Teroriştii islamişti din Europa au de regulă un anumit lucru în comun: înainte de a deveni atentatori, au fost majoritatea dintre ei simplii infractori de rând. Mulţi dintre ei au devenit islamişti radicali abia în închisoare. De exemplu, atentatorul de la Târgul de Crăciun de la Berlin în 2016, Anis Amri. În cazul atentatorului de la Strasbourg, Chérif Chekatt, şi el infractor de drept comun, anchetatorii bănuiesc de asemenea o posibilă radicalizare în detenţie. Nu se ştie încă sigur dacă acesta a fost "doar" un infractor sau şi un islamist radicalizat. El a fost întemniţat anterior în Germania. Din cauza pericolului tot mai mare de radicalizare în închisori, şeful sindicatului penitenciarelor din Germania, René Müller, avertizează că sistemul de detenţie este depăşit de actualele probleme.

DW: Domnule Müller, se pare că problemele încep cu adevărat abia după ce aceşti infractori de rând ajung la închisoare. Ce ne puteţi spune?

René Müller: Nu este ieşit din comun ca anumiţi deţinuţi să fie atraşi de cercul musulmanilor radicalizaţi. Deţinuţii care sunt dispuşi să se radicalizeze sunt trataţi mai bine de aceste grupuri.

Este sistemul german de penitenciare dotat suficient din punct de vedere financiar şi al personalului pentru a face faţă fenomenului radicalizării în detenţie?

În mod sigur NU! În ultimii doi-trei ani, marcaţi de creşterea drastică a solicitărilor în sistemul penitenciarelor, nu am mai putut ţine pasul din punctul de vedere al personalului. Ne lipsesc în continuare cam 2000 de angajaţi pentru a putea rezolva doar chestiunile cele mai necesare. Este vorba de recunoaşterea din timp a tendinţelor de radicalizare şi de identificare a islamiştilor radicali aflaţi deja în închisori. Angajaţii noştri obervă deja aceste lucruri, dar nu putem să fim atenţi peste tot, din cauză că nu avem personalul necesar. Se poate întâmpla ca anumite tendinţe similare să scape neremarcate.

Este vorba probabil nu doar de numărul angajaţilor, ci şi de pregătirea acestora. Sunt colegii dvs suficient de bine antrenaţi?

Landurile federale au reacţionat la aceste tendinţe de radicalizare în închisori şi au elaborat planuri de combatere a acestui fenomen.

La ce vă referiţi?

Există proceduri care le spun colegilor la ce trebuie să fie atenţi, cui trebuie să raporteze mai departe dacă observă ceva suspect. Se creează astfel o privire generală de ansamblu. S-a încercat de asemenea antrenarea specifică a personalului nostru. Dar aceste cursuri de specializare nu ajung. În mod normal, fiecare angajat din sistemul de penitenciare ar trebui să fie pregătit de la bun început şi pentru astfel de probleme. Ceea ce momentan nu reuşim însă să facem. Mă aştept ca, odată cu îmbunătăţirea situaţiei personalului, să fie majorat şi numărul acestor cursuri de specializare.

Cum se poate recunoaşte din timp dacă un anume deţinut se radicalizează?

De exemplu, dacă un deţinut este relativ bine dotat în celula sa, cu Playstation şi anumite reviste, iar deodată se observă că acestea au dispărut din celula lui, că deţinutul a adoptat un stil de viaţă mai spartan, mai simplu - acesta este un indiciu. Poate că găsim brusc în celula sa şi un exemplar din Coran. Se mai pot observa schimbări în înfăţişarea deţinutului - de exemplu unii dintre prizonieri îşi lasă barbă. Sau infractorii de rând sunt văzuţi tot mai des în compania unor deţinuţi islamişti. Toate aceste aspecte ne determină să analizăm mai atent situaţia. Acestea nu sunt desigur dovezi clare de radicalizare, dar angajaţii noştri devin mai vigilenţi. Iar când un deţinut începe să recite din Coran, cel târziu atunci devenim foarte circumspecţi.

Domnule Müller, cercetători de la King's College din Londra au analizat în urmă cu doi ani biografiile a 79 de jihadişti din Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania şi Olanda. Cel puţin o treime dintre ei s-au radicalizat în închisoare. Este vorba deci de o problemă răspândită în întreaga Europă. Deci ar fi nevoie de o soluţie europeană. Există o cooperare transnaţională în acest domeniu?

Eu nu ştiu să existe. Nu avem nici măcar o cooperare judicioasă între landurile federale din Germania. Se încearcă colaborări transnaţionale, dar se face mult prea puţin.

Ce lipseşte cel mai mult?

Landurile federale ar trebuie să facă regulat schimb de informaţii privind tendinţele de radicalizare şi deţinuţii afectaţi. Dacă un deţinut se radicalizează într-o închisoare în Bavaria, este apoi eliberat şi ajunge ulterior iar în detenţie în alt land, în Schleswig-Holstein sau Saxonia Inferioară de exemplu, autorităţile din aceste landuri din urmă nu ştiu nimic despre radicalizarea deţinutului, dacă acesta nu a fost luat în prealabil în vizor de serviciul de securitate internă. Un potenţial atentator scapă astfel de controale mai atente în detenţie. Acum să ne imaginăm acest fenomen la nivel european. Nu se poate efectua ţinerea sub observaţie a acestor persoane la nivel european decât dacă serviciile secrete sunt alertate şi dacă există cooperare transnaţională. Este nevoie urgentă deci de găsire a unei soluţii exact la acest nivel.

Interviu realizat de Ralf Bosen pentru Deutsche Welle