Din cartea lui Halik Kochanski, „The Eagle Unbowed. Poland and Poles during the Second World War” apărută în 2012 aflăm unele elemente mai puţin cunoscute. Dată fiind declanşarea iminentă a ostilităţilor de către Germania, Polonia a încheiat cu Franţa un acord militar în mai 1939. Potrivit acestuia, Franţa ar fi trebuit să înceapă fără întârziere o operaţiune militară ofensivă împotriva Germaniei, iar Polonia să se rezume la o campanie defensivă. Acordul mai prevedea că Franţa va trimite în Polonia, imediat după începerea războiului, o misiune aeriană specială. Polonezii nu ştiau însă la acea dată că francezii nu aveau nicio intenţie să pornească o ofensivă împotriva Germaniei, iar britanicii fuseseră informaţi de această situaţie. Generalul britanic Ironside nota în jurnalul său: „francezii i-au minţit pe polonezi când le-au promis că vor ataca”. În aceeaşi lună mai 1939, o misiune britanică vizita Varşovia pentru a discuta planurile de război. Britanicii au fost mai direcţi: vor intra în război cu Germania dar nu vor acorda sprijin militar Poloniei deoarece, aşa cum credea acelaşi general Ironside, Polonia nu putea fi cucerită nici printr-o campanie de câteva luni.

Franţa şi Marea Britanie au promis ajutor în formă de împrumuturi pentru armament. În vara lui 1939 a devenit însă clar pentru polonezi că Franţa nu doreşte să contribuie la acest efort. Britanicii au acordat un credit de 8 milioane de lire sterline dar Polonia nu a găsit vânzători de armament în Europa. Franţa şi Marea Britanie se pregăteau de fapt pentru un război de lungă durată şi căutau modalităţi de a-şi asigura propria securitate. Primul - ministru polonez Beck a dat asigurări aliaţilor că Polonia va lupta până la ultimul om dar nu a precizat şi cum o va face.

Cu trei zile înainte de începerea ostilităţilor, Chamberlain îl asigura la Londra pe trimisul special al lui Herman Göring că polonezii vor satisface toate cererile Germaniei referitor la Danzig - fără a fi existat o consultare prealabilă cu polonezii. Din acest motiv, Hitler a crezut până în ultimul moment că Marea Britanie nu va intra în război cu Germania pentru Polonia. Diplomaţii francezi şi britanici de la Varşovia cereau Poloniei în luna august 1939 să nu decreteze mobilizarea generală dar Polonia, conştientizând pericolul german, a realizat “mobilizarea secretă” începând cu 24 august.

Declanşarea războiului s-a făcut - un fapt mai puţin cunoscut - prin atacuri germane din trei direcţii simultan. Atacul terestru a fost urmat de un atac aerian fără precedent, în care civilii şi nu militarii au fost ţintele predilecte. Acest gen de atac a fost prima dată experimentat la Guernica în timpul războiului civil spaniol dar nu în proporţiile în care a fost aplicat în Polonia.

Polonia a crezut pe parcursul lunii septembrie 1939 că trupele franceze şi cele britanice vor ataca Germania, lucru care nu s-a întâmplat. Geberalul Jodl relata în faţa Tribunalului de la Nurenberg că situaţia Germaniei era atât de fragilă în 1939 încât un atac al celor 110 divizii franceze şi britanice ar fi nimicit complet cele 23 de divizii germane. Generalul Keitel declara la rândul său după război că Germania se aştepta la un atac din partea Franţei şi a existat o totală surprindere la Berlin că acesta nu a avut loc. Franţa a trecut graniţa cu Germania în regiunea Saar pe data de 7 septembrie, pentru a se retrage imediat, cu totul inexplicabil. Goebbels nota în jurnalul său: “retragerea franceză este mai mult decât surprinzătoare, este complet de neînţeles”. Britanicii s-au rezumat să bombardeze flota germană de la Wilhelmshaven şi să distribuie manifeste pacifiste pe teritoriul german cu ajutorul aviaţiei. Polonezii au cerut, fără rezultat, ca britanicii să bombardeze facilităţile de război ale Germaniei pentru a uşura situaţia dramatică din Polonia.

Devenise clar la un moment dat că Franţa şi Marea Britanie nu doresc să se angajeze în război. Pe 13 septembrie a avut loc şedinţa Consiliului Suprem de Război Franco - Britanic, ocazie cu care Chamberlain şi Daladier s-au felicitat reciproc pentru că nu s-au angajat în război. Britanicii au transmis ambasadorului Poloniei la Londra că se pregătesc pentru un război de trei ani şi nu este nicio urgenţă de a interveni.

Polonia a fost lăsată să lupte singură. În câteva zile a devenit clar că ceea ce se poate spera este doar a încetini avansul armatei germane. Ce s-a întâmplat ulterior este bine-cunoscut: Polonia nu a rezistat mai mult de o lună ofensivei germane, fiind atacată ulterior şi de URSS. Ce a mai rămas din armata poloneză s-a refugiat în Franţa, ulterior în Marea Britanie şi a contribuit la efortul de război. Războiul nu a durat doar 3 ani, aşa cum se anticipase la Paris şi Londra, ci aproape 5 ani. În cele din urmă, Germania a fost învinsă, ca urmare a eforturilor masive ale aliaţilor, polonezii având o contribuţie importantă la efortul de război.  

Întreaga situaţie seamănă izbitor cu războiul din Ucraina. Federaţia rusă, la fel ca Germania, a plănuit minuţios atacul asupra Poloniei, formulând revendicări teritoriale imposibil de satisfăcut. Invazia unei forţe armate străine (germane/ruse) a generat un aflux important de refugiaţi: în 1939 refugiaţii polonezi au ales România, în 2022 refugiaţii ucraineni statele vecine (Polonia, Ungaria, Slovacia şi România). Polonia, ca şi Ucraina în prezent, s-a bazat pe ajutorul occidental. Aliaţii occidentali au prevăzut în 1939 că este vorba de un conflict de durată şi din acest motiv nu au acordat ajutor imediat Poloniei. La fel şi în prezent: britanicii şi americanii avertizează asupra unui război de durată în Ucraina. Spre deosebire de 1939, ajutorul occidental a venit la timp, a precedat războiul şi continuă în prezent. Marea întrebare din acest moment este cât timp va rezista Ucraina şi dacă va putea să reziste până la capăt sau va avea soarta Poloniei din 1939. Ucraina, la fel ca şi Polonia în 1939, are nevoie disperată de avioane pe care nu le-a primit deocamdată (SUA au promis livrarea de elicoptere). Spre deosebire de Polonia în 1939, Ucraina are nevoie disperată şi de tancuri (Polonia se baza înainte de război pe cavaleria sa care s-a dovedit inutilă în faţa tancurilor germane), primind până în prezent blindate uşoare şi având promisiuni de noi livrări.

Ajută statele NATO suficient Ucraina în acest moment pentru a face faţă unei ofensive de amploare, precum cea începută recent în Donbas? SUA ajută foarte mult din punct de vedere militar dar exclude o intervenţie terestră. Aliaţii occidentali doresc înfrângerea armatei ruse dar dacă se poate doar prin intermediul forţelor ucrainene. Orice implicare directă în conflict este văzută ca fiind potenţial începutul unui nou război mondial. Marea întrebare a momentului este până unde este dispus Putin să meargă: va considera ostile transporturile de armament destinate Ucrainei pe teritoriul unor state terţe, într-atât încât acestea să devină ţinte legitime sau se va limita la teritoriul Ucrainei? Din cauza lipsei unui răspuns clar la această întrebare, livrările de armament se fac cu multă precauţie şi se evită expedierea unor anumite tipuri de armament greu. Există soluţii militare care pot fi avute în vedere, cum ar fi de exemplu crearea de zone sigure (safe havens) în vestul Ucrainei pentru protecţia civililor dar pentru moment orice implicare directă este exclusă. Cum va reacţiona Federaţia rusă la o implicare directă a statelor NATO este dificil de spus dar cine îşi asumă riscul de a afla? În afară de soluţiile militare, pot fi gândite şi noi sancţiuni la adresa Federaţiei ruse, precum importurile de petrol şi/sau gaz dar decizia este greu de luat la nivel european deoarece ar avea efecte de bumerang la adresa economiilor statelor europene. Ce se va întâmpla dacă Federaţia rusă va folosi arme chimice? Majoritatea americanilor declară că ar sprijini o implicare directă în conflict în acest caz dar nu există decât indicaţia că SUA vor reacţiona în acest caz în mod proporţional - evident, o decizie de implicare militară va fi luată doar dacă se menţine sprijinul opiniei publice.

Miza Poloniei în 1939 era enormă: căderea acesteia a generat mai mult optimism în tabăra germană care a realizat că poate cuceri fără mari riscuri o mare parte din Europa de Vest. Dacă aliaţii Poloniei ar fi intervenit decisiv în 1939, prin implicare directă în campania militară, poate Polonia ar fi rezistat mai mult şi poate Germania s-ar fi retras, satisfăcută cu un coridor până la Danzig pe teritoriul Poloniei. La fel şi în prezent, miza Ucrainei este la fel de mare: Ucraina divizată, pierzând teritorii în zona Mării Negre şi întregul Donbas l-ar determina pe Vladimir Putin să gândească eventual continuarea ofensivei împotriva statelor vecine Ucrainei. Dimpotrivă, oprirea ofensivei ruse în Donbas ar demonstra că Federaţia rusă are capacităţi militare limitate şi nu poate emite pretenţii teritoriale, nici la adresa Ucrainei, nici la adresa vreunui alt stat. Cel de-al Doilea Război Mondial ne învaţă însă o lecţie: un război de o asemenea amploare nu poate înceta imediat, este nevoie de câţiva ani. Până la urmă, aliaţii occidentali au câştigat războiul, drămuind eforturile, suferind înfrângeri de etapă şi revenind ulterior. Este foarte posibil ca la fel să se întâmple şi în prezent: efortul de a ajuta Ucraina trebuie bine drămuit, deoarece războiul este pe termen lung, chiar dacă în acest fel pe moment numărul victimelor din partea civililor ucraineni va fi şi mai mare. Al Doilea Război Mondial mai oferă o lecţie: dacă stai deoparte într-un conflict în care ajuţi de formă un partener de alianţă militară, este foarte posibil ca inamicul să fie încurajat de această slăbiciune şi să te considere următoarea ţintă - cazul Franţei care a capitulat la câteva luni după Polonia. A înţelege această lecţie înseamnă că ar trebui să i se ofere Ucrainei tot ceea ce cere pentru a scurta cât mai mult un război care riscă să devină de durată.