Percheziţii la biroul şi locuinţa lui Jean-Marie Le Pen, suspectat de fraudă fiscală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conacul de la Montretout în care se află biroul lui Jean-Marie Le Pen, la Saint-Cloud, dar şi domiciliul acestuia, în Hauts-de-Seine, au fost percheziţionate miercuri, anunţă surse judiciare şi apropiate fondatorului Frontului Naţional (FN, extremă dreapta), relatează Reuters.

Un asistent al fondatorului FN, Pierre Malinowski, care a recunoscut că a făcut parte din unitatea de comando care a organizat fuga a doi piloţi francezi din Republica Dominicană, nu a fost vizat în aceste percheziţii, potrivit surselor citate.

Parchetul Naţional Financiar a deschis în iunie o anchetă pentru spălare de bani şi fraudă fiscală în legătură cu un presupus cont ascuns, în străinătate.

Contactat telefonic de Reuters, Jean-Marie Le Pen a declarat că se afla în străinătate, precizând că în vila sa din Montretout, la Saint-Cloud, se află birourile sale, dar că el locuieşte la Rueil-Malmaison.

"Sunt uimit şi indignat, nu văd motivul acestei percheziţii", a spus el. "Nu am cont ascuns în străinătate", a subliniat Le Pen.

Mediapart scria la sfârşitul lui aprilie că fostul preşedinte al FN, în vârstă de 87 de ani, ar fi plasat bani în Elveţia prin intermediul unui societăţi de administrare de patrimoniu condusă de către un colaborator apropiat.

Jean-Marie Le Pen ar fi depus suma de 2,2 milioane de euro - dintre care 1,7 milioane în monede de aur - la HSBC, pe care ulterior ar fi transferat-o la o filială a altei bănci elveţiene, în Bahamas, potrivit site-ului de informaţii.

Tot potrivit Mediapart, Parchetul din Nanterre a primit aceste elemente de la serviciul pentru lupta împotriva spălării de bani Tracfin.

O anchetă preliminară a fost deschisă deja la Paris, la sfârşitul lui 2013, cu privire la patrimoniul fostului candidat la preşedinţia Republicii franceze.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite