Lavrov: Am ajuns la un acord privind Ucraina. Kerry: Trebuie să vedem acţiuni, nu vorbe

Lavrov: Am ajuns la un acord privind Ucraina. Kerry: Trebuie să vedem acţiuni, nu vorbe

Serghei Lavrov

Ministrul de Externe al Rusiei a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă organizate după încheierea discuţiilor de la Geneva privind criza ucraineană, că „s-a ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei“. Lavrov susţine că cei patru participanţi, Ucraina, Rusia, UE şi SUA, au fost de acord ca „grupurile ilegale să fie dezarmate“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Surse din cadrul diplomaţiei occidentale au declarat pentru AFP că se va adopta o declaraţie comună privind etapele prin care se va rezolva criza ucraineană. 

Occidentul a anunţat anterior că îşi va menţine poziţia cu privire al necesitatea retragerii trupele ruse detaşate la frontiera cu Ucraina. 

Cu toate acestea, şeful diplomaţiei ruse a afirmat în timpul conferinţei de presă că „până la urmă, trupele sunt pe teritoriul nostru, unde avem dreptul să le mobilizăm în ce formulă dorim, la fel cum alte state beneficiază de acelaşi drept“.

Secretarul de Stat al SUA a confirmat existenţa unui acord după discuţiile de la Geneva, dar a insistat că Rusia trebuie să se asigure că miliţiile pro-ruse din Ucraina vor depune armele şi vor părăse instituţiile ocupate. În cazul în care Rusia nu se va conforma, Washingtonul va impune noi sancţiuni Moscovei.

„Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar aşteptăm acţiuni", a declarat oficialul american John Kerry, precizând că vor fi trimişi observatori internaţionali pentru a verifica dacă miliţiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele.

Delegaţia ucraineană anunţase anterior că a venit la discuţii cu propuneri în întâmpinarea aspiraţiilor minorităţii ruse, dar şi dovezi ale implicării ruşilor în acţiunile liderilor grupărilor separatiste.

Subiectul Crimeea s-a aflat şi el pe masa discuţiilor, fiind un punct extrem de sensibil. John Kerry a anunţat imediat după încheierea reuniunii că puterile occidentale „nu au abandonat Crimeea“.

Este greu de crezut că Rusia a acceptat să întreprindă acţiuni în privinţa statutului provinciei ucrainene, anexate ilegal în martie, deoarece Lavrov a precizat că „populaţia şi-a exprimat singură voinţa, iar Rusia a luat act de dorinţa oamenilor, exprimată printr-un referendum“. Lavrov a mai spus în cazul peninsulei Crimeea nu există „nimic de discutat“.  

Potrivit Mediafax, misiunea de supraveghere a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa va ajuta autorităţile ucrainene să aplice acordul de la Geneva, care prevede detensionarea crizei prin dezarmarea miliţiilor separatiste proruse.

„OSCE va juca un rol determinant în aplicarea acordului", a declarat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, citată de AFP.

La reuniunea din Elveţia au participat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi Andrei Deşciţa, şeful diplomaţiei ucrainene.

FOTO TWITTER Declaraţia comună de la Geneva

Liderul de la Kremlin afirmase în timpul maratonului televizat că „speră foarte mult“să nu fie nevoit să trimită armata rusă în Ucraina, afirmând că, din punctul său de vedere, singura soluţie pentru puterea de la Kiev este „dialogul" şi nu folosirea forţei, care duce ţara spre „haos".

„Doar prin dialog, proceduri democratice şi nu prin folosirea forţelor armate, a tancurilor şi avioanelor poate fi restabilită ordinea în ţară", a declarat Putin, în direct în cadrul tradiţionalei sesiune de întrebări din partea cetăţenilor.

„Consiliul Federaţiei ruse (Camera superioară a Parlamentului) a acordat preşedintelui dreptul de a folosi forţele armate în Ucraina. Sper foarte mult să nu fiu obligat să recurg la acest drept", a declarat Vladimir Putin, joi la Moscova.

Analiştii au considerat că aceste afirmaţii sunt ameninţări voalate la adresa autorităţilor de la Kiev, având în vedere că la Geneva se desfăşurau negocieri intense pentru soluţionarea pe cale diplomatică a crizei ucrainene. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: