Dacă pentru Angela Merkel sferele de influenţă sunt desuete, pentru moldoveni şi ai lor politicieni, sunt o realitate. Aşa cum remarca şi Stratfor în 2016, Moldova are o greutate geopolitică mare, în contrast cu suprafaţa şi populaţia mică. Această greutate este dată de poziţia strategică a Moldovei, aproape de portul Odesa, de peninsula Crimeea, devenind o zonă de tranzit între regiunile separatiste din estul Ucrainei şi spaţiul NATO, definit de teritoriul României. De asemenea, aceeaşi companie de analize strategice din Statele Unite recunoaşte că viitoarele alegeri parlamentare din februarie ar putea să cimenteze orientarea pro-rusă a Moldovei pentru mulţi ani de acum încolo. Conform barometrului socio-politic realizat de IMAS pentru perioada 11-28 decembrie, la întrebarea „În varianta în care duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare anticipate, cu ce partid intenţionaţi să votaţi?“, 28,9% din respondenţi au spus PSRM, Partidul Socialist Republica Moldova, urmat de PDM, cu 16,8% şi PAS, cu 9,8%.

Acelaşi barometru mai indică câteva informaţii relevante cu privire la modul în care percep realitatea socio-politică moldovenii, şi la ce ar trebui să ne aşteptăm pe 24 februarie. Astfel, 71% din respondenţi cred că lucrurile în Republica Moldova merg într-o direcţie greşită, în timp ce 37,1% spun că prioritatea principală pentru următorul guvern ar trebui să fie majorarea pensiilor şi salariilor. Lichidarea corupţiei este doar a patra prioritate, cu 10,5%, sub sistemul social/ajutoare, cu 11,3%. Moldova este cea mai săracă ţară in Europa, iar mesaje precum lupta anticorupţie sau imigraţia contează mai puţin, faţă de promisiunile efemere şi goale ale clasei politice cu privire la creşterea ajutoarelor sociale.

Pe lângă problemele cotidiene aferente unei economii sărăcite de corupţie şi de o tranziţie defectuoasă, cetăţenii moldoveni au de ales între două lumi, între promisiunile unui viitor mai bun, dar plin de necunoscute din partea Uniunii Europene şi a unor candidaţi precum Maia Sandu şi Andrei Năstase, şi stabilitatea şi status quo-ul lui Igor Dodon şi al socialiştilor, care promit o realiniere economică, culturală şi socială faţă de Rusia, adică faţă de trecut, faţă de ceea ce populaţia Moldovei, în special cea vârstnică, cunoaşte deja. De cele mai multe ori, alegerea dintre necunoscutul luminos şi existentul gri este surprinzător de uşoară.

Influenţa Rusiei este, de asemenea, mult mai profundă. Ea se reflectă în bagajul istoric şi cultural pe care Republica Moldova le împarte cu Rusia, în forma sa sovietică sau imperială.

Republica Moldova, pe lângă importanţa strategică şi istorică pentru România, a intrat şi în atenţia Marilor Puteri care, în contradicţie cu cele spuse de Merkel, joacă un joc complex pe lângă actorii politici locali, pentru a atrage mica republică parlamentară pe propria orbită. Statele Unite, prin Departamentul de Stat, a emis o declaraţie prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la integritatea alegerilor parlamentare. Lotul de pământ unde a funcţionat fostul stadion din Chişinău, acum demolat, a migrat spre lupta politică, fiind dorit de oficialii americani pentru a construi noul sediu al ambasadei. Igor Dodon a refuzat să semneze tranzacţia, iar Parlamentul l-a ameninţat cu suspendarea. Derek Hogan, noul ambasador al Statelor Unite în Moldova, este un diplomat de carieră, vorbitor de limbă rusă şi experimentat în propagarea intereselor americane în zone dificile, precum Nicaragua, Rusia, Belarus sau Republica Dominicană. Recenta declaraţie dată de Hogan prin care a definit următoarele alegeri parlamentare drept un „test crucial“ ne arată că Statele Unite privesc cu atenţie rezultatul şi indică destul de clar un favorit în această cursă, anume blocul ACUM-PAS, ceea ce în general nu intră în practica diplomatică, ci este mai degrabă o mutare clară în încercarea de a creşte influenţa Washingtonului în regiune.

Chiar dacă terenul masiv cerut de Statele Unite pentru a-şi construi o nouă ambasadă şi numirea unui diplomat experimentat în Republica Moldova semnifică un interes crescut şi solid al Washingtonului pentru Chişinău şi regiune, acest interes nu are cum să fie la fel de mare precum al Moscovei, având în vedere poziţia geostrategică a Moldovei în proximitatea Ucrainei, a chestiunii Transnistriei, precum şi din punct de vedere al prestigiului Federaţiei Ruse, care vede orice fel de regres al fostelor republice sovietice de pe orbita sa, o pierdere considerabilă, care uşor ar putea conduce spre clătinarea scaunului lui Putin sau oricărui conducător care s-ar afla pe respectivul scaun.

Influenţa Rusiei este, de asemenea, mult mai profundă. Ea se reflectă în bagajul istoric şi cultural pe care Republica Moldova le împarte cu Rusia, în forma sa sovietică sau imperială. Rusia este prezentă în viaţa cetăţenilor moldoveni, de la comerţ, cultură, până la media. Faţă de mesajul inaugural în limba română al ambasadorului Hogan, media pro-rusă este prevalentă în ceea ce priveşte micile ecrane ale moldovenilor. Conform unui studiu realizat de publicaţia watchdog.md, Rusia nu caută să influenţeze opinia publică din Republica Moldova în felul în care încearcă să o facă în ţările UE, ci consideră Moldova drept parte a spaţiului rus, din punct de vedere al conţinutului mediatic. Programele promovează un cult al lui Putin, ideea că Rusia este „raiul pe Pământ“ şi că Vestul este întruchiparea răului.

Mai mult, aproximativ 170.000 de moldoveni lucrează în Rusia în mod ilegal, iar preşedintele pro-rus Igor Dodon, în urma unei vizite la Moscova, a anunţat că a obţinut din partea Kremlinului acordul de a acorda amnistiere pentru aceştia dacă se întorc în Republica Moldova în perioada 1-24 februarie şi nu se întorc în Rusia mai devreme de 1 martie, ceea ce coincide cu votul din 24 februarie. Având în vedere şi noua structura a votului, sistem electoral mix, votul în ţară a acestor cetăţeni cântăreşte mai mult. Amnistia este un pas concret, vizibil, pe care Kremlinul îl face, mutând pe tabla de şah din Republica Moldova, influenţând, pe cât posibil, scena politică şi socială din vecinătatea României.

Uniunea Europeană nu are influenţa culturală a Rusiei în Republica Moldova şi condiţionează ajutorul financiar mai mult pe baza de principii, decât pe considerente tactice, directe, prin care să influenţeze rezultate electorale. Totuşi, Uniunea Europeană are o serie de cărţi interesante pe care le poate juca. Cea mai importantă dintre acestea este profilul susţinătorilor acesteia în faţa proiectului concurent, Uniunea Eurasiatică. Astfel, conform unui sondaj al Institutului Republican Internaţional, pe segmentul 18-29 de ani, 69% ar vota pentru aderare la proiectul comunitar, în timp ce pe intervalul 30-49 de ani se înregistrează 53% suport. Deloc surprinzător, în intervalul >50 de ani doar 38% ar vota pentru aderare. Pe întreg eşantionul, UE adună 48% din voturi, faţă de 37% înregistrat de Uniune Eurasiatică. Aceste procente, deşi nu spectaculoase, sunt încurajatoare pentru un viitor în care voinţa electorală ar deturna direcţia spre Est a Chişinăului.

O a doua carte pragmatică pe care Uniunea Europeană ar trebui să o joace este faptul că Republica Moldova are în UE primul partener comercial, cu aproximativ 70% din exporturi mergând în această direcţie. Mai mult, în perioada ianuarie-noiembrie 2018, din totalul exporturilor Moldovei, aproximativ 30% s-au dus spre România, în timp ce Rusia a înregistrat 8%. Comerţul este unul din substraturile esenţiale pe care se construiesc relaţiile bilaterale şi capacitatea de proiecţie a puterii într-o direcţie sau alta. De asemenea, fondurile de asistenţă care vin prin UE sunt o pârghie puternică şi Bruxelles a aratat, contrar celor declarate de Merker în 2014, că este un jucător care îşi exercită influenţa în Moldova, sistând fondurile de macrofinanţare destinate Chişinăului, în urma invalidării alegerilor pentru primăria capitalei. O mutare cu impact şi eficientă, menită să mişte actorii politici interni spre direcţia europeană.

România ar trebui să joace îndrăzneţ în Moldova, să reafirme acest spaţiu în zona sa de influenţă.

Evident, România este vectorul principal prin care UE îşi poate creşte influenţa la Chişinău şi UE este la rândul ei principalul vector pentru România prin care Bucureştiul îşi poate implementa interesele naţionale peste Prut. România are, sau cel puţin ar trebui să aibă şi să cultive în continuare, canale diplomatice oficiale şi neoficiale prin care să susţină partidele cu orientare pro-europeană din arena politică vecină. Din păcate, nu există o strategie oficială a României vis-a-vis de Republica Moldova, parţial pentru că nu există consens politic şi pentru că nu se prioritizează interesele noastre naţionale într-o ordine coerentă, a importanţei, pe care să o urmăm spre îndeplinire.

Totuşi,  lucrurile merg, într-un ritm încet, într-o direcţie pozitivă în general în această relaţie. Faptul că în cazul gazoductului Ungheni-Chişinău, deşi nu sunt finalizate lucrările, se avansează şi că TVR Moldova a început să opereze din nou în Republica Moldova, constituie o platformă anemică dar existentă pe care Bucureştiul să construiască mai departe, atât timp cât există voinţă politică pentrua acest lucru. Din păcate, acest ritm anemic nu reuşeşte să compenseze instabilitatea politică din Republica Moldova şi, în acelaşi timp, este greu să acţionezi drept sprijin pentru o anumita direcţie a vecinilor noştri având propriul mediu politic tulbure, divizat şi concentrat pe câştiguri interne pe termen scurt, decât pe strategii externe pe termen lung.

România ar trebui să joace îndrăzneţ în Moldova, să reafirme acest spaţiu în zona sa de influenţă, să se folosească de siajul unei construcţii precum UE pentru a contrabalansa adversari puternici precum Rusia, şi cel mai important, să se coaguleze un consens politic pe această temă, pentru a ajunge undeva, asta dacă, bineînţeles, există interes în clasa politică autohtonă pentru ceva mai mult decât următorul scrutin electoral.