Cele mai multe popoare au ajuns datoare

Datoriile ţărilor au crescut într-un ritm mult mai rapid decât economia mondială în ultimii şapte ani. Fenomenul este extrem de periculos şi poate cauza o nouă criză globală, avertizează analiştii

Guvernele, băncile şi populaţia deopotrivă pare că n-au învăţat mare lucru din criza globală izbucnită în 2008, reiese dintr-o analiză realizată de McKinsey Global Institute. Deşi ultimii şapte ani ar fi trebuit să reprezinte programe ample de consolidare fiscală şi eforturi de reducere a datoriilor, nivelul acestora din urmă a crescut galopant. Datoria mondială a crescut cu 57 de trilioane de dolari.

Practic, dacă în intervalul 2007-2014 valoarea datoriilor la nivel mondial a crescut cu 40%, de la 142 de trilioane de dolari la 199 de trilioane, creşterea Produsului Intern Brut la nivel mondial a fost de 36,5%. Această tendinţă este extrem de periculoasă, avertizează analiştii, adăugând că sectorul bancar şi popupaţia continuă să se complacă în acelaşi cerc vicios de supraîndatorare care a dus la crahul din 2008.

Un aspect extrem de îngrijorător este faptul că 74% din datoriile persoanelor fizice sunt credite ipotecare, care amintesc de criza ipotecilor subprime din 2007, care a ameninţat să îngroape întregul sector bancar american şi, în final, a împins SUA şi apoi UE în recesiunea de pe urma căreia încă nu şi-au revenit pe deplin. 

Datoriile guvernamentale au avut cea mai mare creştere

Automat, creşterea mai rapidă a datoriilor a cauzat şi creşterea ponderii în PIB a acestora. Dacă în 2007 datoriile reprezentau 269% din PIB la nivel mondial, ele ocupă acum o pondere de 286% din PIB. Sectorul care a contribuit cel mai mult la acest avans este reprezentat de datoriile guvernamentale, după ce multe state au fost nevoite să se împrumute pentru a evita incapacitatea de plată în timpul crizei, cum a fost cazul Greciei, Irlandei, Spaniei, Portugaliei şi Ciprului.

Mai exact, datoriile guvernamentale au crescut în aceşti ultimi şapte ani cu 25 de trilioane de dolari şi continuă să crească, notează economiştii McKinsey. Aceştia propun programe profunde de reformare, care să includă privatizări, taxe cu caracter excepţional, aplicate pe o perioadă determinată, dar şi eficientizarea cheltuielilor publice, pentru salvarea economiilor naţionale de pe această pantă periculoasă a supraîndatorării. 

Datoriile private, bombă cu ceas

Dacă datoriile publice au fost cele care au înregistrat cel mai impresionant avans în ultimii şapte ani, nici populaţia, băncile sau companiile nu s-au lăsat mai prejos. Datoriile corporaţiilor au crescut cu mai bine de 47%, de la 38 de trilioane la 56 de trilioane de dolari. După ce ultimii ani au însemnat şi îngheţarea creditării pentru populaţie în multe ţări unde băncile s-au confruntat cu probleme – multe dintre aceste cazuri s-au înregistrat în Europa – datoriile persoanelor fizice nu înregistrat aceleaşi rate spectaculoase de creştere.

În intervalul 2007-2014, acestea au crescut cu 21%, de la 33 de trilioane la 40 de trilioane de dolari. Chiar şi aşa, avansul trage semnale de alarmă. Practic, din acest punct de vedere, economia mondială stă mai prost acum decât atunci când a izbucnit criza. Analiştii subliniază că, deşi nu pot fi considerate exclusiv responsabile pentru izbucnirea unei crize financiare, datoriile private joacă un rol important în acestea.

Mai mult, o creştere semnificativă a datoriilor private a precedat toate crizele financiare majore din istoria economiilor dezvoltate precum SUA şi Japonia, continuă aceştia. Ei au putut astfel să formuleze şi o concluzie valabilă pentru economiile dezvoltate: dacă ponderea datoriei private în PIB depăşeşte 150%, iar nivelul acesteia a crescut cu mai mult de 18% în ultimii cinci ani, atunci respectiva ţara este cel mai probabil pândită de o criză majoră în viitorul apropiat.  

Totodată, arată aceştia, creşterea datoriei private este în general ignorată – guvernele se bucură de creşterea consumului şi felul în care acesta se reflectă în economie. Aşa s-a întâmplat în timpul „miracolului economic japonez” din anii ’80 şi în timpul boom-ului asiatic din anii ’90. Ambele episoade au fost urmate de crize adânci.