VIDEO Corespondenţă din Scoţia. Ce schimbă referendumul: „Istoria nu va mai fi la fel, nici a lor, nici a noastră“

Liam pregăteşte micul dejun scoţian (bacon, ochiuri, pâine prăjită, fasole albă, o jumătate de roşie coaptă, o bucată de cârnat), şi mâinile i se agită în ritmul cuvintelor înflăcărate pe care le rosteşte. La cei 25 de ani ai săi, locuitor al cartierului Newington, la periferia capitalei Edinburgh, nu are nicio ezitare să-şi apere cauza în faţa proprietăresei sale, Hannah, cu mult mai în vârstă, la Alex Guest House.

 „Nu avem nimic nici cu Regina, nici cu nimeni, dar m-am săturat ca vocea mea, a prietenilor mei, studenţi, să nu fie auzită! Londra se poartă cu noi ca steaua morţii din Star Wars: suge tot, bogăţii, sevă, speranţe, petrol, tot, şi nici nu ne aude şi nici nu ne dă nimic înapoi!"

Hannah, blondă pensionară, aruncă frazele cu verva partizanilor unionişti (cu mult mai vizibili şi mai virulenţi): „Da', ce crezi tu, că un Edinburgh independent te va asculta? Du-te tu şi fii prim-ministru, fă-i plăcere nenorocitului de Putin, care de abia aşteaptă să ne rupem! Da, da şi pregăteşte-te pentru 10 ani de sărăcie şi cerşit!"

Războiul generaţiilor în Scoţia

Cearta celor doi este auzită de toţi turiştii din salonul de mic-dejun: o încăpere victoriană, cu o lustră impozantă în plafon, cu fotografii ale prinţului Charles şi ale prinţesei Diana (dinainte de a fi despărţiţi, de lege şi de moarte). Nu ştim dacă trebuie să intervenim, nici eu, nici nemţii sau japonezul, nici jurnaliştii ruşi veniţi tocmai de la Moscova. Dar simţim inconştient mai multe lucruri:

1. Între cele două generaţii este o prăpastie enormă, pe care rezultatul referendumului, oricare ar fi el, o va adânci. Tineretul scoţian vrea ca cele 6 procente ale şomajului să nu ajungă la cele aproape 7 din restul regatului Marii Britanii.

2. Acelaşi tineret vrea ca Uniunea Europeană să devină o certitudine, chiar dacă pentru ea vor fi nevoie fie de 10 ani de noua procedură de aderare, fie de un bun avocat în drept comunitar.

3. Asemeni majorităţii scoţienilor, sătui de o căsătorie din interes, din care pasiunea şi iubirea (dacă au existat) au dispărut, tinerii din Alba (Scoţia), vor ca bogăţiile naturale din ţara lor să le aparţină şi să nu mai ia drumul Londrei.

Bluful Londrei – acum, un pericol

De fapt, dincolo de orice consideraţie legată de motivele pentru care un „Nu“ ar fi mai important decât un „Da“, ceea ce reiese din acest 18 septembrie este posibilitatea unui precedent. Juridic, niciun alt stat european nu va mai putea spune, lejer, că un referendum pentru autonomie sau independenţă este imposibil. Politic, pentru acest popor legănat de legendele din jurul lui Braveheart, William Wallace, un vis are şansa de a deveni realitate.

Bluful Londrei, care a acceptat acest referendum în 2012, se poate întoarce împotriva sa, iar Scoţia poate face din deviza primului ministru Alex Salmond, cifre: „Give us our future back!" („Daţi-ne viitorul înapoi!“). Vă aduceţi aminte de „I want my money back“ („Îmi vreau banii înapoi“)? Margaret Thatcher i-a învăţat bine, când a dat cu pumnul în masa Uniunii Europene.

În 18 septembrie scoţienii au ieşit la vot într-o zi în care ceaţa şi frigul au înconjurat capitala ca pentru a o apăra de ea însăşi. Dar Liam este optimist: „voi sărbători oricare ar fi rezultatul! Istoria nu va mai fi la fel, nici a lor, nici a noastră". Aş adăuga, a nimănui. Curajul şi determinarea cu care scoţienii vor fi încercat să schimbe istoria vor rămâne un exemplu. Poate că de aceea nici măcar nu e întâmplător că majoritatea secţiilor de votare (peste 5000, în total), au fost adăpostite de biserici: în istorie, ca şi în politică sau dragoste, a decide este o chestie care ţine de credinţă.