O asemenea variantă este, însă, puţin probabilă, oricât de dotat, experimentat şi spectaculos ar fi cel mai longeviv premier al Israelului în a orchestra înţelegeri imposibile, în situaţii greu de anticipat. De partea cealaltă, în blocul anti-Netanyahu, preocuparea vizând numele viitorului candidat comun de premier s-a oprit fix la nivelul negocierilor prealabile, iar tabăra anti-Netanyahu nu a putut încheia acordul de susţinere a lui Yair Lapid de către Gideon Saar şi Noua Speranţă, aşa cum nu a reuşit nici cu Yamina lui Naftali Bennett. Totuşi pe masă este o ofertă avantajoasă făcută de Lapid lui Bennett care ar putea închide jocul, dar aceasta va aştepta mai întâi consumarea încercării de formare a Guvernului de către Bibi Netanyahu.

42 de zile de speranţă pentru Netanyahu

Benjamin Netanyahu are la dispoziţie 28 de zile, plus o prelungire de 14 zile posibilă, pentru a ajunge la o formulă de majoritate. Varianta Lupul-Capra şi Varza – gruparea sa Likud plus partidele tradiţionale ultrareligioase şi de extremă dreaptă împreună cu Yamina lui Naftali Bennett şi cu Raam, partidul islamist arab, nu pare a avea sorţi de izbândă: partidele ultraortodoxe refuză o asemenea asociere sau măcar susţinere parlamentară. Dar rămânerea în afara coaliţiei pro-Lapid a lui Gideon Saar poate lăsa deschisă, eventual, ruptura şi trecerea peste linia roşie a susţinerii lui Netanyahu venită de la fostul său apropiat şi atragerea împreună şi a voturilor partidului Yamina, care deja marcase deschiderea pentru toate opţiunile posibile.

Este posibil ca cei doi să joace totuşi la negociere şi plusare cu gruparea susţinătorilor lui Lapid. Deja propunerea venită de la preşedintele Yamina, care e al doilea ca număr al susţinerilor pentru nominalizare, este una atractivă, cu Naftali Bennett în alternanţă la guvernare, ba chiar cu oferirea primei jumătăţi de mandat acestuia la guvernare. Însă e vorba despre partide multe cu intenţii variate, în plus mult mai puţin disciplinate decât gruparea din jurul lui Netanyahu.

Nu ştie nimeni ce ar putea inventa premierul în funcţie pentru a trece peste problemele sale juridice. E posibil să găsească o soluţie cu Yamina, însă Noua Speranţă a lui Gideon Saar pare a juca acest joc doar pentru a-şi maximiza poziţiile în raport cu cealaltă parte a spectrului politic. Saar a făcut o campanie electorală anti- Netanyahu, i-a luat voturile cu un discurs pe alocuri mai “tare” în exprimări decât cel al şefului Likud însuşi, de aceea este dificil de spus dacă se mai poate alia cu Netanyahu în condiţii decente sau face doar gimnastica pentru poziţionarea de forţă în raport cu Yair Lapid cu care vrea, de fapt, să facă înţelegerea de majoritate.

Împărţirea matematică a posturilor de miniştri: contabilitatea ţine loc de politică?

De partea cealaltă a spectrului politic, certitudinile sunt la fel de absente. Ca şi greutăţile împărţirii posturilor în varianta mozaicată a alianţei anti-Netanyahu. Admiţând o raliere a celor două partide balama la majoritatea pestriţă, propunerea este de alcătuire a două componente şi împărţirea guvernului, de asemenea, în două, cu responsabilitatea egală a celor doi co-premieri care-şi împart termenul de 4 ani. Pe stânga urmează să se împartă jumătate dintre miniştri – 6-9 – şi pe dreapta cealaltă jumătate.

Formula aplicată a fost calchiată direct după găselniţa lui Netanyahu la precedentele negocieri, când a propus partidului Alb-Albastru a lui Benny Gantz împărţirea mandatului de 3 ani, de data aceasta, pe din două, cu Netanyahu luând prima parte. Şi de data aceasta, vom avea doi premieri virtuali, cu unul dintre ei asumând guvernarea prima jumătate a manatului şi invers, cea de-a doua jumătate revenind celui de-al doilea. Iar împărţirea ministerelor ar trebui să fie proporţională cu voturile între toate partidele.

Fireşte că a acţiona contabil, acolo unde numai matematica şi contabilitatea poate reprezenta o soluţie de lucru, nu e cea mai bună soluţie politică. Şi nici măcar nu e creativă. Se poate justifica formal de către toate partidele componente ale majorităţii, dar perspectivele nu sunt tocmai serioase. Pe de altă parte, dorinţa de a încheia cariera lui Netanyahu ar putea juca un rol important aici, şi nu ar trebui subestimată, tot aşa cum nu trebuie subestimată capacitatea lui Netanyahu însuşi de a inventa ceva şi a răsturna situaţia cea mai probabilă printr-o nouă găselniţă creativă, oricât de mult ar costa ea la nivelul reprezentării guvernamentale a propriului partid. Până la urmă, actualul premier îşi joacă libertatea, averea şi viaţa, şi ar putea convinge partidul la sacrificii importante pentru a rămâne la guvernare cu orice preţ.

O veste bună şi una proastă: Guvernarea ca administrare tehnică în criză

Indiferent care va fi majoritatea finală, apare un număr de modificări substanţiale şi de veşti care se suprapun şi pot contura acceptabilitatea unui tip de politici în viitor. Astfel, chiar din momentul lansării spectrului unor asemenea mezalianţe, a reieşit clar că, în afara unor poziţionări de dreapta extremă, ultrareligioasă, există o acceptabilitate crescută, pe nivelul întregului spectru politic israelian, a asocierii cu partidele arabe. Fie că e vorba despre Lista arabă, fie de partidul islamist Raam, implicarea lor în majoritatea ce va veni, fie directă, fie prin susţinerea unui guvern, e un pas mare înainte.

O asemenea perspectivă poate fi cu adevărat o schimbare majoră în politica israeliană. Până acum 2 ani, majorităţile erau alcătuite doar din partidele israeliene, iar cele arabe nu aduceau nici măcar susţinerea. În primele alegeri la care a participat Coaliţia Alb-Albastru cu Benny Gantz, Lista Arabă Unită a acceptat să susţină nominalizarea sa, fără a fi vorba, însă, despre implicarea în guvernare. Astăzi, în varianta coaliţiei anti-Netanyahu, e posibil să avem şi primul ministru arab  din Israel, ales pe listele unui partid arab.

Componenta negativă a veştilor pentru cetăţenii israelieni vine de la numărul mare de partide componente a oricărei majorităţi şi de la cât de eclectice ar fi coaliţiile. De data aceasta, tot Netanyahu alături de Saar şi Bennett ar da o coerenţă mai mare acţiunii guvernamentale decât varianta unui guvern mozaic de stânga-dreapta a lui Yair Lapid. Ideologic, cei trei lideri politici proveniţi din Likud sunt mult mai aproape şi, pe teme de guvernare, ar putea fi mult mai convergenţi.

În acest ultim caz, cel al guvernului multicolor mozaic anti-Netanyahu, obiectivul ar fi o simplă administrare a situaţiei existente, dublată de aşteptarea pentru încheierea proceselor lui Netanyahu – cu eventuala condamnare definitivă a sa, iar marile acţiuni politice şi de reformă ar fi lăsate pentru un mandat viitor. Cu atât mai mult cu cât în aceste condiţii, anticipatele ar fi tot pe aproape, oricare dintre partide putând părăsi coaliţia, în timp ce Benjamin Netanyahu ar putea să susţină orice asemenea divorţ pentru a reintra în logica electorală care-i asigură sistarea mersului proceselor sale, pentru a nu afecta campania electorală următoare.