Pe de o parte, sunt presaţi de mesajele multiple ale celor care şi-ar dori începerea unor negocieri cât mai rapide pentru a tragedia din Ucraina să fie închisă şi milioanele de refugiaţi să se poată întoarce acasă pentru a începe îndelungata şi istovitoare muncă de reconstrucţie a ţării lor. Pe de altă parte, avem poziţia primului ministru britanic care, aşa cum s-a indicat într-un comunicat oficial, „a subliniat că orice tentativă de a rezolva acum acest conflict nu ar face decât să provoace o instabilitate durabilă şi să dea pe veci lui Vladimir Putin  dreptul de a manipula ţări suverane şi pieţele internaţionale”. Asta chiar dacă Boris Johnson spunea că „în mod realist, avem o anumită oboseală la nivelul populaţiilor şi a claselor politice”, recunoscând totodată şi o „anumită anxietate faţă de acest subiect”.

Nu este deloc o discuţie filozofică despre opţiuni politice. Este, foarte concret, tema fundamentală care va determina viitorul continentului şi, în funcţie de nivelul de angajare militară, va putea condiţiona în mod determinant modul de supravieţuire al civilizaţiei noastre.

Ucraină a primit statutul de stat candidat la aderare la UE. Cu care hartă teritorială reală?

Răspunsul corect ţine de teoria generală a relaţiilor politice internaţionale şi ne spune că este vorba despre Ucraina în graniţele ei din 1991. Simplu şi evident? Teoretic, aşa e. Dar, practic, în teren, Uniunea Europeană a lansat un mesaj de speranţă şi se bazează pe opţiunea optimistă maximală. Spun asta deoarece, în acest moment, pe teritoriul Ucrainei cu harta standard din 1991 s-au produs două invazii succesive care au produs şi produc efecte administrativ-teritoriale. Prima este invadarea şi apoi preluarea Crimeii de către Federaţia Rusă. Crimeea face parte acum din teritoriul naţional al Rusiei şi întrebarea este dacă, în afara unei negocieri post-conflict major, Ucraina va putea primi înapoi acest teritoriu. A doua problemă este instalarea administraţiilor pro-ruse în teritoriile cucerite acum de armata rusă, cu perspectiva evidentă de a forma entităţi de sine stătătoare care să-şi proclame un statut de independenţă precum cele două republici separatiste Donţek şi Lugansk. Evident că UE (şi întregea comunitate occidentală) nu vor pute vreodată recunoaşte această stare de fapt. O vor rezolva cu preţul declanşării unui conflict militar de mari dimensiuni cu Rusia în cazul în care Ucraina nu va fi în stare să-şi rezolve singură problemele? Chiar o va face, ştiind că asta poate duce la o conflagraţie majoră, inclusiv cu dimensiune nucleară?

Iată harta cu toate mizele actuale, aşa cum ne-o propun cei de la GEOCONFLUENCES https://geoconfluences.ens-lyon.fr/actualites/eclairage/guerre-en-ukraine-quelques-cles

Precum şi obiective ruseşti ale invaziei:

Carte générale de l’Ukraine

Ruptura dintre lumi: competiţie de Summit-uri

Dacă poziţia lui Boris Johnson de a refuza negocierile este şi cea a membrilor G7, atunci, implicit, va fi cea a UE şi NATO. Ceea ce, pe cale de consecinţă, face ca Summit-urile care urmează să poată fi interpretate prioritar în cheia unor partituri ale viitoarelor ruperi între sistemele Est/Vest şi Nord/Sud. Şi apar semnale foarte precise în acest sens. Sau din ce în ce mai precise pe măsură regrupările de forţe se fac prin excluderea adversarilor din orice tip de contacte de tipul celor de ieri din lumea multipolară aflată în stadiu de moarte clinică.

Mesaje trimise cu rachete de croazieră  

În ziua în care începeau lucrările G7, Kievul era bombardat cu rachete. Nimic nou? Desigur, obişnuiţi cu banalitatea răului, aşa am fi tentaţi să spunem. Numai că, aş aprecia eu, sigur că a fost un bombardament, dar în primul rând a fost vorba despre repetarea unui semnal. Poate vă aduceţi aminte că, în octombrie 2015, ruşii au efectuat un bombardament cu rachete Kalbr-Nk care au vizat 11 obiective militare din Siria. Au fost trase de pe nave aflate în Marea Caspică şi au dovedit o precizie mortală în atingerea ţintelor aflate la o distanţă de 1500Km. trecând  prin spaţiul aerian al Iranului şi Irakului. De data asta, serviciile de informaţii occidentale au anunţat că a fost vorba cel mai probabil de rachete tip X101 care au fost trase pe bombardiere strategice ruseşti de tip Tu-95 şi Tu-160 aflate în misiune în regiunea Mării Caspice.

Asta poate să fie doar un semnal în sine sau, dimpotrivă, un prolog pentru ceea ce a demarat acum Putin în prima sa suită de vizite internaţionale, la început în Tadjikistan şi

în Turkmenistan pentru a participa mai apoi la, la Aşkhabat, Summit-ul ţărilor din zona Mării Caspice, alături de şefii de stat din Azerbaidjan, Kazahstan, Iran şi Turkmenistan.

Mizele profunde ale confruntării marilor interese

Dacă este clară miza reprezentată de Ucraina ca rezervor alimentar agricol strategic pentru o Europă confruntată cu probleme climatice din ce în ce mai grave şi recurente, în opinia mea în altă parte s-au mutat mai demult mizele confruntării de mare amploare. În zona Caspică sunt rezervele uriaşe care, în funcţie de circumstanţe, pot sau nu să ajute statele europene să rezolve dileme aprovizionării în contextul tăierii legăturilor cu Rusia care deja lucrează la schimbarea sensului de export pentru gaze şi petrol, direcţionând totul înspre pieţele asiatice.

Iată ce rezerve confirmate plus estimări se află în zona caspică:

Oil and gas reserves in the Caspian region (Source: Valdai Club... |  Download Scientific Diagram

Oil and gas fields in the Caspian Sea (Division in this map is based on...  | Download Scientific Diagram

Iată în ce condiţii repet întrebarea iniţială: trebuie sau nu deschise negocieri cu Rusia? Care ar ar fi condiţiile considerate ca acceptabile şi care ar fi linia roşie dincolo de care nu se vor mai auzi decât armele?