Un judecător ucrainean care analiza dosarele unor protestari a fost asasinat

Un judecător ucrainean care analiza dosarele unor protestari a fost asasinat

Mai mulţi protestatari ucraineni au fost inculpaţi pentru ocuparea unor instituţii publice FOTO Reuters

Un judecător ucrainean a fost ucis marţi seară de persoane necunoscute în oraşul Kremenciuk, a anunţat Ministerul de Interne, subliniind că magistratul analiza dosarele unor manifestanţi anchetaţi pentru participarea la proteste, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorul asasinat, Oleksandr Lobodenko, în vârstă de 34 de ani, a "analizat recent cazurile mai multor participanţi la acţiunile de protest", a anunţat Ministerul ucrainean de Interne într-un comunicat.

Manifestanţii au fost inculpaţi pentru "ocuparea unor instituţii publice".

Judecătorul a refuzat însă plasarea inculpaţilor în detenţie provizorie, cum solicita Parchetul, şi a decis arestul la domiciliu.

Ucraina este din noiembrie anul trecut teatrul unor proteste fără precedent, ca urmare a deciziei autorităţilor de la Kiev de a refuza semnarea Acordului de Asociere cu UE, în favoarea apropierii de Rusia.

Centrul Kievului este ocupat de aproape trei luni de manifestanţi. De asemenea, mai multe administraţii regionale se află sub controlul manifestanţilor, în urma unor confruntări violente cu forţele de ordine.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările