Ayatollahul Khamenei: Americanii vor fi expulzaţi din Irak şi Siria. Antrenează terorişti!
0Liderul suprem iranian Ayatollahul Ali Khamenei a afirmat duminică că americanii vor fi expulzaţi din Irak şi Siria, el reluând cererea ca trupele americne să fie retrase din Orientul Mijlociu, reatează Reuters.
Iranul s-a aflat aproape într-un conflict deschis cu Statele Unite, când o dronă americană l-a ucis pe comandantul militar iranian Qassem Soleimani, la Bagdad, pe 3 ianuarie. Trei zile mai târziu, Teheranul a ripostat cu un atac cu rachete asupra unei baze americane din Irak.
Khamenei a spus că acţiunile americanilor în Afganistan, Irak şi Siria au făcut ca aceştia să fie urâţi, potrivit unui transcript al unui discurs adresat studenţilor şi publicat pe site-ul său.
”Americanii nu vor sta în Irak şi Siria şi vor fi expulzaţi, a spus Khamenei.
Potrivit acestuia, reacţia negativă la adresa conducerii SUA se datorează „tendinţei belicoase a americanilor, care sprijină guverne rău famate, antrenează terorişti şi acordă sprijin necondiţionat opresiunii crescânde din partea regimului sionist”, dar şi „gestionării groaznice a coronavirusului”.
Luna trecută, preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat US Navy să tragă în navele iraniene care hărţuiesc navele americane, dar a spus ulterior că nu schimbă regulile militare referitoare la angajament.
După anunţul lui Trump, şeful Gărzilor Revoluţionare Iraniene, generalul maior Hossein Salami, a spus că Iranul va distruge navele Statelor Unite, dacă securitatea sa va fi pusă în pericol în Golf.