Theresa May evocă un al doilea referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE

Theresa
May evocă un al doilea referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE

Premierul britanic Theresa May FOTO Arhivă

Premierul britanic a anunţat marţi o serie de compromisuri - inclusiv posibilitatea unui al doilea referendum şi rămânerea într-o uniune vamală temporară cu Uniunea Europeană (UE) -, cu scopul de a încerca să obţină o susţinere a planului său cu privire la Brexit a majorităţii deputaţilor, relatează AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

Theresa May i-a îndemnat pe deputaţi să o susţină, dând asigurări că este vorba despre ”ultima şansă de a găsi un mijloc” de a răspunde voinţei britanicilor, care s-au pronunţat cu 52% din voturile exprimate în favoarea ieşirii regatului din Uniune la 23 iunie 2016.

Aleşii au respins în trei rânduri acordul Brexitului, încheiat în noiembrie de către conducătoarea conservatoare cu Bruxellesul, ceea ce a obligat-o să amâne în două rânduri data divorţului, în prezent programată cel mai târziu la 31 octombrie.

Acest lucru a obligat totodată Guvernul să organizeze alegeri europene, care au loc joi, la aproape trei ani de la referendumul în favoarea Brexitului.

În cazul în care deputaţii aprobă proiectul de lege, care urmează să le fie prezentat la începutul lui iunie, ea intenţionează să le supună votului organizarea unui al doilea referendum cu privire la Brexit şi o rămânere temporară a regatului într-o uniune vamală cu UE.

Conducătoarea conservatoare a declarat că proiectul său de lege va oferi garanţii suplimentare cu privire la drepturile muncitorilor şi protecţia mediului - ceea ce cerea opoziţia laburistă.

Aceste anunţuri au loc la patru zile de la întreruperea de către Partidul Laburist (Labour) a negocierilor cu May, menite să găsească o soluţie în vederea punerii în aplicare a Brexitului.

Premierul, care a promis să facă o ”ofertă îndrăzneaţă” cu privire la Brexit, a declarat marţi că a ascultat, de asemenea, îngrijorările unioniştilor din micul partid nord-irlandez DUP cu privire la plasa de siguranţă (”backstop” în engleză), o soluţie inclusă în Tratatul retragerii din UE şi menită să evite reimpunerea unei frontiere fizice între provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, după Brexit, cu scopul de a apăra Acordurile de Pace din 1998 şi integritatea pieşei unice europene.

Este vorba despre o soluţie de ultim recurs, care ar intra în vigoare doar după perioada de tranziţie, în cazul în care nu se găseşte altă soluţie până la jumătatea lui 2020 între Londra şi Bruxelles.

Theresa May a precizat că Guvernul va avea obligaţia să caute aranjamente alternative backstopului până în decembrie 2020.

Indiferent dacă deputaţii adoptă sau resping acest proiect de lege, Theresa May urmează să se pregătească pentru a ceda locul.

Ea a fost somată, joi, într-o reuniune cu ”Comitetul 1922”, însărcinată cu organizarea Partidului Conservator (Tories), să ”convină” încă din iunie ”asupra unui calendar în vederea alegerea unui nou şef al Partidului Conservator”, potrivit preşedintelui Comitetului Graham Brady.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: