Persoane înarmate au atacat o navă ucraineană de război în Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoane înarmate au atacat o navă ucraineană de război, în Crimeea, a anunţat joi Ministerul ucrainean al Apărării, transmite agenţia AFP, citată de Mediafax. În total, astăzi a fost confirmată ocuparea prin forţă a trei nave ucrainene, o a patra fiind în pericol de a pierde controlul forţelor ucrainene.

Un grup de persoane înarmate a preluat controlul prin forţă al unei corvetei ucrainene Ternopil, ancorată la Sevastopol, potrivit anunţului făcut de Vladislav Seleznev,  purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea.

Grenade asurzitoare au fost utilizate în cursul atacului şi s-au auzit rafale de arme automate, a declarat purtătorul de cuvânt pentru AFP. Oficialul ucrainean a mai spus că nu deţine informaţii despre situaţia echipajului, deoarece nu se află în legătură cu acesta.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Seleznev a confirmat că membrii unor miliţii proruse şi militari ruşi au blocat accesul în zonă, în timp ce corveta Ternopil era luată cu asalt de către o navă la bordul căreia se aflau persoane înarmate.

Oficialul nu a precizat însă dacă forţele ruse au preluat controlul şi asupra corvetei Slavutici, ancorată alături de Ternopil. Ofiţerul de la bordul corvetei Slavutici nu a putut fi contactat telefonic de către jurnaliştii agenţiei AFP.

Anterior, comandantul Flotei ruse la Marea Neagră Aleksandr Vitko a urcat la bordul corvetei Slavutici cu intenţia de a negocia o predare. Cele două corvete erau blocate de câteva zile  în portul Sevastopol de către Marina rusă. Ele au fost îndepărtate de chei pentru a evita un atac, notează Mediafax.

Forţele ruse şi proruse din Crimeea încearcă de două zile să preia controlul asupra bazelor forţelor ucrainene în peninsulă, anexată de facto Rusiei, în ciuda protestelor Kievului şi ale Occidentului. Două baze, dintre care una este cartierul general al marinei ucrainene la Sevastopol, au fost ocupate miercuri.

Tot joi, proruşii din Crimeea a confiscat două nave de război aparţinând armatei ucrainene. Ministerul Apărării de la Kiev a transmis joi că trupele ucrainene din Crimeea au fost ameninţate.

Au fost trase mai multe focuri de armă, însă nu au fost înregistrate victime, a raportat un corespondent al agenţiei Associated Press, aflat în portul din Sevastopol. Nava Hmelnitsky a fost ocupată de activiştii proruşi, la scurt timp fiind înconjurată şi nava ucraineană Lutsk.

Tensiunile din regiune au rămas las un nivel ridicat, în ciuda deciziei forţelor pro-ruse de a elibera comandantul unei baze navale de pe teritoriul peninsulei Crimeea. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite