Un elicopter aparţinând unei companii moldoveneşti a fost capturat de talibani. Persoane aflate la bord au fost luate ostatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un elicopter aparţinând unei companii moldoveneşti, la bordul căruia se aflau trei moldoveni şi 18 afgani, a efectuat o aterizare de urgenţă în Afganistan, iar persoane de la bord au fost luat ostatice, transmite Mediafax.

Potrivit site-ului de ştiri Unimedia, unul dintre cei trei moldoveni de la bordul elicopterului ar fi murit.

Autoritatea Aeronautică Civilă a Republicii Moldova, citată de Unimedia, a confirmat marţi seara că un elicopter de tip Mi-17-IV, aparţinând companiei moldovene Valan, a aterizat forţat în timp ce efectua o cursă Mazari-Sharif (OAMS) – Camp Shaheen – Maymene la aproximativ 25 de kilometri nord de Maymene.

La bordul elicopterului se aflau trei membri ai echipajului şi 18 pasageri, a anunţat Autoritatea, citată de site-ul de ştiri, precizând că nu deţine alte informaţii.

Potrivit Unimedia, motivele care i-au determinat pe piloţi să aterizeze erau necunoscute.

Contactaţi de Unimedia, reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze.

Ministerul moldovean de Externe a dat instrucţiuni Misiunii permanente a Republicii Moldova la ONU să obţină de la Misiunea ONU de Menţinerea Păcii în Afganistan informaţii despre cei trei cetăţeni moldoveni, membri ai echipajului elicopterului capturat, a anunţat într-un mesaj postat pe Facebook Ana Taban, o purtătoare de cuvânt a ministerului, potrivit Unimedia.

Potrivit postului ProTV Chişinău, Oleg Bălan, ministrul moldovean de Interne, nu a fost în măsură să ofere informaţii despre incident. La bordul elicopterului se aflau trei moldoveni - doi piloţi şi un inginer de bord, potrivit postului.

Potrivit Ministerului de Interne, citat de ProTV Chişinău, elicopterul era închiriat de Misiunea ONU în Afganistan.

Însă informaţia a fost dezminţită de Farhan Hak, un adjunct al unui purtător de cuvânt al ONU. Potrivit lui, citat de agenţia rusă Tass, elicopterul nu lucra pentru Misiunea ONU de Asistenţă în Afganistan (UNAMA).

Un purtător de cuvânt al Ministerului afgan al Apărării a confirmat că elicopterul a aterizat în provincia Faryab, scena unor confruntări armate între talibani şi forţele de securitate, potrivit ProTV Chişinău. Un ofiţer de armată de la Faryab a declarat, sub protecţia anonimatului, că imediat după ce aterizare, luptători talibani au alergat spre zona respectivă şi au deschis focul. Ulterior elicopterul a ars, potrivit ofiţerului.

UNAMA nu este o misiune de menţinerea păcii, ci este autorizată să susţină autorităţile afgane în procesul naţional de reconciliere, să monitorizeze situaţia drepturilor omului în ţară şi să coordoneze efortul umanitar.

Premierul interimar Gheorghe Brega a convocat pentru miercuri dimineaţa o şedinţă de urgenţă a Guvernului pe această temă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite