O dramă grecească la începutul mileniului III

Jurnaliştii prezenţi la summitul G20 stăteau cu o ureche la declaraţiile de la Cannes şi cu alta la cele din Grecia

Manevrele premierului Papandreu au slăbit poziţia Greciei în zona euro. Încă nu e clar dacă Giorgios Papandreu a dorit să-şi salveze colegii de partid sau a vrut să facă un bine ţării. După votul de încredere din Parlamentul elen, de vineri noaptea, prim-ministrul Greciei susţinea repetitiv că doar un „guvern de cooperare“ ar fi spre interesul real al ţării.

În cultura greacă veche se spunea că drama nu a ajuns să fie considerată artă, precum tragedia, deoarece reda viaţa reală. Poate că iniţiativa premierului Greciei de azi, de a organiza un referendum prin care să supună votului popular o decizie pe care a agreat-o faţă de partenerii din Uniunea Europeană, ar fi avut şi semnificaţia îndemnului de a întări democraţia în procesul decizional european, un deziderat care este atât de mult clamat în procesul construcţiei europene. Numai că realpolitikul contemporan a reconfirmat învăţătura lui Polibiu, care atenţiona că democraţia-metodă nu e acelaşi lucru cu democraţia-regim politic/statal, de multe ori accentuarea primei ducând la ceea ce el numea „conducerea despotică".

JOCUL  DEMOCRATIC

Reacţia pieţelor şi principalilor lideri europeni la vestea propunerii unui referendum în Grecia pentru a se valida pachetul de măsuri de criză decis de Eurogoup şi Consiliul European, din 26 octombrie a.c. l-a forţat pe premierul Papandreu să dea înapoi şi să recurgă la un alt joc democratic, anume votul de încredere din Parlamentul elen. Prin acest vot, liderul de la Atena a reuşit să arate că are susţinerea partidului de guvernământ (PASOK), dar a generat alte îngrijorări în rândul partenerilor europeni, inclusiv în ceea ce priveşte soarta Greciei ca membru al zonei euro, întrucât credibilitatea acestei ţări este şi mai zdruncinată, iar poziţionarea ei în aria euro şi mai slăbită. În acelaşi timp, acest vot nu este şi finalul dramei interne a Greciei, căci un nou guvern (dorit a fi de uniune naţională, dar opoziţia solicită demisia) va trebui să readucă în discuţia publică aranjamentul propus de Uniunea Europeană, însoţit şi de măsurile de implementare, de proiectele schimbărilor structurale pe care le-a asumat. Poziţia personală a premierului Papandreu este erodată, pentru moment, de această mişcare politică, şi nici măcar argumentul cu apelul la „democraţia directă" nu va fi în măsură a-i reconsolida locul la masa negocierilor cu liderii europeni.

Dacă propunerea referendală s-a dorit a fi un joc de negociere cu statele membre ale UE şi cu pieţele, în speranţa obţinerii unor alte clauze la datorii, s-a estimat greşit, căci pieţele internaţionale ar fi tratat Grecia de-a dreptul oneros, conducând-o spre faliment şi reîntoarcerea la drahmă. Acum, recurgerea la iniţiativa  constituirii unui „guvern de uniune" are principala menire de a reclădi credibilitatea europeană şi internaţională a Greciei, să salveze pachetul de măsuri oferit de UE şi pentru a rămâne în zona euro.

E clar că a fi stat membru al UE doar pentru servirea unui aşa-zis interes naţional, fără contribuţie de substanţă la procesul construcţiei europene, a interesului european este un parcurs de durată scurtă.

LECŢIILE  GRECIEI

Îndemnul lui Socrate - „cunoaşte-te pe tine însuţi" - ar trebui să fie urmat atât de politicienii greci, dar şi de cei din întreaga Uniune Europeană. De exemplu, gestionarea defectuoasă a „presiunii sociale", în interes partinic, arată că poate avea un efect dezastruos, în contextul interdependenţelor europene şi globale. Frica şi îngrijorarea cetăţenilor greci faţă de recentul plan european de măsuri s-a amplificat şi deoarece acest demers a fost perceput că este îndreptat mai mult spre austeritate şi salvarea băncilor decât spre redresare şi creştere economică. Altfel spus, că preţul crizei ar trebui să fie plătit doar de cetăţeni şi mai puţin sau deloc de liderii politici şi pieţe. Iniţiative şi gesturi disperate, precum a procedat dl. Papandreu, arată că se pot lua decizii raţionale la nivel  european şi global, dar calitatea implementării lor depinde de intensitatea asumării responsabilităţii şi leadershipului de către responsabilii politici şi economici locali, ca şi de capacitatea managementului interconectivităţilor regionale şi globale.

Deturnarea obiectivului central al reuniunii G-20 (3-4 noiembrie a.c.), de către perturbările europene cauzate şi de „problema greacă", demonstrează că interdependenţele globale nu pot fi tratate cu metoda „dă-şi-ia" pentru a obţine creştere, chiar dacă pentru moment deţinătorii de cash par a fi primit noi puteri. Această lume interdependentă solicită o mai intensă cooperare şi coordonare, iar liderii politici ar trebui să reconstruiască încrederea în capacitatea redresării şi dezvoltării economice accelerate şi sustenabile. Altminteri, ne aşteaptă o lungă perioadă de stagnare economică.

SHOW  POLITIC  MONDIAL

În locul festivalului internaţional al filmului de la Cannes, la sfârşitul săptămânii trecute s-a desfăşurat un reality show politic mondial (G-20), cu episoade legate de criza financiară, de contagiunea globală şi pericolele pe care le pot degaja. Mesajul unor lideri ar putea fi o lecţie pentru europeni. Americanii consideră că UE are toate resursele necesare pentru redresarea din criză.

Preşedintele rus spunea: „Europa să se ajute pe ea însăşi, căci UE are de toate". Iar liderul chinez afirma că „UE este cea mai largă economie din lume şi nu va fi redresare economică globală fără redresare economică europeană". Adică, Uniunea Europeană are potenţialul, dar şi responsabilitatea şi obligaţia de a realiza un echilibru între obiectivele ei interne şi externe care să o repoziţioneze cât mai favorabil în concertul mondial, prin oferta adresată cetăţenilor europeni şi comunităţii internaţionale. Iar Grecia merită să intre într-o competiţie sănătoasă cu ea însăşi şi poate proba calităţi parteneriale europene, susţinută fiind de partenerii europeni.

Fost negociator-şef al României cu UE

Prof. dr. Vasile Puşcaş este profesor Jean Monnet Ad Personam la Universitatea „Babeş-Bolyai", Cluj-Napoca, şi a publicat peste 25 de volume. A fost negociator-şef al României cu UE, finalizând toate capitolele de negociere şi Tratatul de Aderare, ministru pentru Afaceri Europene, membru al Parlamentului României.