Ce restartare, după noiembrie 2015? Şi ce continuitate, în economia românească

Ce restartare, după noiembrie 2015? Şi ce continuitate, în economia românească

Umbre, ale protestatarilor din noiembrie 2015 (Foto: Dorin Constanda/ Adevărul)

Relansarea economică din ultimii ani este greu de contestat. Ce ar trebui restartat şi ce nu în economia românească. De Cristian Socol


Articol din dosarul Ce resetare, inclus în ediţia FP România nr. 49 (decembrie 2015/ ianuarie 2016). 
 
În mai 2012, economia românească se afla la începutul unui nou proces de relansare economică. Ca întotdeauna, se discuta consensual despre existenţa potenţialului, însă atunci acesta era greu de accesat, în condiţiile unei societăţi afectate de măsurile dure de austeritate din perioada 2010-2011 – România experimentând a doua cea mai dură austeritate dintre ţările UE, după Grecia. 
 
Vorbim despre o societate inegală, puternic polarizată, cu o plasă de siguranţă sfâşiată de viziunea greşită a unor măsuri inechitabile de tăiere a veniturilor şi creşteri de taxe care au afectat puternic puterea de cumpărare a categoriilor vulnerabile. O economie îndatorată, cu deficite evidente de finanţare la pensii şi sănătate, arierate persistente, pierderi înalte ale companiilor de stat şi lentoare în implementarea reformelor structurale. O populaţie obosită după un nou val de „reforme", în fapt un melanj între planuri făcute pe genunchi şi „exemple" de măsuri de austeritate identificate prin alte ţări. O forţă de muncă de-stimulată, după o nouă rundă de „strâns cureaua", pe fondul injust al risipei de bani publici, creşterii evaziunii fiscale şi acordării de despăgubiri mult supraevaluate în cazul imobilelor naţionalizate. 
 
O economie ce risca să intre pe o perioadă îndelungată în capcana venitului mediu (sau sindromul portughez – rate de creştere economică infime pe mulţi ani), cu un spaţiu fiscal redus şi un program de ajustare cu ţinte necredibile, măsuri pro-creştere puţine, etapizare suboptimală a măsurilor, fără strategii alternative de finanţare şi cu o absorbţie lentă a fondurilor europene. O Românie ce băltea pe ultimele locuri în clasamentele legate de performanţele economice, competitivitate şi indicatorii sociali, cu un rating nerecomandat investitorilor şi aflată în Procedura de deficit bugetar excesiv. 
 
În mai 2012, am imaginat scenariul „România Puternică”, cu un model de dezvoltare care să asigure refacerea credibilităţii economice, creşterea potenţialului economic şi echitate socială. Un model disciplinat prin atragerea de investiţii străine directe, consolidare fiscală calitativă, prin reducerea risipei şi îmbunătăţirea colectării veniturilor, reducerea evaziunii fiscale, performanţă mai bună în managementul companiilor de stat şi mărirea absorbţiei de fonduri europene. Plus un pachet de reforme structurale inteligente în energie, educaţie, sănătate şi agricultură, pe fondul asigurării unui mix optim al politicilor publice cu politica monetară. 
 
Efect al strategiei aplicate, în perioada 2013-2015. România a atins cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, în contextul unor deficite bugetare reduse şi a patra cea mai mică pondere a datoriei publice în PIB, arierate în cădere, 60% absorbţie a fondurilor europene şi un sector al companiilor de stat ce a intrat pe profit la nivel agregat (chiar dacă există asimetrii în structură). Record de creştere a exporturilor, deficit marginal de cont curent, deflaţie – reducerea generalizată a preţurilor –, pentru prima dată în ultimii 60 de ani, un sector bancar rezilient la şocuri, capitalizat, lichid şi solvabil şi un şomaj redus, la nivelul ratei naturale. 
 
S-a reuşit achitarea împrumutului la Fondul Monetar Internaţional, concomitent cu creşterea imunităţii economiei româneşti în faţa viitoarelor crize prin consolidarea buffer-ului din Trezorerie, rezerve valutare internaţionale la BNR peste pragul de confort, precum şi câştiguri de credibilitate în faţa investitorilor străini, reflectate în updatarea ratingului de ţară şi scăderea costurilor de finanţare. Priorităţile stabilite în 2012 au fost educaţia si sănătatea, iar din punct de vedere strict economic au fost definite cinci sectoare strategice – industria, energia, agricultura, infrastructura şi utilizarea resurselor. Atragerea de investiţii străine, acordarea de ajutoare de stat pentru investiţii în clusterele de competitivitate, stimulente pentru cercetare dezvoltare şi industrii IT, programele de ajutor de minimis pentru IMM-uri, creşterea subvenţiilor acordate agriculturii şi altele au avut rezultate. Motoarele de creştere economică au fost în principal industria şi serviciile, pe partea de formare, şi consumul şi exporturile, pe partea de utilizare. Sectorul IC&T a devenit noul star al economiei, ajungând în 2015 la o pondere de 7,2% din PIB (peste contribuţia agriculturii şi apropiat de contribuţia sectorului construcţii). 
 
Pe partea fiscală, am implementat o strategie de reformă „prietenoasă” cu creşterea economică. A fost redusă impozitarea pe muncă, prin reducerea CAS cu 5 puncte procentuale la angajator şi extinderea facilităţilor acordate programatorilor, precum şi micşorarea poverii fiscale mai ales în rândul categoriilor vulnerabile (prin reducerea TVA la 9% la alimente şi băuturi nealcoolice şi scăderea TVA general de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016). Stimularea investiţiilor s-a făcut prin scutirea de impozit pe profitul reinvestit, iar în domeniul cultural prin reducerea TVA la cărţi la 5%. S-au mărit povara fiscală pe companiile din energie, accizele şi, în anumite cazuri, taxele pe proprietate.
 
Mediul privat a reacţionat pozitiv la aceste măsuri de relaxare fiscală, crescând conformarea voluntară la plata impozitelor şi taxelor. În ciuda relaxării fiscale de amploare, veniturile la buget în primele 10 luni din 2015 au crescut cu peste 14 miliarde de lei, mai mult decât veniturile suplimentare strânse la buget în tot anul 2014. 
 
Sunt procese care trebuie continuate – aici nu este nevoie de restartare. Nu trebuie modificată nici viziunea legată de diseminarea beneficiilor creşterii economice către populaţie, mai ales acolo unde există precaritatea veniturilor. Creşterea salariului minim, introducerea unor programe de transfer social condiţionat, mărirea salariilor mici din domeniul bugetar şi măsuri active pentru ocupare, mai ales în rândul tinerilor, sunt priorităţi şi pentru următorul an.
Concomitent, plecând de la ipoteza argumentată statistic a puterii din ce în ce mai reduse a statului în economie, trebuie întărite agenţiile de reglementare şi mărită capacitatea de reacţie a autorităţilor la exercitarea unei puteri de piaţă asimetrice faţă de alte companii şi cetăţeni. 
Ce ar trebui restartat în economie? Poate cuvântul restartat este mult prea radical, să spunem accelerat sau consolidat. În 2015, punctul de plecare este altul, deci trebuie trecut la un alt nivel. Dacă în ultimii trei ani s-a ajuns la un nivel superior din punct de vedere economic, social, tehnologic... în următorii ani trebuie mărită viteza de convergenţă cu ţările dezvoltate din UE. Am ajuns din urmă Republica Cehă ca mărime a economiei, în 3-4 ani trebuie să depăşim Portugalia şi Grecia. 
 
Mărirea de potenţial poate fi realizată, din punct de vedere economic, prin măsuri pe două niveluri – unul pe termen scurt şi altul prospectiv, cu efecte pe termen mediu si lung. 
 
Pe termen scurt: continuarea luptei cu risipa banului public, evaziunea fiscală şi eficienţa redusă a investiţiilor publice; introducerea efectivă în programarea bugetară a prioritizării investiţiilor publice; raţionalizarea cheltuielilor bugetare cu bunurile şi serviciile; reducerea risipei din companiile de stat prin îmbunătăţirea aplicării OUG 109 privind creşterea eficienţei guvernanţei corporative în companiile de stat. Pe partea de venituri se poate implementa o nouă Lege a redevenţelor, cu un trade off eficient între nevoia de creştere a resurselor bugetare şi încurajarea investiţiilor, poate fi introdus consensual impozitul forfetar pe anumite activităţi şi se poate aplica un regim corect de taxare pentru jocurile on line. Se pot reduce barierele administrative, economice şi tehnice la intrarea pe piaţă de noi companii, pentru a creşte flexibilitatea sistemului de companii şi a crea un mediu concurenţial real. Concomitent, plecând de la ipoteza argumentată statistic a puterii din ce în ce mai reduse a statului în economie, trebuie întărite agenţiile de reglementare şi mărită capacitatea de reacţie a autorităţilor la exercitarea unei puteri de piaţă asimetrice faţă de alte companii şi cetăţeni. 
 
Merită restartată discuţia privind ajustarea fezabilă, în contextul nevoii de modernizare a României, a unui nou cadru bugetar pe termen mediu (MTO) cu Comisia Europeană, conform reglementării nr. 1466/1997. Plecând de la riscurile economice globale evidente (problemele din ţările emergente, riscul de politici asimetrice între FED şi BCE, creşterea lentă din Zona Euro ş.a.), consider normală încheierea unui Acord de tip Linie de Credit Flexibilă cu FMI, România îndeplinind toate criteriile de calificare pentru acest tip de acord fără condiţionalităţi. 
 
Bugetul pe 2016 poate reprezenta instrumentul prin care România să se apropie de frontiera tehnologică, spaţiul fiscal obţinut prin măsurile pe termen scurt putând fi canalizate către absorbţia mai rapidă a progresului tehnic, îmbunătăţirea capitalului uman, dezvoltare instituţională, cercetare, dezvoltare, inovare, dar şi creşterea eficienţei energetice. Pot fi clonate zonele de excelenţă în cercetare existente. Fiecare regiune poate avea câte două oraşe inteligente, cu un parteneriat activ între guvernanţa economică administrativă – universităţi – institute de cercetare – companii, fapt ce poate conduce la difuziunea extinsă a cercetării. Triplarea bugetului Cercetării-Dezvoltării poate aduce efecte de multiplicare ridicate imediat, în condiţiile în care banii publici pot fi parţial direcţionati pentru a cofinanţa sectoarele de R&D la nivel de companii.  
 
La nivel de viziune, trebuie făcut saltul de la un model economic bazat pe imitaţie şi avantajul volatil al forţei de muncă ieftine şi relativ calificate către un model bazat pe inovare şi producţie cu valoare adăugată ridicată. Dezvoltarea infrastructurii trebuie să vină la pachet cu procesul de dezvoltare policentrică, abordarea spaţială echilibrată prin stimularea polilor de competitivitate, a parcurilor industriale şi tehnologice. Şi cu descâlcirea sistemului legislativ, vizând naşterea unuia adaptat unei economii flexibile.
 
Cristian Socol este conferenţiar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi editor asociat la Revista de Economie Teoretică şi Aplicată. A fost consilier personal al premierului Victor Ponta pe probleme macroeconomice. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: