Putin cere Moldovei să înceteze „blocada asupra Transnistriei“

Putin cere Moldovei să înceteze „blocada asupra Transnistriei“

Punctul de control între Moldova şi Transnistria

Vladimir Putin a cerut Moldovei să înceteze blocada asupra provinciei Transnistria, pentru a putea fi găsită o soluţie la acest conflict îngheţat. Potrivit liderului rus, situaţia provinciei nistrene este una dintre cele „mai complicate probleme moştenite după destrămarea URSS“.

„Transnistria are o populaţie de peste jumătate de milion, iar oamenii au puternice atitudini proruse. Mulţi sunt cetăţeni ruşi. Oamenii au propriile convingeri referitor la modul în care să-şi construiască viitorul, soarta. Aceasta nu este altceva decât o manifestare a democraţiei, dacă le vom permite să facă după cum doresc“, a declarat preşedintele Rusiei în cadrul maratonului de întrebări şi răspunsuri, organizat în direct la televiziune.

„Dialogul trebuie purtat şi cu Moldova, şi cu Ucraina, trebuie intensificate negocierile pe linia 5+2, trebuie ridicată blocada ale cărei urmări negative sunt resimţite de oamenii care locuiesc în Transnistria. Blocadă şi din partea Moldovei, şi din partea Ucrainei. Spre graniţa cu Transnistria, din partea Ucrainei au fost deja trimise formaţiuni armate naţionaliste. Desigur, unei asemenea situaţii trebuie să i se pună capăt cât mai urgent“, a mai afirmat liderul de la Kremlin.

Anterior, joi dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că preşedintele Rusiei a fost informat cu privite la solicitarea Tiraspolului privind recunoaşterea independenţei Transnistriei, însă nu a fost fixat un termen pentru analizarea acestei cereri.

Parlamentarii transnistreni au votat miercuri în Sovietul suprem de la Tiraspol trimiterea unei solicitări de recunoaştere a independenţei regiunii separatiste. Autorităţile separatiste şi-au manifestat în unanimitate dorinţa ca Transnistria, parte a Republicii Moldova, să se alipească la Federaţia Rusă, în contextul precedentului Crimeea. Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU şi OSCE, iar o delegaţie de la Tiraspol era aşteptată joi într-o vizită la Moscova.

Şeful Guvernului de la Chişinău a făcut apel către partenerii din Federaţia Rusă să vină cu o reacţie promptă, în deplină conformitate cu normele şi principiile dreptului internaţional.

„Demersul aşa-zisului Soviet Suprem este o acţiune unilaterală contraproductivă. Singura cale viabilă pentru rezolvarea conflictului transnistrean este continuarea dialogului politic fără preconditii“, a declarat Iurie Leancă. 

În text se arată că „poporul transnistrean, prin intermediul unuia dintre cele mai democratice exerciţii - referendumul, a votat pentru independenta RMN (Republica Moldovenească Nistreana) si alipirea ulterioară la Federaţia Rusă“.

„În conformitate cu normele universal recunoscute ale dreptului internaţional, dreptul persoanelor la autodeterminare ar trebui să fie la baza deciziilor politice, iar fiecare stat este obligat să respecte acest drept", spun liderii de la Tiraspol în solicitarea oficială prezentată astăzi.

În urma referendumului de la 17 septembrie 2006 din Transnistria, 97,2% din populaţie a votat pentru independenţă RMN şi aderarea ei ulterioară la Federaţia Rusă, potrivit presei nistrene.

La mijlocul lui martie, Mihai Burla, preşedintele Sovietului Suprem, a avut o cerere similară, adresându-se adresat omologului său de la Kremlin, Serghei Narîşkin, cu o solicitare de examinare a posibilităţii de aderare la Rusia a regiunii transnistrene. Iniţiativa a fost respinsă categoric de autorităţile de la Chişinău, iar Moscova a dat asigurări că nu are în vedere recunoaşterea regiunii separatiste, unde deţine un contingent militar.

OSCE desfăşoară aceste negocieri care au loc în formatul 5+2, reunind Republica Moldova, Transnistria, Ucraina, Rusia şi OSCE, cu Statele Unite şi Uniunea Europeană ca observatori.

Întrerupte timp de şase ani, aceste negocieri s-au reluat în 2011, dar o nouă rundă de negocieri prevăzută în aprilie nu a avut loc.

De la destrămarea fostei URSS la începutul anilor 1990, Republica Moldova şi Transnistria se află în conflict. Un război scurt a avut loc între 1991 şi 1992 şi s-a soldat cu sute de morţi. Separatiştii din Transnistria au beneficiat atunci de susţinerea Rusiei, care îşi menţine încă militarii pe acest teritoriu, împotriva voinţei Chişinăului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: