Discursul lui Boris Johnson este clar şi limpede: fie UE doreşte să discute un nou Acord, complet diferit de ceea ce a negociat guvernul Theresa May, fie Marea Britanie va proceda la ruputra definitivă în formula "No-Deal Brexit". Oricum ar sta lucrurile, a promis primul ministru britanic, ţara sa va părăsi UE în ziua de 31 octombrie 2019.

Boris Johnosn mizează acum totul pe o singură carte: promisiunea reiterată de Donald Trump că, imediat după ce UK va părăsi edificiul comunitar, vor realiza împreună un formidabil acord de liber schimb, garanţie absolută şi strălucitoarea pentru "destinul unei Marii Britanii globale". Teoretic, se poate. Practic, este un pariu extrem de riscant deoarece, în afara lui Boris Johnson, ar trebui convins electoratul britanic, căci, cred eu, este cvasiexclusă varianta de a vedea că decidenţii europeni vor reveni asupra declaraţiilor şi angajamentelor lor solemne de a nu mai schimba cu nimic Acordul negociat cu Londra. Sigur însă că o pot face, punând însă Uniunea într-o poziţie de umilinţă totală şi de ridicol absolut complet din care greu să-şi revină vreodată.

Logic, Marii Britanii nu-i rămâne decât varianta dezastruoasă a lui "No Deal Brexist" şi speranţa că Trump va binevoi să-i asigure supravieţuirea economică şi puterea de a depăşi foarte previzibilul şoc economic şi social ce va urma. Cred că Trump va dori să fie generos dar, în stilul binecunoscut, va dori să subordoneze absolut total Londra intereselor strategice şi raţionamentelor de securitate americane. Oferind ceea ce va strict necesar pentru supravieţuire. Dar vor trece ani buni până Londra va putea reconstrui TOATE sistemele administrative pentru a le recalibra pe modul naţional şi a restabili toate tipurile de control specifice unui stat naţional care, în raport cu UE, va avea din noiembrie statutul de "ţară terţă", să refacă pe modul bilateral toate acordurile comerciale, etc. Întrebarea este dacă americanii vor avea timpul, răbdarea, banii, inetersul şi voinţa de a injecta în venele partenerului britanic tot ceea ce este necesar, fie şi numai pentru a înlocui ceea ce până acum reprezenta venitul realizat de pe urma comerţului liber în spaţiul comunitar?

Deocamdată, totul se joacă pe promisiuni, iar aici totul este roz tradafiriu. Este toată lumea convinsă?

Aici jocurile încep să se cearnă şi drumurile de viitor se anunţă ca posibil separate. Într-atât de separate încât să ducă la spargerea entităţii statale care este Marea Britanie, variantă care, de acum, nu mai este o simplă temă de discuţie teoretică. Iar asta reprezintă un semnal care nu mai poatre fi ignorat.

Ieri, primul ministru Varadkar al Republicii Irlanda a avertizat că un No Deal Brexit "ridică probleme foarte serioase în privinţa viitorului Irlandei de Nord" şi ar putea face ca unele persoane din Irlanda de Nord "să pună Uniunea ( cu Marea Britanie, n.n.) sub semnul întrebării". "Persoane pe care le-aţi putea descrie drept "naţionalişti moderaţi" sau "catolici moderaţi" şi care erau mai mult sau mai puţin împăcate cu acest status-quo de acum, vor privi mai mult înspre perspectiva unei Irlande Unite...Şi vom vedea din ce în ce mai mult cum protestanţii liberali şi unioniştii liberali încep să pună întrebarea unde se vor simţi mai mult "acasă": într-o ţară ca Britania unde se vorbeşte din ce în ce mai mult despre reintroducerea pedepsei cu moartea sau ceva echivalent, sau să aibă o casă europeană şi să fie parte integrantă a Irlande...". Mai mult chiar, primul ministru irlandez a spus că ia în considerare realizarea unei Cărţi Albe sau convocarea unui forum pe chestiunea unităţii Irlandei.

Dar nu este vorba numai despre chestiunea nord-irlandeză care poate exploda chiar sub o formă extrem de violentă, cu perspectiva deloc imposibilă de a reaprinde războiul civil pe străzile din Belfast sau Derry.

Perspective similare, imediat, şi în Scoţia. Iar semnalul de alarmă vine din partea lui George Brown, fost prim ministru al Marii Britanii care, într-un articol pentru Daily Mail, a afirmat că Boris Johnson este "cel mai bun agent recrutor la care putea visa naţionaliştii scoţiei : "Fie din ignoranţă, nebăgare de seamă sau şiretenie, va fi gata să joace rapid şi să piardă UK atunci când doreşte doar să-şi satisfacă interesele electorale, inclusiv prin inflamarea naţionaliştilor englezi împotriva perspectivei ca naţionaliştii scoţieni să deţină balanţa puterii..şi chiar dacă ignorâm retorica inflamată (a lui Boris Johnson, n.n.), vom vedea că în ultimii 20 de ani s-a opus la modul cehement celor trei stâlpi constituţionali pe care este clădită Uniunea".

Mi se pare limpede că primul ministru scoţian a simţit deja că acesta este momentul pe care-l aştepta de atât de mult timp, adică exact scenariul amintit şi de primul ministru irlandez: intoleranţa şi super-naţionalismul lui Boris Johnson dar şi apropierea unui Brexit fără reguli sunt cele mai bine argumente în favoarea declanşării unui al doilea referendum pentru ruperea Scoţiei de UK şi rămânerea în Uniunea Europeană. Nicola Sturgeon a anunţat deja planurile sale pentru organizare referendumului în 2021, argumentând că argumentele în favoarea independenţei "sunt acum şi mai puternice" deoarece "cu toate bogăţiile şi talentele noastre, Scoţia trebuie să devină una dintre forţele motrice importante în cadrul Europei, asta în loc să vedem cum vom fi marginalizaţi, aliniindu-ne la poziţia UK".

Nu sunt foarte sigur ce anume va constitui motorul viitoarei bătălii: cel tradiţional, bazat de sentimentele antagoniste, uneori violente, grupând toate amintirile unui trecut sângeros şi care nu au dispărut niciodată din memoria colectivă a englezilor, scoţienilor sau irlandezilor sau va prevala o discuţie strict economică bazată pe studierea atentă a ofertelor. Numai că există un neajuns major: se ştie care va costul unui No Deal BREXIT în schimb oferta americană de-abia urmează să înceapă a fi formulată după confirmarea ieşirii definitive a UK din edificiul comunitar.

Ceea ce se va întâmpla în Marea Britanie ar trebui să ne intereseze deoarece acum "axa Bucureşti-Londra-Washington", rămasă în folclorul naţional şi internaţional sub denumirea "axa licuricilor" se contrapune din ce în ce mai vizibil celei europene, activată în jurul motorului franco-german. Noi ce relaţii diplomatice vrem să activăm în perspectiva construcţiilor viitoare? Poate oare să răspundă doamna care a fost trimisă de dl Tăriceanu să ocupe locul liber de la externe şi devenind astfel urmaşa în linie dreaptă a lui Titulescu?

Poate, nu se ştie niciodată, tema va interesa touşi un decident român de prima linie căci e vorba despre o algere care ar putea extrem de complicată şi care va determina nişte evoluţii viitoare pe hărţile de putere.