Economia Europei s-a oprit. Cea a Chinei încetineşte. Dar cine creşte? Cele cinci economii ale lumii în creştere accelerată în 2012

Economia Europei s-a oprit. Cea a Chinei încetineşte. Dar cine creşte? Cele cinci economii ale lumii în creştere accelerată în 2012

Standard&Poor's prognozează o creştere economică redusă în Zona Euro

Revenirea economiilor UE este puţin probabilă în 2012, după mai multe şocuri care au început în 2010. Nici măcar pentru "motorul economiei europene", Germania, nu este estimată o creştere mai mare de 0,8%, de trei ori mai puţin decât în anul precedent.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Recuperarea în Europa s-a oprit. Se prognozează o stagnare a PIB-ului pentru următoarea perioadă şi pentru o bună parte din 2012", a anunţat comisarul UE Olli Rehn, în luna noiembrie, la prezentarea previziunilor de toamnă ale Comisiei Europene.

Pentru 2012, în UE prognoza de creştere este de 0,6 %, iar în zona euro de 0,5%. Abia în 2013, creşterea se va relua lent şi va ajunge la un nivel de numai 1,5% pentru UE în ansamblu şi 1,3% în zona euro.

Creşterea locurilor de muncă va stagna în 2012 şi este probabilă o descreştere a orelor lucrate. Nu se prevede o scădere a şomajului în UE.

Ce se întâmplă cu statele europene

De la Germania şi Franţa se aşteaptă în 2012 creşteri economice modeste: 0,8% pentru Germania (faţă de 3% în 2011) respectiv 0,6% pentru Franţa (faţă de 1,5% în acest an).

În Italia, anul viitorul nu se aşteaptă o creştere economică mai mare de 0,1%, în timp ce Grecia rămâne în recesiune.

Pentru România, previziunea pentru anul viitor a fost revizuită în scădere, astfel că este anticipată o creştere de 2,1%, faţă de 3,7% cât era anunţat iniţial. Pentru România o veste bună este redresarea consumului privat aşteptată în a doua jumătate a lui 2012.

Dar care ţară va avea creştere în 2012 dacă Europa stagnează, iar China încetineşte? Majoritatea economiştilor prevăd o scădere la nivel mondial. Echipa de cercetare a economiei globale de la Morgan Stanley, citată de Business Insider, a redus recent previziunea de creştere la 3,5% pentru 2012 de la 3,9 în 2011 sau, şi mai bine, 5,2% creştere în 2010.

Câteva economii uriaşe vor creşte

Cu toate acestea, există mai multe economii uriaşe, de la care este de aşteptată o creştere semnificativă în perioada următoare. Morgan Stanley se aşteaptă ca cel puţin cinci economii să aibă creşteri accelerate în 2012.

AUSTRALIA investiţiile agresive realizate în industria minieră ar trebui să impulsioneze creşterea

Creşterea PIB

2011: 1,5%
2012: 3,1%
2013: 2,8%
2014-2018: 3,0%

Deşi China este un mare importator din Australia, Morgan Stanley nu vede o încetinire a economiei din această perspectivă. Mai degrabă, un pas greşit al Băncii australiene ar putea să oprească expansiunea economică a ţării.


Rusia: Creşterea cheltuielilor guvernamentale inaintea alegerilor prezidenţiale din martie 2012 va însemna un stimul pentru economie.

Creşterea PIB
2011: 4,5%
2012: 5,0%
2013: 4,0%
2014-2018: 4,0%

În urma alegerilor din martie 2012, Morgan Stanley se aşteaptă ca investiţiile private să crească o dată ce va dispărea incertitudinea politică. Economia Rusiei ar trebui să câştige, de asemenea, de pe urma preţurilor ridicate la petrol şi a rublei puternice.


Thailanda: An-a lungul anilor de creştere vor fi conduse de către eforturile de reconstrucţie post-inundaţii

Creşterea PIB
2011: 2,4%
2012: 4,5%
2013: 4,5%

Întreruperile din lanţurile de aprovizionare cauzate de inundaţii se îmbunătăţesc. Factorii de decizie au acţionat déjà asupra deficitelor fiscale şi ar putea creşte cheltuielile pe tot parcursul lui 2012 pentru a sprijini reconstrucţia.


Brazilia: politici fiscal şi monetare mai relaxate ar trebui să stimuleze cererea internă

Creşterea PIB
2011: 3,1%
2012: 3,5%
2013: 4,0%
2014-2018: 3,7%

Intervenţiile asupra politicilor economice au determinat anul trecut scăderea cererii interne şi contractarea sectorului industrial. Recentele intervenţii de relaxare a acestora ar trebui să stimuleze cererea. Riscurile inflaţioniste sunt acum crescute.


Statele Unite ale Americii: creşterea economică va fi sprijinită de un consum consistent şi o creştere pe sectorul investiţiilor rezidenţiale

Creşterea PIB
2011: 1,8%
2012: 2,2%
2013: 1,8%
2014-2018: 2,7%

Deşi creşterea va rămâne anemic pentru ceva timp, este de aşteptat ca ea să se ridice anul acesta. Cu toate acestea, există riscuri majore şi perspective fiscale incerte.




Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările