Ucraina comemorează victimele Marii Foamete

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Memorialul ridicat în memoria celor care au pierit în urma politicilor staliniste
Memorialul ridicat în memoria celor care au pierit în urma politicilor staliniste

În mod tradiţional, la ora 16:00, ucrainenii vor ţine un minut de reculegere în memoria victimelor Holodomorului şi vor lua parte la acţiunea „Aprinde o lumânare”, în cadrul căreia cetăţenii aprind lumânări şi le aşează la ferestre şi la monumentele ridicate în memoria celor care au murit în timpul Marii Foamete.

În mod tradiţional, la ora 16:00, ucrainenii vor ţine un minut de reculegere în memoria victimelor Holodomorului şi vor lua parte la acţiunea „Aprinde o lumânare”, în cadrul căreia cetăţenii aprind lumânări şi le aşează la ferestre şi la monumentele ridicate în memoria celor care au murit în timpul Marii Foamete.

Campania de ucidere prin înfometare a ucranienilor de către autorităţile sovietice de la Moscova este considerată drept unul dintre cele mai mari genocide ale secolului XX.

Condus şi orchestrat de liderul sovietic Iosif Stalin între anii 1932-1933, acest genocid a avut ca scop distrugerea oricărei forme de independenţă şi opoziţie în rândurile poporului ucrainean.

Potrivit Institutului de Demografie şi Studii Sociale din Kiev, pierderile demografice ale Ucrainei ca urmare a Holodomorului din 1932-1933 au fost de aproximativ 4,5 milioane de oameni, dintre care 3,9 milioane au fost cauzate de mortalitatea excesivă, iar alte 600.000 ca urmare a natalităţii foarte scăzute.

„Foamea nu a ocolit nici celelalte republici ale Uniunii Sovietice. Pierderile cauzate de mortalitatea ridicată cauzată de foamete în întreaga Uniune Sovietică s-au ridicat la 8,7 milioane de morţi”, susţine într-un studiu Oleksandr Gladun, director în cadrul instituţiei de cercetare. Cele mai mari pierderi cauzate de mortalitatea ridicată din anul 1933 au fost înregistrate în Kazahstan şi în Ucraina.

Pierderi semnificativ mai mici au fost în Rusia, precum şi în republicile din Asia Centrală, în Belarus şi în republicile din Transcaucazia.

Cei mai mulţi ucraineni au murit de foame în regiunile Harkiv, Kiev, Poltava, Sumi, Cerkasi, Dnipropetrovsk, Jitomir, Vinniţa, Cernihiv, Odesa, dar şi în partea Moldovei încadrate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană. Aproximativ 81% dintre victimele foametei din Ucraina erau etnici ucraineni, 4,5% – ruşi, 1,4% – evrei şi 1,1% – polonezi, printre victime existând, însă, şi mulţi belaruşi, bulgari şi unguri.

În 2006, Rada Supremă de la Kiev a recunoscut în mod oficial, prin lege, Holodomorul din 1932-1933 drept genocid îndrepat împotriva poporului ucrainean. Această lege interzice negarea publică a Holodomorului, însă nu prevede şi sancţiuni în acest sens.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite