Opţiunile româneşti în barometrul UE: unde ne aflăm, ce avem de spus despre Europa?

Mâine, la Strasbourg, Jean Claude Juncker, Preşedintele Comisiei Europene, va susţine discursul anual despre „Starea Uniunii”. Peste două zile, la Bratislava, începe Summitul informal care se va concentra asupra Reformei Europei.

Două momente de la care unii nu aşteaptă nimic, absolut convinşi că UE - şi mai ales instituţiile sale - nu pot şi nici nu vor să se schimbe fundamental, proptite solid într-un mecanism birocratic de autoapărare dublat de o retorică foarte complexă şi planuri de acţiune, programe, şi iniţiative superbe pe hârtie, dar care nu au putut niciodată să fie implementate în totalitatea lor din cauza profundelor divergenţe între Statele Membre.

De cealaltă parte sunt cei care, cu orice preţ, doresc să mişte lucrurile în sensul unei evoluţii fie înspre un proiect federalist unificator al unei întregi Europe sau al unui cerc de putere care să grupeze ţările „cu ambiţii comune”, fie al unei soluţii care să disipeze puterea centrală de la Bruxelles, câtă mai este ea prin limitările Tratatului, înspre zona de decizie a unei Europe în care Statele Naţiuni să devină prioritare.

Negocierile au ajuns aproape de final între liderii grupurilor cu viziuni antagoniste, şi acum se aşteaptă cu mare interes discursul lui Juncker, care va sintetiza poziţia nu numai a Comisiei, ci şi a principalelor instituţii europene. Urmărindu-se cu foarte mare atenţie reacţiile europarlamentarilor, cele care vor permite să se descifreze pe de o parte poziţiile marilor grupuri politice europene, dar şi, în mod egal, opţiunile naţionale ale naţiunilor-lider din Europa.

Nu ştiu dacă europarlamentarii noştri se vor lansa în această dezbatere. Şi dacă da, nu ştiu dacă vor putea să se constituie ca vectori ai unei poziţii tip vector naţional care să anunţe opţiunile României. Aşteptam cu mare speranţă să văd că Preşedintele sau Primul Ministru sau Ministrul nostru de Externe anunţă o reuniune pe această temă cu grupul europarlamentarilor români, nu pentru a da indicaţii, ci pentru a concretiza o eventuală bază minimală de joc, în acord cu ceea ce ţara noastră se pregăteşte să susţină ca punct de vedere oficial în cadrul marii dezbateri de la Bratislava.

Cum s-a construit această poziţie? Foarte greu de anticipat deoarece nu există o poziţionare publică şi chiar nu cred că Parlamentul ar fi interesat să se preocupe de asemenea nimicuri care ţin de destinul României pe termen lung, deoarece mandatul său este acum pe termen foarte scurt şi are de votat alte chestiuni urgente, mult mai pământeşti, toate exclusiv legate de reglările de conturi interne.

Avem însă un termen de comparaţie, rezultatele unei cercetări privind „sentimentul european” la nivelul opiniei publice din România, material oficial realizat în această primăvară în cadrul unui Eurobarometru difuzat apoi ca document oficial de Comisia Europeană. Interesant şi util deoarece acest tip de statistici sunt cele pe care se construiesc analizele de impact pentru marile politici europene şi, în foarte mare măsură, constituie şi referinţe în analiza de risc şi impact pentru ceea ce va fi implementarea lor în politicile naţionale din fiecare Stat Membru. În finalul acestui text, puteţi consulta paginile privind România, rezultanta a 1021 de interviuri prin metoda „faţă în faţă” între 21-30 mai 2016.

Prin comparaţia permanentă cu media europeană, vedem că opţiunile româneşti se află oarecum în apropierea punctului median, în orice caz nu în zone excentrice, fie pozitive, fie negative. Firesc, există şi diferenţe importante, cum ar fi cea a sentimentului faţă de evoluţia situaţiei economice din România prin raport cu media europeană: la noi, 78% spun că e proastă (faţă de media europeană de 57%), iar situaţia financiară familială este descrisă drept „Bună” în doar 56% din cazuri, faţă de 68% media europeană. Suntem mai optimişti decât europenii când e vorba despre situaţia pieţei muncii (indice de speranţă 24% faţă de 22% medie europeană), în ce priveşte evoluţia economiei naţionale, pe care 26% o văd îmbunătăţindu-se în viitor, faţă de 21% în Europa. Ne desparte de europeni şi gradul de încredere în evoluţia personală la nivelul locului de muncă (25% optimism la noi faţă de 20% în Europa) precum şi imaginea bună pe care o avem faţă de perspectivele europene (30% la noi faţă de 18% în UE), dar şi, în paralel, o proporţie de intervievaţi (35%) care cred că va merge mai rău, în comparaţie cu 43% la nivel european.

Unde lucrurile devin chiar interesante este atunci când se vorbeşte despre gradul de încredere în UE, dar şi în instituţiile fundamentale ale statului. La noi, procentajul de încredere/neîncredere în UE este de 47%/43%, faţă de media UE, adică 33% încredere şi 55% neîncredere. Firesc, instituţia naţională în care românii au cea mai puţină încredere este Parlamentul (82% păreri negative faţă de doar 14% păreri pozitive), media europeană fiind 65% păreri negative/28% păreri pozitive. Urmează Guvernul Romîniei cu un raport 73% neîncredere/24% încredere ) faţă de 66%/27% media europeană). La nivel general, avem o părere mai bună despre UE (43%) decât media europeană de 32%), asta în ciuda intuiţiei a 46% dintre români că s-ar fi atins punctul maxim în criza din pieţele muncii (faţă de 41% media europeană). În medie, aşteptările, priorităţile şi temerile românilor sunt cam aceleaşi cu media cetăţenilor europeni.

Semnificaţia politică a acestor analize comparate este, oare, luată în calcul de decidenţii noştri în formularea poziţiei naţionale privind modul în care se va reforma Europa? Înseamnă oare, spre diferenţă de alte ţări din UE, că noi vom opta în favoarea „consolidării pe mai departe a proiectului european”, alăturându-ne astfel unei perspective de lucru cu nucleul dur? Asta însemnând şi angajamente cu termene precise, asumate de o parte şi de alta, pentru aderarea la ce vor fi noile spaţii Schengen/Euro, cu reguli mult mai severe decât acum dar având, în schimb, şi „plase de salvare” mult mai puternice în caz de apariţie de crize economice şi financiare masive?

Dar avem şi o problemă. Indicatorii Eurobarometrului sunt relevanţi doar pentru tendinţele generale din primăvară, dar ar fi de interesant de ştiut cum situaţia a fost influenţată (mult, extrem de mult, dramatic) de fenomenul Brexit. Din păcate, poate din prudenţă, un asemenea sondaj nu a fost lansat la nivel european.

Există doar date indicative şi ele contradictorii căci unele studii private arată o creştere masivă a gradului de neîncredere în soluţiile de construcţie europeană, altele, dimpotrivă, arată că realitatea post-Brexit a fost atât de dură pentru britanici încât a reuşit să demonstreze cât de importantă este apartenenţa la UE fie şi numai ca paratrăznet vital pentru supravieţuirea pe timp de criză.

Vrem sau nu, va trebui să dăm un răspuns în clar, căci jocurile se fac acum, hărţile se retrasează şi apar noile coridoare ale puterii generate de noi alianţe şi grupuri de prietenie strategice bazate pe interese de dezvoltare comune.

Ce va trebui să aleagă România şi care dintre opţiuni îi va fi cel mai de folos în navigarea corectă în zona noastră, unde se anunţă iminente turbulenţe, şi care vor fi ancorele suplimentare de siguranţă de care vom vrea să dispunem şi pe care le construim în consecinţă?

Politicienii noştri nu discută deloc această temă. De ce, nu ştiu. Dar, poate, este semnificativ faptul că nu avem lideri ai principalelor partide politice ce mesaje în acest sens, cu toate că apropierea campaniei de alegeri ar fi fost momentul firesc pentru a şti în ce direcţie doresc să poziţioneze ţara noastră în ce priveşte reforma Europei. Nu-i interesează şi, în consecinţă, nici pe dvs. nu ar trebui să vă preocupe chestiunea.

Numai că, vrem sau nu, va trebui să dăm un răspuns în clar, căci jocurile se fac acum, hărţile se retrasează şi apar noile coridoare ale puterii generate de noi alianţe şi grupuri de prietenie strategice bazate pe interese de dezvoltare comune.

P.S. Pentru a avea un criteriu de referinţă, vă propun să urmăriţi indicii bursieri de pe pieţele europene în aceste zile, corelat cu informaţiile pe care le puteţi primi prin consultarea VIX, aşa numitul „indice de volatilitate” sau „indice la temerilor”, indicele stării de nervozitate al investitorilor, cel care, pe piaţa americană, doar în ultima lună, a trecut de la 12% la 17%. Aceste semnale arată că ceva este pe cale să se petreacă, că suntem într-un punct de separare a apelor şi că Europa a ajuns la ora deciziilor de supravieţuire, odată cu toţi participanţii la ceea ce a fost tabla de şah globală. Care, în mod sigur, va arăta altfel în viitorul imediat. Ceea ce nu se ştie încă este preţul pe care-l implică aceste mutaţii, plătit de perdanţi şi încasat de puţinii învingători rămaşi în picioare.