Preşedintele Bulgariei invită la discuţii reprezentanţii protestelor din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele bulgar Rosen Plevneliev a declarat marţi că invită reprezentanţii protestelor în masă din întreaga ţară la o întâlnire împreună cu oficialii bulgari pentru a căuta soluţiile unei crize care a dus la demisia guvernului.

În urma unei reuniuni a consiliului Naţional de Securitate, Plevneliev a subliniat că este esenţial un compromis din partea ambelor părţi, informează site-ul de ştiri „The Washington Post”.

Unele dintre cererile protestatarilor pot fi îndeplinite, în timp ce altele nu sunt realiste”, a susţinut preşedintele Bulgariei, fără a specifica în mod concret cerinţele respective.

Între timp, membrii parlamentului s-au întâlnit marţi pentru a dezbate în regim de urgenţă  legislaţia care ar putea permite reducerea costurilor la electricitate, problemă care a declanşat protestele în masă şi reforme politice radicale invocate de cetăţenii nemulţumiţi.

Valul de nemulţumiri care a cuprins bulgarii din Sofia şi cărora li se alătură multe alte oraşe importante din ţară, au început în urmă cu două săptămâni din cauza facturilor foarte mari pentru electricitate şi din cauza sărăciei larg răspândite. Treptat, protestele au evoluat până au ajuns să reprezinte o ameninţare la ordinea societăţii.

Săptămâna trecută, confruntările violente dintre forţele poliţiei şi protestatari au cauzat rănirea a 24 de persoane şi  au forţat prim-ministrul Boiko Brisov să anunţe demisia guvernului său de centru-dreapta pentru a permite organizarea alegerilor anticipate, aşteptate la începutul lunii mai.

Sâmbătă, aproximativ 150.000 de bulgari din mai mult de 40 de oraşe din întreaga ţară s-au reunit într-un protest naţional care a avut cea mai mare amploare de la colapsul financiar al Bulgariei din 1997.

Borisov, în vârstă de 54 de ani, a fost spitalizat luni din cauza hipertensiunii şi „se află într-o condiţie stabilă”, a declarat Lyubomir Spasov, directorul spitalului.

În ciuda demisiei guvernului, preşedintele Plevniev a susţinut că echipa guvernamentală a lui Borisov este în continuare responsabilă cu gestionarea situaţiei de criză până în momentul în care va fi numit un guvern interimar, săptămâna viitoare.

Între timp, membrii parlamentului au votat în legătură cu modificările propuse pentru legea care ar putea oferi cetăţenilor obişnuiţi o voce în cadrul organului instituţional care stabileşte preţul electricităţii.

Bulgarii sunt nemulţumiţi din cauza regulilor fiscale dure la care au fost supuşi în ultimii zece ani şi care nu s-au materializat printr-o economie în creştere, ci o scădere a nivelului de trai.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite