Prima operaţie pe creier a unui papagal dintr-o specie ameninţată, efectuată în Noua Zeelandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO stuff.co.nz
FOTO stuff.co.nz

Un pui de papagal din specia ameninţată kākāpō care s-a născut cu o anomalie a craniului a fost salvat printr-o operaţie pe creier în premieră efectuată în Noua Zeelandă, relatează The Guardian.

Puiul numit Espy-1B în vârstă de doar 56 de zile este prima pasăre care a suferit o astfel de operaţie. O echipă specializată de chirurgi a adaptat tehnici chirurgicale utilizate pentru oameni şi mamifere pentru a închide craniul deschis al papagalului – fontanela nu se închisese astfel că o parte din creier ieşise în afara cutiei craniene.

Acum câteva sute de ani papagalii kākāpō - cei mai grăsuţi şi mai grei papagali din lume (ajung la 4 kilograme) -  se întâlneau pretutindeni în Noua Zeelandă, însă vânătoarea agresivă, dăunătorii şi pierderea habitatului lor natural în favoarea producţiei agricole i-au adus în pragul dispariţiei.

Populaţia lor numără doar 147 de adulţi, astfel că  Noua Zeelandă – ţara cu cele mai multe specii de păsări ameninţate sau deja dispărute - şi-a înteţit eforturile de conservare a speciei.

Fiind atât de puţini, toţi aceşti papagali au şi nume, existând o listă cu acestea pe Wikipedia.

Papagalii kākāpō îngheaţă în faţa prădătorilor şi pot trăi chiar 90 de ani, potrivit stuff.co.nz

Directorul spitalului Wildbase Brett Gartrell a anunţat că operaţia este o premieră în medicina aviară.  

Operaţia a fost posibilă datorită mobilizării veterinarilor de la Auckland Zoo, Wellington Zoo şi Dunedin Wildlife Hospital, ajutaţi de compania aviatică naţională, care au transportat puiul în mod gratuit.

Imagine indisponibilă

FOTO  Massey University

Directorul spitalului Wildbase unde a avut loc operaţia a spus că procedura chirurgicală este una riscantă, printre complicaţiile des întâlnite numărându-se în cazul oamenilor leziuni cerebrale permanente, scurgerea lichidului cefalorahidian şi meningita.

La o săptămână de la intervenţie echipa a declarat operaţia un succes, astfel că, restabilit suficient, micul Espy – 1B  s-a întors acasă la spitalul Dunedin Wildlife Hospital din Insula Sudică unde sunt speranţe că va creşte puternic şi se va reproduce.

Espy este de altfel unul dintre cei 76 de pui kākāpō care au eclozat anul acesta după un sezon de reproducere cu cifre record pentru specia ameninţată – şi unul dintre cei care au supravieţuit, un număr de pui murind după câteva săptămâni

      

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite