Viktor Orban respinge criticile referitoare la legea reformei constituţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul ungar Viktor Orban a respins joi criticile referitoare la faptul că modificările recente ale Constituţiei ar periclita democraţia.

 „Cine ar fi capabil să prezinte măcar o dovadă, un fapt care ar putea servi ca bază de argumentare că acţionăm împotriva democraţiei?“, le-a spus Orban reporterilor, în Bruxelles, potrivit EU Observer.

Parlamentul ungar a introdus luni un amendament despre care anumite grupuri susţin că diminuează rolul Curţii Constituţionale. Curtea nu mai poate face referire la cazuri dinainte de ianuarie 2012 pentru a interpreta legile fundamentale.

Preşedintele său, numit de Guvern, ar avea şi puterea de a decide repartizarea cazurilor în tribunale.

Alte prevederi includ interdicţia oamenilor de a-şi găsi adăpost pe stradă, reglementarea statutului Bisericii, limitarea definiţiei familiei prin căsătorie şi restricţii în ce priveşte desfăşurarea campaniilor electorale.

Curtea Constituţională a anulat toate aceste prevederi, dar schimbările respective, la fel ca şi altele, sfidează decizia Curţii. În ce îl priveşte, premierul Viktor Orban a declarat că Parlamentul nu a adoptat nicio lege care să limiteze puterile Curţii Constituţionale.

„A trebuit să amendăm Constituţia, deoarece Curtea Constituţională a cerut asta din partea Parlamentului“, a spus el.

„La o zi după vot am primit un telefon de la Bruxelles pentru a opri votul. Nu e absurd?“, a continuat Orban.

Pe de altă parte, opoziţia a protestat şi a arborat steaguri negre la ferestre.

Guvernul lui Orban este acuzat de faptul că îşi plasează susţinătorii politici în posturile importante din instituţiile publice.

Consiliul Europei a avertizat prima dată săptămâna trecută cu privire la aceste modificări, iar Statele Unite şi Uniunea Europeană au avut poziţii similare.

Joi, comisarul UE pentru justiţie, Vivianne Reding, le-a declarat reporterilor că urmăreşte evenimentele cu atenţie. De asemenea, Comisia ar putea iniţia proceduri de infringement, dacă este necesar, a adăugat ea. La cererea lui Barroso, vom folosi toate instrumentele care ne sunt la dispoziţie“, a arătat purtătorul de cuvânt al lui Reding.

Potrivit legilor Uniunii, Ungariei i s-ar putea retrage dreptul de a vota, conform articolului 7 din tratatul UE.

La rândul său, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a invocat articolul 7 cu referire la Ungaria. El a subliniat că UE trebuie să dovedească mai întâi, fără urmă de îndoială, că legile Ungariei nu corespund legislaţiei Uniunii Europene.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite