Jill Biden, mesaj de unitate la G7, scris pe jachetă. Ţinuta primei doamne, comparată cu cea a Melaniei Trump

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jill Biden, dreapta, soţia preşedintelui american.  FOTO Profimedia
Jill Biden, dreapta, soţia preşedintelui american.  FOTO Profimedia

Jill Biden, soţia preşedintelui american a prezentat un mesaj de unitate la summitul G7 desfăşurat din Marea Britanie. Ea şi-a făcut apariţia cu o jachetă pe spatele căreia era inscripţionat mesajul “dragoste”.

„Cred că aceasta este o conferinţă globală şi încercăm să aducem unitate pe tot globul. Cred că este important acum că oamenii au un sentiment de unitate pentru toate ţările şi un sentiment de speranţă după acest an al pandemiei", a spus Jill Biden, citată de CNN.

Piesa vestimentară a soţiei preşedintelui SUA este creată în Franţa şi se vinde în prezent cu 450 de dolari, conform siteului Zadig & Voltaire. 

Jill Biden a decis ca pentru întâlnirea cu premierul Johnson să asorteze jacheta cu o rochie albă cu buline negre, creatorul acesteia fiind designerul american Brandon Maxwell.

Ţinuta lui Jill Biden, comparată cu scandaloasa jachetă verde a Melaniei Trump

melania jill

Comentatorii politici nu au intârziat să discute pe baza ţinutei lui Jill Biden, comparând sacoul acesteia cu o celebră jachetă purtată în trecut de soţia fostului preşedinte Donald Trump. La acea vreme, Melania Trump a purtat un accesoriu pe care era inscripţionat mesajul „Nu-mi pasă, ţie?”. Acest lucru s-a întâmplat în 2018 în condiţiile vizitei sale la un centru unde se aflau câţiva copii migranţi, de lângă frontiera texană.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite