Bush şi Congresul american cad la pace

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O nouă lege pune capăt disputelor dintre preşedintele american şi majoritatea democrată din Senat Cele două Camere ale Congresului american au votat în favoarea alocării a 100 miliarde

O nouă lege pune capăt disputelor dintre preşedintele american şi majoritatea democrată din Senat

Cele două Camere ale Congresului american au votat în favoarea alocării a 100 miliarde de dolari pentru susţinerea efortului de război din Irak. Legea nu stipulează o dată pentru retragerea trupelor. Sondajele arată că şase din zece americani doresc stabilirea unui calendar al retragerii.

Legea, primită cu braţele deschise de preşedintele american, este considerată de liderii politici americani o măsură de compromis între republicani şi democraţi. Ea cuprinde, printre altele, şi obiectivele ce trebuie îndeplinite de guvernul irakian pentru a nu pierde sprijinul american. Liderul de la Casa Albă a afirmat că această vară va fi una "deosebit de sângeroasă" în Irak, în condiţiile în care, crede Bush, atât Al-Qaida, cât şi insurgenţii îşi vor intensifica atacurile pentru a determina retragerea americană. El a ţinut să sublinieze că prezenţa americană în Irak este un răspuns la solicitarea guvernului irakian şi că, de îndată ce Bagdadul va cere retragerea, trupele americane se vor întoarce acasă.

Preşedintele american a mai adăugat că lunile următoare vor fi decisive în stabilirea unei noi strategii americane în Irak. Nancy Pelosi, purtătoarea de cuvânt a Camerei Reprezentanţilor, a comentat că "acesta (legea) este un pas mic, ar trebui să facem un pas uriaş într-o nouă direcţie". Democraţii au insistat că legiferarea acestui proiect nu trebuie interpretată de Casa Albă drept o victorie. Hillary Clinton şi Barack Obama, candidaţi democraţi în cursa pentru prezidenţiale, au votat împotrivă. Proiectul de lege democrat, care condiţiona finanţarea trupelor în Irak de o retragerea cu termen stabilit, a fost respins prin veto prezidenţial la începutul acestei luni. Încă 30.000 de militari americani vor sosi la Bagdad la mijlocul lunii viitoare, în condiţiile în care sondajele estimează că 76% din americani consideră războiul din Irak un eşec.

Sadr se întoarce

La câteva ore după votul Congresului SUA, liderul religios al şiiţilor radicali, Moqtada Sadr, a apărut în public pentru prima oară în luni de zile, şi a cerut retragerea imediată a trupelor americane din Irak. Mesajul pe care l-a transmis a fost: "nu Satanei, nu Americii, nu ocupaţiei, nu Israelului!" . Sadr este liderul Armatei lui Mehdi, miliţie şiită care are, potrivit estimărilor, între 10.000 şi 60.000 de combatanţi, şi se bucură de un larg sprijin în rândul şiiţilor din Bagdad.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite