NATO, ca putere nucleară. Expert american: "Alianţa are nevoie de o nouă generaţie de arme nucleare în Europa”

În faţa comportamentului Rusiei în Ucraina, Aliaţii europeni revin asupra actualităţii armelor nucleare tactice (americane) din Europa. În context, atât la Moscova, cât şi la Washington se vorbeşte chiar de amplasarea unora asemenea arme în estul Europei. De Octavian Manea

Articol din ediţia FP România nr. 45 (aprilie/ mai 2015) - ediţia cu scenarii nucleare 

Anexarea Crimeii a readus în prim-plan dezbaterea despre rolul armelor nucleare tactice în politicile de securitate ale NATO. Punctual, scenariul de la care se porneşte este acela că Rusia ar putea forţa o politică nucleară pe marginea prăpastiei pentru a descuraja o eventuală intervenţie NATO împotriva acţiunilor sale. Cu alte cuvinte, Rusia ar putea folosi ameninţarea utilizării armelor nucleare pentru a ţine NATO la distanţă. Iar pe fondul agresiunii din Ucraina, Putin nu a pierdut ocazia de a reaminti Europei şi Statelor Unite că Rusia este, în ultimă instanţă, o putere nucleară. Moscova vorbeşte chiar de perspectiva dislocării de echipamente cu dublă utilizare în zone din proximitatea flancului estic al Alianţei, precum Kaliningrad sau Crimeea.

Acesta este contextul care a determinat anumite voci să pledeze pentru re-evaluarea opţiunilor Alianţei pe această nişa. Spre exemplu, Matthew Kroenig, profesor la Universitatea Georgetown, propunea, în paginile revistei Survival, la începutul anului, modernizarea arhitecturii nucleare a NATO din Europa tocmai pentru schimba calculul Moscovei. „Pentru a spori credibilitatea ameninţărilor nucleare ale NATO, Alianţa trebuie să priveze Rusia de avantajul nuclear copleşitor pe care îl deţine pe câmpul de luptă. (...) NATO trebuie să planifice dezvoltarea şi amplasarea unei noi generaţii de arme nucleare sub-strategice în Europa”, spune Kroenig. În opinia sa accentul trebuie să cadă preponderent pe diversificarea portofoliului nuclear tactic aflat la dispoziţia Alianţei, suplimentându-l cu rachete de croazieră capabile să fie lansate de pe mare sau din aer – mergând până la amplasarea de arme nucleare în ţarile aliate de pe flancul estic.

Este foarte putin probabil, chiar pe fondul războiului din Ucraina, ca o astfel de perspectivă să treacă testul de consens al NATO. Să nu uităm că doar cu câţiva ani în urmă în Alianţă a existat o amplă dezbatere despre relevanţa menţinerii armelor nucleare tactice în Europa. În 2010, Germania a devenit purtătoarea de cuvânt a unei coaliţii extinse (Belgia, Olanda, Norvegia, Luxemburg) care îşi propunea să creeze o masă de presiune în interiorul Alianţei pentru eliminarea completă a dispozitivelor tactice nucleare americane din Europa. „Ultimele arme nucleare rămase în Germania sunt o relicvă a Războiului Rece. Ele nu mai servesc un scop militar. De aceea lucrăm la îndepartarea lor”, spunea Guido Westerwelle, pe atunci ministrul de Externe al Germaniei. 

Înaintea dezbaterilor despre necesitatea unor arme nucleare tactice în Est, NATO ar putea să se asigure că a făcut tot ceea ce era necesar pentru reasigurarea convenţională a flancului estic.

În acelaşi timp, însă, dezechilibrul existent între Alianţă şi Rusia pe nişa armelor nucleare tactice au făcut multe ţări din NATO, mai ales cele aflate pe flancul estic, să respingă opinia Berlinului. Pentru multe dintre acestea prezenţa lor în Europa rămâne întruchiparea tangibilă a angajamentului american faţă de securitatea continentului, o poliţă de asigurare strategică şi în acelaşi timp expresia sistemului de descurajare extinsă oferit de America. Desigur, valoarea lor se află mai degrabă în simbolismul pe care îl exprimă, decât în utilitatea lor militară imediată. Faţă de relicvele tactice americane rămase în Europa (în jur de 200, după ce arsenalul din vremea Războiului Rece a fost redus în proporţie de 85%), Rusia menţine 5.400 de dispozitive nucleare tactice (multe dintre ele folosite în exerciţiile de tip Zapad prin care simulau atacuri asupra Poloniei şi statelor baltice). 

> Până acolo, înainte de revenirea dezbaterilor nucleare, mai ales a amplasării de arme nucleare tactice în Est, NATO ar putea mai întâi să se asigure că a făcut tot ceea ce era necesar pentru reasigurarea convenţională a flancului estic. Dincolo de implementarea pachetului asumat la summitul din Ţara Galilor (operaţionalizarea vârfului de lance al Forţei de Răspuns a NATO şi activarea centrelor de comandă şi control pe teritoriul aliaţilor estici), Alianţa ar trebui să creioneze un sistem de descurajare a ameninţărilor hibride şi să investească în propria umbrela anti-access şi de interdicţie regională.

Octavian Manea este editorul FP România specializat pe chestiuni de apărare şi securitate – subiecte pe care colaborează şi cu publicaţii internaţionale de nişă. Recent a urmat, ca bursier Fulbright, masterul de relaţii internaţionale al Maxwell School of Citizenship and Public Affairs din New York. 

Arme nucleare tactice în Europa 

• Astăzi, o parte consistentă din arsenalul nuclear tactic al NATO se află la bazele aeriene Aviano din Italia şi Incirlik din Turcia. Restul este împărţit între bazele aeriene Büchel din Germania, Ghedi Torre şi Kleine Brogel din Belgia şi Volkel din Olanda. 

• Sistemul de descurajare nucleară al Franţei rămâne o prioritate de top, pentru a preveni orice agresiune din partea unui alt stat împotriva intereselor sale vitale. Ele vor fi folosite numai în condiţii extreme de auto-apărare şi după eşecul descurajării tradiţionale, a spus preşedintele Hollande luna trecută.