Negocieri, nu confruntare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe câmpul de luptă, la fel ca în arena politică, cea mai eficientă armă rămâne negocierea.

Mişcarea Verde a devenit azi o forţă politică în adevăratul sens al cuvântului. Dar, pentru a-şi asigura perenitatea, trebuie să lupte cu alte două forţe ce dăunează aspiraţiilor sale de expansiune. Prima îşi exercită influenţa chiar în interiorul mişcării şi se traduce prin violenţă. Cealaltă ţine de dictatura aflată la putere, ce pândeşte momentul în care violenţa va înlocui raţiunea. Despotismul poate fi dezarmat în lupta ideilor. Noi, însă, când ieşim în stradă, suntem dezarmaţi în faţa soldaţilor.

Este motivul pentru care puterea vrea să ne limiteze strict la acest „teren". Nouă ne revine sarcina de a-i împiedica pe membrii Mişcării Verzi să meargă la o moarte sigură. Nu trebuie să ne batem în stradă cu bastoane şi măciuci. Pe câmpul de luptă, la fel ca în arena politică, cea mai eficientă armă rămâne negocierea.

Toate schimbările sociale din aceste ultime decenii n-au izbândit decât cu ajutorul negocierilor - de la Gandhi, în India, la Lech Walesa, în Polonia. Când Nelson Mandela a chemat la negocieri regimul de apartheid din Africa de Sud, una dintre mişcările pacifiste cele mai importante din istorie şi-a îndeplinit cu adevărat menirea.

În acest sens, declaraţia lui Mir Hossein Moussavi, făcută la 1 ianuarie, în care propune mai multe soluţii pentru ieşirea din criză, constituie o cotitură pentru Mişcarea Verde.

Pentru moment, câmpul de luptă al lui Mir Hossein Moussavi şi al Mişcării Verzi se rezumă la cadrul Republicii islamice. Moussavi cere respectarea libertăţilor civile prevăzute în Constituţie. Aceasta este prima etapă din cadrul negocierilor. O dată ce posibilităţile de a ajunge la un compromis vor fi studiate, va putea fi aleasă şi calea pe care s-o urmeze Mişcarea Verde. Ar fi de dorit, cel puţin pentru moment, să nu dăm frâu liber mâniei, ci să avansăm, pas cu pas, ţinând cont de realităţile politice din ţara noastră.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite