O majoritate de 57% din britanici se opune organizării unui al doilea referendum pe tema unui Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O majoritate de 57% din britanici se opune organizării unui al doilea referendum pe tema apartenenţei Regatului Unit la Uniunea Europeană, iar aproape jumătate dintre ei cred că noul premier Theresa May nu este necesar să convoace alegeri legislative anticipate, potrivit unui sondaj dat publicităţii sâmbătă, relatează Reuters.

Potrivit acestei anchete realizate de Institutul ComRes pentru The Sunday Mirror şi The Independent, 29% dintre persoanele intervievate se declară în favoarea organizării unui al doilea referendum pe tema unui Brexit.

De asemenea, 46% dintre persoanele chestionate apreciază că Theresa May nu este nevoită să convoace alegeri legislative anticipate, în timp ce 38% vor o chemare la urne prin care britanicii să se pronunţe asupra programului ei de a scoate ţara din UE, la care a aderat în 1973.

În referendumul de la 23 iunie, 52% dintre britanicii care au participat la consultare au ales ca regatul să părăsească blocul european, iar 48% au votat pentru rămânerea în Uniune.

Rezultatul strâns al referendumului i-a determinat pe numeroşi susţinători ai taberei "Remain" să ceară repetarea consultării.

Patru milioane de oameni au semnat o petiţie prin care cer să se organizeze al doilea referendum.

Însă May, care a devenit premier după ce David Cameron a demisionat în urma rezultatului acestui referendum, a exclus organizarea unui al doilea vot, subliniind că "Brexit înseamnă Brexit".

Partidul Conservator a obţinut o victorie cu un scor strâns în ultimele alegeri generale din 2015, iar May a declarat că următoarele alegeri nu vor avea loc înainte de 2020.

Această anchetă a fost realizată asupra unui eşantion de 2.097 de adulţi, în perioada 13-15 iulie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite