Cel puţin 17 persoane au murit în atacuri cu drone desfăşurate miercuri dimineaţă de SUA în Pakistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autorităţile pakistaneze au anunţat că 17 persoane au murit după ce un aparat de zbor fără pilot al forţelor militare americane a lansat patru rachete într-o zonă de frontieră din Pakistan. Acesta este primul atac cu drone desfăşurat de americani după ce premierul Nawaz Sharif a venit la putere şi a cerut încetarea imediată a operaţiunilor cu drone.

„Majoritatea” victimelor erau luptători care făceau parte din reţeaua teroristă Haqqani, au anunţat reprezentanţi talibani şi oficiali de securitate din Pakistan. Două dintre rachetele lansate au lovit o clădire aflată în apropierea pieţei centrale din Miranshah, capitala regiunii Waziristanul de Nor. Regiunea este considerată o fortăreaţă a talibanilor, transmit corespondeţii Reuters. 

Deocamdată, autorităţile nu au specificat dacă, pe lângă terorişti, în atacuri au fost ucişi şi civili. Acestea au confirmat însă faptul că mai multe persoane au fost rănite, iar echipele de intervenţie nu au vrut să se apropie de victime de frica unui alt atac - o practică foarte comună în atacurile cu drone. 

„Nu a fost posibil ca oamenii să înceapă operaţiunile de salvare pentru că dronele încă survolau aria”, a spus Laleemullah Dawar, un edil local. 

Premierul Nawaz Sharif a preluat puterea în mai şi a cerut imediat oprirea atacurilor cu drone desfăşurate de americani în Pakistan. De cealaltă parte, armata americană susţine că întreprinde aceste atacuri doar în regiuni în care soldaţii pakistanezi nu pot ajunge. 

La sfârşitul lunii mai, Administraţia de la Washington a recunoscut, prin vocea lui Eric Holder, procurorul general al Statelor Unite, faptul că patru cetăţeni americani au murit în atacurile cu drone coordonate de armata SUA în Yemen şi în Pakistan.   

Holder a adăugat faptul că una dintre persoane a fost ucisă în mod deliberat, fiind una dintre ţintele atacurilor cu drone. Despre ceilalţi trei cetăţeni americani ucişi nu s-a specificat dacă erau sau nu ţinte ale atacurilor cu drone. Cel despre care s-a confirmat acest lucru era Anwar al-Awlaki, ucis în Yemen în 2011. Al-Awlaki era un cleric musulman extremist. De asemenea, în atacuri cu drone au fost ucişi şi fiul său în vârstă de 16 ani, Abdulrahman al-Awlaki, Samir Khan şi Jude Mohammed.    

Cel mai dezbătut program cu drone al SUA este cel din Pakistan,  demarat după 11 septembrie. În acest scop, CIA a încheiat o înţelegere secretă cu preşedintele pakistanez de atunci, Pervez Musharraf, după cum a recunoscut chiar acesta. Potrivit ONU, atacurile cu drone au omorât zeci de civili pakistanezi.    

Pervez Musharraf, fostul preşedinte pakistanez, a declarat în exclusivitate pentru CNN că a încheiat în timpul mandatului său, în 2004, un acord secret cu guvernul american prin care permitea efectuarea de atacuri cu drone pe teritoriul Pakistanului. 

La sfârşitul lunii trecute, serviciile americane au recunoscut că folosesc drone şi pe teritoriu american. 

CITEŞTE MAI MULT


Autorităţile din SUA recunosc faptul că patru cetăţeni au fost ucişi de atacurile cu drone din Yemen şi din Pakistan

Administraţia de la Washington a recunoscut, prin vocea lui Eric Holder, procurorul general al Statelor Unite, faptul că patru cetăţeni americani au murit în atacurile cu drone coordonate de armata SUA în Yemen şi în Pakistan.


Războiul secret al SUA. Noi controverse legate de atacurile cu drone coordonate de CIA în Pakistan

După atacurile de la 11 septembrie 2001, Statele Unite au pornit două războaie, unul în Afganistan şi celălalt în Irak. Însă, în acelaşi timp, un al treilea război împotriva terorismului a fost purtat în secret, coordonat de puternica CIA, care s-a folosit de drone şi ale cărei atacuri au omorât deseori civili, potrivit ONU.


Obama: „Folosirea dronelor într-un război corect este justificabilă”

Preşedintele american Barack Obama a susţinut joi un discurs pe tema controversatelor programe cu drone desfăşurate de SUA în state precum Yemen şi Pakistan. Declaraţiile şefului de la Casa Albă au venit în contextul în care, miercuri, procurorul general al Statelor Unite a recunoscut faptul că patru cetăţeni americani au fost ucişi în atacuri cu drone.


FBI foloseşte drone în SUA pentru operaţiuni de spionaj

Robert Mueller, directorul Biroului Federal pentru Informaţii (FBI) al Statelor Unite, a recunoscut pentru prima dată că agenţia foloseşte drone pe plan intern pentru colectarea de informaţii.


Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA: 10.000 de drone pe cer până în 2020

După aprobarea unui cadrul legislativ şi a unor norme de reglementare clare, aproximativ 10.000 de drone comerciale ar putea fi în folosinţă până în anul 2020, potrivit estimărilor Administraţiei Federale pentru Aviaţie din Statele Unite ale Americii.


Israel este cel mai mare exportator de drone din lume

Israel şi-a consolidat poziţia de cel mai mare exportator de drone din lume, jumătate din vânzări fiind încheiate cu parteneri din Europa. De asemenea, Israelul a trimis drone şi în Asia şi America Latină, toate tranzacţiile comerciale din ultimii opt ani valorând peste 4,6 miliarde de dolari (peste 3,5 miliarde de euro).

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite