Reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului i-au vizitat pe românii din Spania

Reprezentanţi ai Guvernului şi Parlamentului i-au vizitat pe românii din Spania

Reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania s-au întâlnit cu trimişii Guvernului

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a organizat, la Castellon de la Plana (Valencia), o conferinţă pe tema "Şanse egale într-o Europă unită", cu participarea unor înalţi reprezentanţi ai aparatului de stat român.

Ştiri pe aceeaşi temă

Oficiali ai Guvernului României şi Parlamentului român au fost prezenţi sâmbătă şi duminică (2-3 aprilie), la Castellon de la Plana, în Spania, la prima din cele patru ediţii ale Conferinţei "Şanse egale într-o Europă unită", organizată de Guvernul României, prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, cu sprijinul Consulatului României de la Castellon de la Plana. Celelalte trei ediţii ale respectivei conferinţe vor avea loc la Madrid, Barcelona şi Sevilla, în cursul acestui an.

Reprezentanţii comunităţii româneşti din Spania s-au întâlnit cu trimişii Guvernului, printre care s-au numărat secretarul general al Guvernului, Daniela Nicoleta Andreescu, şeful Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, Eugen Tomac, preşedinta Casei de Pensii, Domnica Doina Pârcălabu, directorul pentru relatii internaţionale al Casei Naţionale de Pensii, Maria Luiza Socol-Florescu, vicepreşedinta Comisiei pentru egalitate de şanse din Senatul României, Mihaela Popa, Andreea Gărăiacu (Casa Naţională a Asigurărilor de Sănătate), Ilie Dincă (preşedintele Agenţiei Naţională pentru Romi), deputatul PDL Diaspora William Brînză, reprezentanţi MAE şi ai ministerului Muncii şi Agenţiei Naţionale a Romilor.

De la întâlnire nu a lipsit nici ambasadoarea României la Madrid, doamna Maria Ligor, precum şi reprezentanţii diplomatici ai Consulatului României din Castellon de la Plana, în frunte cu domnul consul Liviu Popa. Din partea autorităţilor spaniole a fost prezentă doamna Elvira Bosch Reig, directoarea teritorială a Sănătăţii din Provincia Castellon.

Imaginea românilor în Spania, o temă fierbinte a discuţiilor conferinţei

Jurnalişti ai publicaţiilor româneşti şi reprezentanţi ai asociaţiilor românilor din Spania, au participat la conferinţa de la hotelul Intur, în care au fost abordate teme de interes pentru comunitatea românească din statul iberic, precum educaţia, sănătatea, imaginea României reflectată în mass-media spaniolă, sistemul de pensii, votul prin corespondenţă, protecţia minorului, politici de integrare a minorităţii rome etc. Românii din Spania au cerut lămuriri şi ajutor privind cardurile europene de sănătate, debirocratizarea instituţiilor din România, şi au oferit propuneri şi sugestii privind o mai bună cooperare între autorităţile şi instituţiile române şi cetăţenii români din diaspora.

Printre temele cele mai dezbătute ateliere ale întâlnirii au fost cele despre imaginea românilor din Spania reflectată în mass-media spaniolă, dar şi ce ar trebui făcut pentru ca stereotipurile spaniolilor despre români să se schimbe, respectiv problemele - iar unde au existat propuneri concrete - şi soluţiile pentru ajutorarea şi integrarea cetăţenilor români de etnie romă din Spania.

Vezi VIDEO şi FOTO pe adevarul.es.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările