cu maşinile deţinute de consulatul saudit în timp ce erau curăţate înainte ca poliţia să le percheziţioneze.

Un şofer care a condus echipa saudită la aeroport după uciderea lui Khashoggi a declarat pentru postul de televiziune A Haber că bărbaţii păreau relaxaţi şi bucuroşi. Ei au băut alcool şi au fumat în drumul lor spre casă.

Procurorii turci au pregătit o cerere de extrădare pentru 18 suspecţi arestaţi de Riad ca parte a investigaţiei saudite, deşi ministrul de Externe saudit a declarat sâmbătă că bărbaţii vor fi puşi sub acuzare în Arabia Saudită.

Deşi Arabia Saudită a promis că va efectua o investigaţie serioasă şi îi va trage la răspundere pe cei din spatele atacului, investigatorii saudiţi au întârziat în repetate rânduri să răspundă cererilor omologilor din Turcia.

Turcia susţine că există dovezi care arată că Jamal Khashoggi a fost torturat şi ucis în consulatul saudit de o echipă de 15 persoane trimisă de la Riad.

Anchetatorii turci încă speră să obţină permisiunea de a seca o fântână de pe teritoriul casei consulului saudit, ei fiind de părere că acolo ar fi putut fi aruncate rămăşiţele jurnalistului.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite