Cel puţin 45 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi în urma unor atacuri în Pakistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deflagraţiile s-au produs la intrarea în cartierul musulman şiit Abbas Town FOTO Reuters
Deflagraţiile s-au produs la intrarea în cartierul musulman şiit Abbas Town FOTO Reuters

Două explozii produse duminică într-un cartier musulman şiit din metropola pakistaneză Karachi s-a soldat cu cel puţin 45 de morţi şi aproximativ 150 de răniţi. Mai multe apartamente din apropiere au luat foc, relatează Russia Today.

„Cel puţin 45 de persoane au fost ucise şi alte 130 au fost rănite. Bilanţul ar putea să crească depoarece aproximativ jumătate dintre răniţi sunt în stare gravă", a declarat pentru AFP Hashim Raza Zaidi, funcţionarul cu cel mai înalt rang din Karachi.

Cauza primei explozii a fost o bombă artizanală, legată de o motocicletă de la intrarea în cartierul Abbas Town. O a doua explozie a urmat primei deflgaraţii, dar "natura" acestui al doilea incident nu era cunoscută duminică seara de autorităţile care încercau să afle dacă bomba ascunsă în vehicul a fost activată de la distanţă, de un detonator sau de un kamikaze, scrie AFP.

Se pare că în cazul celei de-a doua deflagraţii este vorba de un atac sinucigaş, informează Reuters, care îl citează pe inspectorul general al poliţiei pakistaneze, Fayyaz Leghari. „Au fost două explozii, însă nu se ştie dacă şi cea de-a doua a fost o bombă”, a spus Leghari.

Prima explozie a fost atât de puternică încât a distrus faţadele câtorva apartamente, iar ferestrele clădirilor din apropiere s-au spart, relatează ziarul  „News International” citat de RT. De asemenea, mai multe balcoane s-au prăbuşit.

Acest atentat este unul dintre cele mai sângeroase din ultimii trei ani la Karachi, afectat deja de un război nemilos al bandelor şi un val de asasinate pe fondul rivalităţilor politice, etnice şi economice complexe.

Pakistanul a fost îndoliat la începutul anului de două atentate antişiite, cele mai sângeroase din istorie, care s-au soldat cu aproape 200 de morţi la Quetta, capitala provinciei vecine Balucistan (sud-vest).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite