Barack Obama a consumat carne de câine în timpul copilăriei petrecute în Indonezia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele SUA, Barack Obama, a consumat carne de câine în timpul copilăriei petrecute în Indonezia, scrie publicaţia „The Daily Caller", reluând mărturiile autobiografice ale actualului lider de la Casa Albă, informează ABC News.

Dezvăluirea face parte din informaţiile compromiţătoare publicate de taberele adverse în perspectiva alegerilor prezidenţiale programate în noiembrie în SUA.

Democraţii îl acuzaseră de curând pe favoritul republican Mitt Romney că, în 1983, îşi transportase câinele, într-o cuşcă, pe plafonul maşinii, din Boston până în Canada. Tabăra republicană ripostase, afirmând că faptele se petrecuseră când Romney era copil, notează Mediafax.

De data aceasta şi tabăra democrată a fost nevoită să invoce acelaşi argument - faptele s-au petrecut în copilărie.

Publicaţia „The Daily Caller" a reamintit că, în memoriile intitulate „Dreams from My Father: A Story of Race and Inheritance", Barack Obama a dezvăluit că a mâncat carne de câine în Indonezia, când era copil, împreună cu tatăl său vitreg, Lolo Soetoro.

„Împreună cu Lolo, (...) am gustat carne de câine (tare), carne de şarpe (şi mai tare)", scria Obama.

Obama a locuit în Indonezia în perioada 1967 - 1971, de la vârsta de şase ani până la vârsta de zece ani.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite